Povestea Mănăstirii Seaca-Muşeteşti, clădirea care rezistă de cinci secole. Cum şi-a rătăcit Tudor Vladimirescu „brâul cu sămne“ în preajma bisericii

Povestea Mănăstirii Seaca-Muşeteşti, clădirea care rezistă de cinci secole. Cum şi-a rătăcit Tudor Vladimirescu „brâul cu sămne“ în preajma bisericii

Schitul Seaca-Muşeteşti trebuie salvat. (Foto:http://www.olt.djc.ro)

Cea mai veche mănăstire de pe teritoriul judeţului Olt are o istorie de peste 500 de ani şi o glorie apusă pe care Episcopia Slatinei ar vrea s-o revigoreze. A fost ctitorită de Manea Perşanul, prim-sfetnic al domnitorilor Neagoe Basarab şi Radu de la Afumaţi, şi avea rang similar mănăstirilor Cozia, Cotmeana, Govora, Glavacioc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Seaca-Muşeteşti, astăzi o biserică de mir filie a bisericii de lemn de la Cornăţelu-Poboru, este cea mai veche mănăstire (din care au mai rămas biserica şi elemente răzleţe de zidărie din vechea fortificaţie) de pe teritoriul judeţului Olt, primul document în care se face referire la aceasta datând din 1512 şi în act vorbindu-se despre întărirea unor danii către mănăstire.

Este adăpostită de pădurea seculară Seaca-Muşeteşti, satul Seaca din comuna Poboru fiind, de altfel, primul atestat dintre cele şase ale comunei Poboru (la 1436, Alexandru Voievod întărea mânăstirii Cozia dreptul asupra satului mănăstiresc Seaca).

La Seaca nu se ajunge tocmai uşor (mai întâi la Scorniceşti, de aici la Poboru, iar din satul de centru drumul până la biserica din inima pădurii de stejar este în mare parte forestier), chiar dacă astăzi cine a pornit într-un astfel de demers nu mai întâmpină dificultăţile cu care se spune că s-ar fi confruntat, de exemplu, regina Elisabeta a României, venită, în urma unui apel de salvare a mânăstirii, să vadă în ce stare se află ctitoria, însă abandonând drumul când se afla foarte aproape de locul vizat.

Ctitorul mânăstirii însă a ales cu grijă locul, într-o vreme în care otomanii înterziceau construirea de cetăţi şi fortificaţii hotărând să construiască, în valea acoperită de pădure, mănăstirea care avea şi rol de apărare.

„Valea o ascunde atât de bine încât se vede doar atunci când ajungi în apropiere, fie venind spre matca văii dinspre Albeşti (Poboru), fie urcând drumul forestier ce străbate jumătate din satul format de robii mănăstirii. Datorită condiţiilor specifice în care s-au dezvoltat ţările române, expuse adesea năvălirilor străine, ansamblurile mănăstireşti au un rol deosebit de important în sistemul de fortificaţii româneşti.“, menţiona istoricul dr. Aurelia Grosu în articolul „Cea mai veche mănăstire din judetul Olt – Seaca Muşeteşti“, publicat în revista Memoria Oltului.

Ctitoria face parte din construcţiile de dimensiuni relativ reduse (locaşul măsoară în exterior 14,30x4,50 m), ce se păstrează şi astăzi fiind descris în detaliu de istoricul dr. Aurelia Grosu: „Funcţia principală, cea de cult, este dublată de funcţia funerară, de care beneficiază familia ctitorului. Biserica este ridicată pe un plan în formă de cruce, cu absidele naosului semicirculare în interior şi poligonale în exterior, având încă de la început turlă peste naos şi turn clopotniţă peste pridvor. Pereţii laterali ai pridvorului au avut câte două deschideri, dintre care una pentru fiecare perete a fost astupată. Peretele vestic are o arcadă centrală mai mare – destinată intrării -, flancate de alte două arcade mai mici. Puternice fundaţii din cărămidă, susţin ziduri, de asemenea, din cărămidă, cu o grosime de cca. 0,85 m. În interior biserica mai conservă unele elemente de construcţie specifice secolului al XVI-lea, cum ar fi intrarea în altar care se face numai prin cele două goluri laterale ale tâmplei de zid, lipsind astfel deschiderea centrală a „uşilor împărăteşti».
Sistemul de acoperire a naosului este alcătuit dintr-o turlă centrală sprijinită pe două rânduri de arce longitudinale care flanchează absidele laterale, pe când pronaosul este boltit cu un semicilindru longitudinal. Trecerile din naos în pronaos sau din pronaos în pridvor se fac prin deschideri arcuite, dispuse în ax, care străpung grosimea mare a zidurilor.“

Mănăstirea, „gropniţa“ familiei ctitorului Manea Perşanul, mare boier al Ţării Româneşti

Într-un document de la 1519, „Neagoe Basarab întăreşte daniile făcute de Manea clucerul mănăstirii Seaca-Muşeteşti, anume satele Muşeteşti, Vai-de-Ei, Criva, moara din Leoteşti pe Olteţ şi mai multe sălaşe de ţigani. Din conţinutul documentului desprindem două informaţii preţioase: numele ctitorului şi anterioritatea construirii mănăstirii, actul din 1519 întărind danii mai vechi.
Manea Perşanul, ctitorul mănăstirii, a fost unul din marii boieri ai vremii, fiu al lui Manea Negru, mare vistier . Se căsătoreşte cu Vlădaia, fiica puternicului boier şi dregător Dimitrie Ghizdavăţ, devenind cumnat cu Tudor din Drăgoeşti (jud.Olt), mare logofăt şi ctitor al bisericii din Drăgoeşti3 . Manea Perşanul şi Tudor din Drăgoeşti sunt trecuţi ca mari boieri ai ţării în pomelnicul mănăstirii Argeş , ocupând dregătorii importante.
“, notează de asemenea istoricul Aurelia Grosu.

Manea Perşanul, mare clucer, mare vornic şi menţionat, cu intermitenţe, în sfatul ţării până în 1537, se preocupă de asemenea de construcţia şi repararea mai multor biserici din Târgovişte, capitala Ţării Româneşti. Ctitoria mânăstirii Seaca-Muşeteşti o începe în 1512, în aceeaşi perioadă, prin hrisov domnesc, fiind întărită dania către mănăstirea Clocociov, a cărei construcţie se începea.

Aici odihneşte soţia ctitorului, jupâneasa Vlădaia, mormântul fiind amplasat în partea de nord a pronaosului. „Piatra de mormânt are în câmpul central inscripţia tombală, iar pe margine un chenar de ornamente împletite. Inscripţia precizează că în mormânt se odihneşte „...roaba lui Dumnezeu, Vlădaia, jupaniţa marelui vornic(ului) Manea, lunai Ghenai, 2 zile, văleatu 7037” (1528). Probabil că tot aici a fost îngropat şi ctitorul Manea Perşanul“, spune istoricul Aurelia Grosu în sursa citată anterior.

Boierul dăruieşte mânăstirii sate, mori, sălaşe de ţigani, dar şi tipărituri rare

„Pe lângă sate, mori, sălaşe de ţigani, mănăstirea a fost dăruită cu obiecte de uz liturgic şi tipărituri rare, conferindu-i, încă de la începutul existenţei, şi un autentic prestigiu cultural. O însemnare pe un exemplar al Evangheliarului lui Macarie, tipărit în 1512, arată că a fost cumpărat de Manea împreună cu jupâneasa lui Vlădaia şi l-au dăruit mănăstirii Seaca Muşeteşti la 17 aprilie 1526 9 . Evangheliarul sau Tetraevangheliarul lui Macarie, prima tipăritură care cuprinde cele patru Evanghelii în ordine canonică, se remarcă prin frumuseţea ornamentării, astfel încât dădea impresia unui manuscris.
De asemenea, Patrafirul Buzeştilor de la Banya, în sine o operă de artă prin lucrătura artistică în fir de aur şi argint, poartă menţiunea de danie a ctitorilor către mănăstirea Seaca-Muşeteşti ”
, menţionează  de asemenea dr. Grosu în lucrarea amintită.

Poziţia boierului-ctitor al mânăstirii Seaca-Muşeteşti  în ierarhia ţării întăreşte şi poziţia mânăstirii, în următorii ani zestrea aşezământului mănăstiresc tot crescând.  În 1526, domnitorul Radu de la Afumaţi dăruieşte sfântului locaş mai multe sălaşe de ţigani „...ca să-i fie de întărire, iar domnii mele şi răposaţilor părinţilor domnii mele să-mi fie spre vecinică pomenire nesfârşită, în veci”, în acelaşi an întărind mai multor mânăstiri, printre care şi aceasta, zeciuiala părţii domneşti din Balta Doamnei.

Urmaşii lui Manea Perşanul, martorii declinului

Privilegiile se perpetuează în anii următori, iar boierii din zonă iau exemplul înaintaşului lor şi îşi dăruiesc averile mânăstirii, spre pomenire după moarte. Unul dintre aceştia este Manea, postelnicul din Ibăneşti (Cungrea), care, împreună cu jupâneasa sa, donează casa cu anexele, viile etc.: „partea mea de moşie din Ibăneşti cât să va alege cu cărţile mele, de peste tot hotarul şi cu casa care am aşezat eu şi cu toate dichisele de pre lângă şi cu viile mele, ca să mă grejască din mănăstire şi să fie pentru sufletele noastre şi să ne ducă oasele la sfânta mănăstire şi să le îngroape şi să mă grejască şi să ne scrie la pomelnicul ctitorilor”.

După zeci de ani înfloritori pentru mănăstire,  începe declinul, la care martori sunt chiar urmaşii ctitorului, nepoţii Dragomir şi David, care, pentru că „aceasta a ajuns în sărăcie şi pustie de tot”, o închină ca metoh (mănăstire mică, închinată unei mânăstiri mai mari) mânăstirii Cozia în anul 1664 „împreună cu toate satele şi morile şi rumânii şi ţiganii oricât se va afla, însă să poarte grijă de ea”.

În timpul Mitropolitului Varlaam al II-lea, mica mănăstire este trecută sub ascultarea mânăstirii Trivale, pentru ca în 1679 să revină, alături de aceasta, din nou în subordinea mânăstirii Cozia. În timpul stăpânirii austriece în Oltenia mănăstirea Seaca-Muşeteşti se subordonează mânăstirii Cotmeana, ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân, iar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea revine ca metoh al Coziei.

Tudor Vladimirescu este adăpostit în schit

Calităţile sale de fortificaţie greu accesibilă sunt cercetate în 1821 de Tudor Vladimirescu. Acesta, însoţit de haiducul Iancu Jianu, ajunge la Poboru, ce s-a întâmplat stabilindu-se după scrierile pandurului Călugăreanu, din Cornăţelu-Poboru.
Însemnările sale au fost scrise, „într-o noapte dă mărţişor... la anul 1821”, pe ultima copertă a unei culegeri pentru pian „Sonatines pour piano” apărută în anul 1713 la Leipzig. Evocările pandurului Călugăreanu sunt adresate fiului său Constantin şi au valoare testimonială pentru posteritate. Este notată informaţia că „domnul Tudor olteanul din Vladimiri şi cu Iancu marele haiduc dă potiră” au venit la Cornăţel: „Au venit domnul aici şi ne-au făcut panduri şi noi l-am ferit în locul coperit din cimitirul Bălanului. Şi mai spuiu să se ştie că domnul şi-a pierdut brâul cu sămne şi dă lăo-ţi găsi să-i faceţi ducere la mănăstirea Muşeteşti spre pomenire la cinstitul egumen ce l-au coperit pe domnul la chilii...”“, precizează istoricul dr. Aurelia Grosu în Memoria Oltului.

La acea dată însă viaţa monahală aici era deja restrânsă, funcţionând ca schit. Ultimul călugăr menţionat aici este Pafnutie, care în 1882 cere sprijin ca mănăstirea, intrată în proprietatea statului prin secularizare, să poată fi acoperită. Se constată starea de degradare şi se autorizează reparaţiile, însă în 1910 este nevoie, din nou, de reparaţii capitale.

„Seaca-Muşeteşti are astăzi statutul de filie a bisericii de lemn de la Cornăţelu Poboru. În ultimii ani, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor a iniţiat o serie de măsuri pentru salvarea monumentului, cât şi pentru reînfiinţarea celei mai vechi mănăstiri din judeţul Olt. “, informează site-ul oficial al Direcţiei pentru Cultură Olt, www.olt.djc.ro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: