Preţurile la transportul în comun din Slatina, majorate după ani de stagnare

Preţurile la transportul în comun din Slatina, majorate după ani de stagnare

Tarifele la transportul public în comun din Slatina sunt nemodificate din 2010... (FOTO: Mugurel Manea)

Veşti proaste pentru slătinenii ce folosesc mijloacele de transport public din oraş. Biletele şi abonamentele pe autobuzele firmei locale de transport în comun au fost majorate, începând de marţi – 14 ianuarie, cu aproximativ 20%. Explicaţia reprezentanţilor firmei pentru majorarea tarifelor a fost că acestea sunt nemodificate din 2010 încoace şi exista riscul ca societatea să aibă probleme financiare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Majorarea tarifelor nu pică deloc bine pentru locuitorii urbei care obişnuiesc să folosească autobuzele Loctrans SA, firma locală de transport în comun din oraş. Propunerea iniţială, venită din partea societăţii menţionate, a fost aceea de a… dubla valoarea abonamentelor, dar acest lucru a picat în şedinţa de luni după-amiază a Consiliului Local după ce edilul Minel Prina se pare că şi-a dat seama de absurdul dublării preţurilor la transportul public în comun şi a propus majorarea tarifelor cu doar 20%.

“Propunerea mea a fost ca abonamentul pe o linie să fie de 40 de lei (în loc de 60 lei propus de firma Loctrans, n.a.), abonamentul pe două linii – 60 de lei (de la 90 lei propus iniţial), iar abonamentul pe toate liniile să fie de 80 lei (în loc de 120 lei propus iniţial de firma de transport, n.a.)”, a declarat Prina.

Reprezentanţii SC Loctrans SA Slatina au explicat că majorarea tarifelor a fost singura soluţie pentru a evita riscul ca firma de transport public în comun să întâmpine probleme financiare. De asemenea, vicele Cristian Bircea a precizat că tarifele pe autobuzele firmei locale, aflată în subordinea Primăriei, nu au mai fost modificate din anul 2010 - nici actualizate, nici majorate. Astfel, în vreme ce preţul la motorină a crescut constant, la fel ca toate celelalte cheltuieli, Loctrans SA a păstrat la acelaşi nivel preţul biletelor şi abonamentelor. Pe ultimele luni, firma de transport public din Slatina a început să acumuleze pierderi ce au culminat cu proiectul de majorare a tarifelor aprobat luni – 13 ianuarie, în şedinţa C.L. Alternativa ar fi adâncit problemele firmei de transport şi nu numai.

“Nu mi se pare corect…”

Slătinenii care folosesc autobuzele Loctrans nu s-au arătat deloc încântaţi de scumpirea tarifelor, dar aproape fiecare îşi schimbă părerea când aude că acestea sunt aceleaşi de câţiva ani.

“Ce face ??... Scumpesc biletele ?!... De ce ??... Mie, unul, nu mi se pare corect pentru că trăim într-un oraş mic, unde salariile sunt cele care sunt. În plus, dvs. aţi văzut cum arată staţiile de autobus: sunt ca după război. Nu ştiu cum sunt preţurile în alte oraşe de nivelul Slatinei sau în cele mai mari pe autobuze, dar nu cred că este corect. Pe de altă parte, dacă e adevărat că tarifele sunt neschimbate de ani de zile, le-ar da dreptate şi ăstora de la Loctrans, pe de-o parte”, a spus Marian Dumitru.

De aceeaşi părere este şi un alt “client” frecvent al autobuzelor din Slatina, deşi, iniţial, şi acesta s-a arătat foarte neplăcut surprins de veste.

“De ce scumpesc biletele ??... Mie şi-aşa mi se par cam mari pentru oraşul nostru, un bilet e 1,5 lei – eu îl făceam de 1 leu, dar asta este. Şi care vor fi noile preţuri ?... Doi lei un bilet ??... Măcar acum e cifră rotundă, dar sunt curios să văd preţurile la abonamente, alea sunt importante pentru noi, cei care mergem mai des cu autobuzul. Sunt autobuze noi, dar vara mergem tot cu geamurile deschise, deşi au aer condiţionat – dar nu îi dau drumul că, cică, se deschid uşile des!? Nu e o prostie o asemenea explicaţie?? Păi şi atunci la ce au mai cumpărat autobuze cu aer condiţionat?? Sau nu ştiau că uşile se deschis des??... Oricum, tot e bine că nu au dublat preţurile cum vroiau ăştia de la firma de transport, care sunt în stare să te jupoaie pentru interesele lor. Nu trebuie lăsaţi să-şi facă de cap. În plus, am auzit că preţurile nu ar mai fi fost modificate de ceva ani, aşa că era de aşteptat să urmeze şi o scumpire. Dar ar fi bine ca cei care conduc firma asta să se gândească mai mult la oamenii pe care-i transportă şi să nu-şi mai bată joc de noi vara şi iarna”, a opinat şi Eugen Popoviciu, paznic la o firmă de pe platforma industrială a Slatinei.

Care sunt noile preţuri 

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat în şedinţa Consiliului Local de luni – 13 ianuarie, tarifele practicate din data de 14 ianuarie a.c. pentru activităţile specifice transportului public local în Slatina arată astfel:

--- 1 buc. bilet/călătorie: de la 1,5 lei, la 2 lei;
--- 1 buc. abonament pe o linie/lună - de la 33 lei, la 40 lei;
--- 1 buc. abonament pe două linii/lună - de la 49 lei, la 60 lei;
--- 1 buc. abonament complet/lună - de la 66 lei, la 80 lei.

Elevii şi studenţii vor beneficia în continuare de reducerea cu 50% a tarifelor, iar pensionarii şi persoanele cu handicap vor avea de gratuitate.
 

Mai puteţi citi:

Primăria Slatina a demarat încasarea taxelor şi impozitelor mărite pentru prima dată în ultimii şase ani

Banii de cadouri pentru profesori, obicei vechi la Slatina

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: