VIDEO Prietenii, la 70 de ani de la naşterea artistului plastic Nicolae Truţă: „Ce bucurie mare ar fi fost să fim împreună la o expoziţie retrospectivă!“

VIDEO Prietenii, la 70 de ani de la naşterea artistului plastic Nicolae Truţă: „Ce bucurie mare ar fi fost să fim împreună la o expoziţie retrospectivă!“

Prietenii artistului plastic s-au întâlnit sâmbătă, 9 februarie 2019, la Muzeul Judeţean Olt FOTO: Alina Mitran

Sala de festivităţi a Muzeului Judeţean Olt a fost aproape neîncăpătoare pentru prietenii artistului plastic Nicolae Truţă, care ar fi împlinit, pe 9 februarie 2019, 70 de ani. În locul unei expoziţii retrospective s-a lansat un volum de poezii şi s-au depănat cele mai frumoase amintiri.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Prietenii pictorului, sculptorului, graficianului, dar şi poetului Nicolae Truţă au venit sâmbătă, 9 februarie 2019, la Slatina, pentru a participa la lansarea volumului de versuri „Poezii alese“  în ziua în care marele om de cultură ar fi împlinit 70 de ani. Volumul, îngrijit şi prefaţat de poetul Paul Aretzu, este rodul muncii familiei care, prin intermediul asociaţiei ce poartă numele artistului plastic, se străduieşte să aducă în continuare în faţa publicului opera rămasă între coperţile colecţiei impresionante de caiete, cataloage, schiţe.
Elena Truţă, soţia artistului şi preşedinta asociaţiei, a dezvăluit, de altfel, că planurile asociaţiei nu se opresc, nici pe departe, aici.

„Mi-e foarte greu să vorbesc despre Nicolae Truţă. Mi-a fost mai uşor să scot la iveală ceea ce a lăsat pentru noi toţi. În afară de faptul că picta aproape zilnic, probabil în acelaşi timp compunea şi poeziile, pe care seara le transcria. A lăsat, în afară de pictură, o sumedenie de caiete, şi anume 25 de caiete dictando, toate scrise şi aranjate – am adus aici un exemplar ca să vedeţi cât de ordonat era. Tot el şi-a ordonat, înainte de a pleca dintre noi, un volum de poezii în formă de cruce pe care voia să-l publice înaintea celorlalte, şi de asemenea desene legate de el în albume, în aşa fel încât să se asigure că dacă altcineva nu va avea grijă, să fie deja adunate şi ordonate.

Ca să pot realiza acest proiect, şi anume publicarea şi lansarea acestei cărţi, m-a ajutat foarte mult domnul Paul Aretzu, care l-a cunoscut pe Nicolae Truţă, dânsul a ales o parte din mulţimea de poezii pe care i le-am prezentat şi tot dânsul m-a ajutat în legătură cu coperta. Fără sprijinul domnului CostelMirea nu putea să fie cartea, pentru că dânsul a fost sponsorul pentru realizarea acestei cărţi. Proiecte avem în continuare, căutăm sponsori care să ne ajute să ducem la sfârşit aceste proiecte“, a spus Elena Truţă.

S-a vorbit despre poezia lui Nicolae Truţă, dar şi mai mult despre omul căruia prietenii îi simt lipsa. „A fost, înainte de toate, un om, poate cel mai cuminte om din Slatina, cum spunea cineva ieri, care s-a risipit în viaţă cu o generozitate ieşită din comun. (...) Ne este dor să ne-ntâlnim cu Nicolae Truţă pe stradă, cu acea geantă, dacă vă amintiţi, în care avea fie un manuscris, fie un pachet de ţigări, din care scotea bricheta şi ne arăta câteva schiţe la care mai lucra.

Astăzi Nicolae Truţă ar fi trebuit să facă 70 de ani. Ce bucurie mare ar fi fost să fim împreună la o expoziţie retrospectivă, să ne bucurăm de zâmbetul său pur, să ne bucurăm de glumele sale, pentru că a fost un om care a iubit din plin viaţa şi chiar dacă a suferit enorm, suferinţa nu l-a doborât şi şi-a păstrat inima curată. (...) Sunt zeci de manuscrise care aşteaptă lumina tiparului, poezii pe care doamna Truţă le-a ales cu veneraţie, cu sfinţenie, şi le-a adus în faţa dumneavoastră astfel încât această zi să nu treacă neobservată“, a mărturisit Laurenţiu Guţică-Florescu, gazda evenimentului.

S-au povestit întâmplări, multe dintre ele celebre în cercul de prieteni, al căror protagonist a fost Nicolae Truţă, s-a vorbit despre necesitatea ca o stradă sau o instituţie să poarte numele artistului plastic şi al poetului, dar şi al şlefuitorului de talente, în sală fiind, de altfel, prezenţi şi foşti elevi ai maestrului.
La întâlnirea care s-a prelungit câteva ore au venit prieteni ai maestrului Nicolae Truţă, artişti, scriitori, oameni de cultură, membri ai familiei, foşti elevi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: