Primarul care a bătut un rival politic în starea de urgenţă şi-a aflat pedeapsa. Ce au decis judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Cristian Ţol (stânga) spune că pedeapsa este mare şi că trebuia sancţionat şi cel pe care l-a bătut anul trecut FOTO. arhiva
Primarul Cristian Ţol (stânga) spune că pedeapsa este mare şi că trebuia sancţionat şi cel pe care l-a bătut anul trecut FOTO. arhiva

O bătaie care s-a petrecut pe uliţa unei localităţi din Olt, între primarul PSD şi rivalul de la PNL iscându-se un conflict pentru că cel din urmă împărţea pungi cu alimente prin sat, s-a finalizat în instanţă. Primarul a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi şi-a primit sentinţa, însă aceasta nu este definitivă.

Judecătoria Corabia s-a pronunţat joi, 29 iulie 2021, în dosarul în care primarul comunei Vişina Nouă, Cristian Ţol, şi-a recunoscut vinovăţia. 

Acesta a avut un conflict în preajma Paştelui din 2020, în plină stare de urgenţă, cu preşedintele organizaţiei PNL la acea dată. Reprezentanţii PNL au plecat în calitate de voluntari, au motivat aceştia, să împartă prin sat pachete cu alimente persoanelor obligate să nu părăsească gospodăria fără declaraţie pe propria răspundere.  

Pentru că 2020 a fost an cu alegeri, primarului nu i-a picat tocmai bine acţiunea rivalilor politici. S-au întâlnit pe drum, primarul ar fi început să filmeze, ceilalţi s-au revoltat şi s-a ajuns la scandal. 

În timp ce primarul spune că de fapt s-ar fi apărat, şi că i-a dat rivalului un pumn în faţă ca să scape, victima a adus documente medicale care vorbesc de zeci de zile de îngrijiri medicale necesare pentru a se vindeca.

La mai bine de un an de la producerea faptelor primarul a aflat sentinţa în urma încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Judecătoria Corabia a hotărât o pedeapsă de un an de închisoare pentru loviri şi alte violenţe, dar şi interzicerea mai multor drepturi, printre acestea dreptul de a alege şi a fi ales în funcţii publice. 

Aceeaşi instanţă impune însă amânarea executării pedepsei, ceea ce va face, susţine primarul, ca acesta să-şi poată duce la final mandatul, al patrulea, obţinut la alegerile din toamna trecută.

„Se aplică amânarea pedepsei, nu suspendarea. Rămân doar cei doi ani de supraveghere. Adică, te pedepseşte dacă mai faci ceva în cei doi ani. Asta înseamnă amânare.  (...) Instanţa a hotărât să nu mă dea afară de la primărie, având în vedere că am patru mandate. A zis aşa: dom’ne , îi dăm pedeapsa asta. Dacă omul recidivează, îi dăm coadă, cum se spune, dar nu-l decădem din drepturi,  va rămâne primar. Aşa se traduce“, a declarat primarul, pentru „Adevărul“.

Edilul spune că pedeapsa este şi aşa mare pentru cele întâmplate acolo, acesta considerând că de fapt şi persoana vătămată ar fi trebuit trasă la răspundere pentru actele de atunci, respectiv mită electorală, consideră Ţol. 

„În primul rând că ei dădeau mită electorală. Nu mă duceam să tâlhăresc pe nimeni, nu mă duceam să mă bat cu 30 de persoane, care au sărit pe mine, de fapt, în stare de urgenţă. Că au ajuns consilieri ăia care sunt martori, n-au făcut acte de caritate decât în ziua aia, n-au mai dat cozonaci niciodată, atunci au dat mită electorală. Şi nici înainte n-au mai dat“, a mai spus primarul.

Iată ce a hotărât instanţa, conform menţiunii de pe portalul Judecătoriei Corabia:

„În temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C.proc.pen., admite acordul de recunoştere a vinovăţiei încheiat la data de 13.05.2021, în dosarul de urmărire penală nr.427/P/2020, între Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia şi inculpatul ŢOL FLORIN CIRSTIAN, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 alin. 2 C.pen.

În temeiul art. 193 alin. 2 C.pen., stabileşte inculpatului Ţol Florin Cristian pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C.pen., se interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an şi dreptul de a alege pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În temeiul art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C.pen., se interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. art. 83 alin. 1 C.pen, dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii aplicate pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal.

În temeiul art. 85 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Ţol Florin Cristian trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

În temeiul art.85 alin.2 lit. i C.pen impune inculpatului Ţol Florin Cristian obligaţia ca pe parcursul termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
În temeiul art. 85 alin. 2 lit.b C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Ţol Florin Cristian va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 30 de zile în cadrul Primăriei Vişina Nouă, judeţul Olt sau în cadrul Primăriei Studina, judeţul Olt. În temeiul art. 404 alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 83 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere ori obligaţiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei potrivit art. 88 C.pen.
În temeiul art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. În temeiul art.486 alin.2 C.proc.pen. instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

În temeiul art. 485 alin. 4 C.proc.pen. cu ref. la art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. rap. la art. 398 C.proc.pen. şi la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art.407 alin.1 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei hotărârii părţilor şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria Corabia. Pronunţată azi, 29.07.2021, la sediul Judecătoriei Corabia, în temeiul art.405 alin.1 teza a II-a prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  183/2021  29.07.2021“.

Vă recomandăm şi:

Primarul PSD şi şeful PNL s-au luat la bătaie pe stradă într-o comună din Olt. „Suntem la spital amândoi. El într-un salon, eu în altul“

Revoltă în mai multe sate din Buzău din cauza crizei de apă potabilă VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite