Previziunea sumbră a unui fotograf care cutreieră România de 25 de ani: „Bucăţica de sat românesc care a mai rămas va dispărea peste 20 de ani“

Previziunea sumbră a unui fotograf care cutreieră România de 25 de ani: „Bucăţica de sat românesc care a mai rămas va dispărea peste 20 de ani“

Olteanca Smaranda Stancu, personaj în albumul ROST. 12 Hotare

Un fotograf profesionist care cutreieră România de peste 25 de ani, mânat de gândul de a-i surprinde frumuseţea ascunsă, critică aspru politica de marketing turistic şi atrage atenţia că în 20 de ani vom pierde ceea ce ne defineşte ca români.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fotograful Răzvan Voiculescu a încheiat trilogia ROST cu cel de-al treilea album „ROST.12 Hotare“, în care, în peste 360 de pagini, înfăţişează o Românie aşa cum, spune artistul, nu va mai fi, cu siguranţă, peste 20 de ani. Explicând ce înseamnă, în viziunea sa, ROST, Răzvan Voiculescu a făcut şi o previziune:

„Pentru mine, ROST reprezintă acea bucăţică de sat românesc care a mai rămas şi care cu siguranţă nu va mai fi peste 20 de ani, spun eu, şi-atunci mă simt obligat, cumva, moral, să fac o serie de albume ROST care reflectă în general pe acei oameni care-şi mai găsesc rostul în satul lor“, a explicat autorul albumului lansat în cursul lunii noiembrie, anul trecut, în Bucureşti, pentru ca prima lansare în afara Capitalei să se desfăşoare zilele trecute la Slatina, în judeţul Olt, hotărârea fiind luată, a justificat artistul, ca urmare a faptului că la Muzeul Judeţean Olt a găsit înţelegere, informaţii şi susţinere în documentarea sa cum nu foarte des i s-a întâmplat în ţară.

În acest al treilea album ROST se regăsesc, de altfel, şi personaje reale ale satului oltenesc. Smaranda Stancu a fost surprinsă de fotograf, dar şi de cineaştii care au realizat documentarul ce însoţeşte albumul, în satul ei, alături de nepoate şi de cuscra sa, în mijlocul unei activităţi pe care o practică de copilă. Smaranda încă plămădeşte ţesturi, acele „cuptoare mobile“ specifice gospodăriilor ţărăneşti din zona de câmpie. Deşi în trecut oltencele ştiau aproape toate tainele realizării unui ţest trainic, astăzi aceste obiecte au fost înlocuite fie cu ţesturi din metal, fie gospodinele au eliminat cu totul vatra, preferând cuptoarele. Fotograful a fost fascinat de modul cum se realizează ţestul, şi pe o vreme absolut arzătoare, în iulie 2017, a poposit în satul Smarandei , din Olt, petrecând o zi pentru a imortaliza, operaţiune cu operaţiune, vechiul meşteşug.

Un alt protagonist al albumului este un meşter din satul Călui, care şi astăzi împleteşte obiecte diverse din nuiele şi papură, în timp ce trei oltencuţe au fost alese pentru dragostea lor pentru ia tradiţională şi pentru obiceiurile vechi pe carele iubesc şi pe care le-au învăţat de la bunici.

„Încercăm să mergem foarte mult pe chestia asta cu Dracula, şi mă enervează foarte mult, pentru că e marketing şi nimic altceva“

Fotograful iubitor de ROST a surprins, de altfel, lumea satului în 14 albume până acum. Trilogia ROST a însemnat peste şapte ani de muncă, iar de la debutul proiectului şi până la lansarea celui de-al treilea album lucrurile deja s-au schimbat, frumuseţea satului piere cu o viteză ameţitoare.

„Găsim (n.r. - în trilogia ROST) aproximativ ultimii 7-10 ani ca imagini, dar eu spun că e al 14-lea meu album în care vorbesc despre satul românesc, poate în alte variante, dar eu străbat satul românesc de circa 26 de ani din punct de vedere fotografic şi e o tristeţe enormă, enormă. E, de fapt,  singura mare valoare pe care o tot pierdem, pentru că avem posibilitatea să ne arătăm identitatea. Noi n-avem nevoie  să arătăm că Marea Neagră e  frumoasă, pentru că ne bat la fund şi turcii, şi bulgarii, şi spaniolii şi cine vrem noi, dacă vrem să aducem oameni la schi ne bat mulţi alţii, nu avem ce ne trebuie,  şi, oricum, dacă am avea, nu ştim să ne organizăm cum trebuie, sau le vindem scump şi lumea pleacă în Austria, unde e de cinci ori mai bine şi pe aceeaşi bani. Încercăm să mergem foarte mult pe chestia asta cu Dracula, şi mă enervează foarte mult asta, pentru că e marketing şi nimic altceva, în esenţă nu spune nimic asta, şi singurul nostru mare ghid turistic este prinţul Charles, care a făcut de 50.000 de ori mai mult decât orice roman. Bun, are şi forţa necesară, dar a făcut-o fără niciun fel de pretenţie, n-a încercat să se pună pe el în faţă“, este de părere artistul fotograf Răzvan Voiculescu.

Pagini de ROST. 12 Hotare

Cât despre păstrarea tradiţiilor, despre reîntoarcerea la lumea satului, fotograful s-a arătat sceptic: „Care tradiţii, despre care tradiţii vorbim?!Hai, să fim serioşi acum, că în afară de Paşte, Crăciun  şi încă două-trei date din calendar, ce credeţi că se întâmplă în satul românesc? Vorbim de nepoţii din Italia. (…) Ungurii de la noi sunt mai păstrători de rost decât românii. Chiar sunt mult mai conservatori şi mult mai atenţi cu avuţia lor, din acest punct de vedere“, a constatat Răzvan Voiculescu de-a lungul anilor.
În albumul „ROST. 12 Hotare“ se regăsesc poveşti în imagini ale unor oameni de o simplitate şi o candoare deosebite. Accentul acestui ultim album a fost pus pe tinerii păstrători de rost, ca un semn, a spus artistul, că lumea satului mai are o speranţă, deşi tinerii care au ales să se întoarcă la rădăcini sunt atât de puţini încât aproape că, la nivel naţional, nu contează.

„În albumul acesta sunt foarte mulţi tineri. Este semnalul meu că mai există o speranţă. În primele două albume sunt aproape numai oameni vârstnici, dar am zis să dau un aer de puţin optimism. Sunt oameni absolut normali, unii lipsiţi de cine ştie ce posibilităţi materiale, care nu vor să plece de acolo şi vor să facă ceva, prin forţa fie a minţii, fie a braţelor, fie a amândorura, vor să ţină sau să păstreze ceva. Le-am dedicat lor acest scurt-metraj. Sunt aşa de puţini încât aproape că nu contează, la nivel de ţară, mă refer“, a subliniat autorul.

Personajele fotografului sunt oamenii care păstrează vechile meşteşuguri, dar nu numai, sunt şi acei „simpli păstrători de rost“. De altfel, fiecare album ROST este însoţit şi de o hartă a păstrătorilor de rost, care conţine numele acestora şi meşteşugul pe care îl practică, iar cei interesaţi îi pot, efectiv, căuta pe aceşti oameni în satul lor.


Fotograful Răzvan Voiculescu FOTO: Alina Mitran

„Pe unii i-am numit numai păstrători de rost, pentru că ei nu fac nimic, în sensul unui meşteşug, dar sunt oameni cu care am avut sentimentul că mă-ntorc acum 100 de ani înapoi, prin felul lor de a trăi, dezinteresul  lor pentru orice fel de modernism, dorinţa lor de a se îngropa în locul străbunilor lor, şi să nu fie într-o fugă perpetuă de a avea şi ei un televizor mai bun, sau să le trimită bani copiii din Italia să aibă şi ei un telefon Smart. Sunt bucuros că am putut să pun, cât de cât, repet, cât de cât, câte-un punct pe harta României“, a explicat fotograful, menţionând că harta (cea din ultimul album îi reuneşte pe oamenii descoperiţi de-a lungul întregului proiect) nu are pretenţia de a reprezenta întocmai ceea ce se petrece pe întreg cuprinsul României, pentru că sunt zone în care fotograful, condiţionat în primul rând financiar, efectiv nu a ajuns. Răzvan Voiculescu a explicat, de altfel, şi cum a fost posibilă apariţia acestor albume, fondurile necesare documentării, atât în cazul fotografului, cât şi în cazul echipelor profesioniste de cineaşti care realizează documentarele, fiind asigurate din precomenzi, albumul fiind deseori comandat încă dinainte de a fi realizat.


Oltencele din album, admirând fotografiile realizate de artist FOTO: Alina Mitran

Despre culele şi bisericile parasite - „Suferim, cumva, de a pune umărul împreună, noi, ca popor“

În drumurile sale, o altă mare durere a simţit descoperind, pe întreg cuprinsul ţării, vechi conace boiereşti sau cule care au fost martore la vremuri de tot felul, dar şi biserici din lemn - adevărate bijuterii arhitectonice, aproape să se prăbuşească sau efectiv un morman de moloz sau de lemn. Pe unele le-a expus în întregime, din altele a ales un reper, totul în speranţa că ar putea trezi în cineva sentimentul că trebuie recuperate.

„Suferim, cumva, de a pune umărul împreună, noi, ca popor, nu ştim să lucrăm împreună, nu ştim să spunem «hai să facem un colectiv sufletesc şi să reparăm ceva, pentru că e al nostru». «Să facă biserica», «să facă primăria», «să facă prefectura», să facă…. ». De multe ori am impresia că nu ne interesează. Am încercat să mă opresc în toate locurile astea.  80-90 de locuri de genul ăsta, să le dau o interpretare celor care poate-poate, prin nu ştiu ce miracol, vor să pună mâna să le restaureze“, a mai spus fotograful Răzvan Voiculescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările