VIDEO Procuror, despre cercetările privind uciderea din culpă în cazul furtului de combustibil de la Corabia: „Pentru faptele astea avem probe“

VIDEO Procuror, despre cercetările privind uciderea din culpă în cazul furtului de combustibil de la Corabia: „Pentru faptele astea avem probe“

Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a pus sub acuzare 15 din cei 17 ambulanţieri angajaţi la Staţia de Ambulanţă Corabia pentru delapidare, fals şi uz de fals, deşi se fac cercetări şi pentru ucidere din culpă.

Ştiri pe aceeaşi temă

13 din cei 15 ambulanţieri împotriva cărora s-a început acţiunea penală nu se mai pot duce la lucru, procurorii cerând măsuri preventive în cazul lor pentru a nu împiedica desfăşurarea în continuare a anchetei. Pentru ceilalţi doi s-a apreciat că nu există pericolul de a influenţa martorii, care sunt, în majoritate, colegi de serviciu ai inculpaţilor suspectaţi de furt de combustibil.

Între timp au apărut şi imagini în care se poate observa cum şoferii făceau nu doar plinul la maşină, ci îşi încărcau şi canistre pe care le duceau acasă. Anchetatorii au găsit, de altfel, la percheziţiile desfăşurate în luna august a acestui an  cantităţi mari de motorină. Despre acest combustibil ambulanţierii le motivau şefilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt că l-au achiziţionat pe cont propriu, fiindu-le necesar pentru că deţin utilaje şi maşini de transport marfă.

Altfel, la staţia de la Corabia se întâmpla frecvent ca la verificările lunare să se depisteze depăşiri ale cotei de carburant, un obicei, declara pentru Adevărul managerul SJA Olt la finele lunii august, pe care, cu ani în urmă, îl aveau şi ambulanţierii de la alte staţii din judeţ. Situaţiile se reglau însă, şoferii fiind chemaţi să plătească respectivele depăşiri, pentru cazurile în care nu se ajungea la înţelegere apelându-se la instanţă.

Procurorii spun însă că implicaţiile acestor furturi sunt mult mai grave şi că din cauza grijii şoferilor de a-şi acoperi faptele este posibil ca anumiţi pacienţi să-şi fi pierdut viaţa, motiv pentru care în cadrul anchetei se derulează şi cercetări in rem pentru ucidere din culpă. Concret, se cercetează opt decese survenite în decursul celor trei ani, 2015-2018, asta pentru că în cursul anchetei s-a constatat că erau situaţii în care se ajungea la caz şi la ore de la înregistrarea apelului, în situaţia în care erau, totuşi, în staţie ambulanţe disponibile, neputându-se invoca faptul că echipajele de pe tură ar fi fost la acel moment la alte cazuri. „Pentru faptele astea avem probe (n.r. – delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals)“,  a declarat prim-procurorul parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, Sorin Lia, precizând că pentru cele opt decese se fac cercetări de ucidere din culpă deocamdată in rem.

Managerul SJA Olt,  Marinela Prina, a declarat pentru Adevărul, la momentul la care a devenit public faptul că se fac cercetări şi pentru ucidere din culpă (august 2018), că obiceiul ambulanţierilor de la Corabia de a sustrage combustibil era cunoscut la nivelul instituţiei, dar că de fiecare dată când se constata o depăşire a cotei, şoferii veneau şi plateau, pentru situaţiile în care plata nu se făcea de bunăvoie ajungându-se în instanţă. De cele mai multe ori, însă, depăşirile erau puse pe seama „riscului de urgenţă“, anume faptul că se rula cu viteze foarte mari, deşi anchetatorii vorbesc, din contră, de obiceiul şoferilor de a rula cu viteze mici, pentru a scădea consumul şi a reuşi să recupereze, astfel, combustibilul furat, în unele cazuri fiind vorba de prezentări la caz cu întârzieri de ore bune. Anchetatorii au stabilit că şoferii ajunseseră să circule cu viteze de 50 km/h  deplasându-se la caz. Un drum de 20 de kilometri, spun surse din cadrul anchetei, a fost parcurs în 40-45 de minute. Ridică semne de întrebare şi diferenţele mari de timp între momentul solicitării şi cel al prezentării la caz, şi în acest sens se dă exemplul unei solicitări venite de la Spitalul Corabia undeva în jurul orei  19,35, iar ambulanţa a ajuns la 21,45 (între staţie şi spital sunt aproximativ 300 de metri). Managerul a respins, în schimb, la acel moment categoric faptul că şoferii ar fi pus vreun moment în pericol viaţa pacienţilor pe care au fost chemaţi să îi salveze, considerând că uciderea din culpă ar fi o faptă mult prea gravă. Mail mult, motiva managerul SJA Olt, la Staţia Corabia niciodată nu s-ar fi înregistrat reclamaţii cu privire la activitatea medicală.

citeste totul despre: