Povestea festivalului de umor cu paşaport de oltean: „Adunam reşouri de la toate neamurile să punem în hotel, era frig al dracu’, dar nu se plângea nimeni“

Astăzi este mult festivism, spun cei care ştiu cum s-a născut festivalul şi ce s-a dorit FOTO: Alina Mitran

Festivalul Naţional de Umor „Oltenii şi… restu’ lumii“, care se deschide vineri la Slatina, a avut prima ediţie în 1995, iar ani la rând primordial a fost umorul de calitate. „Astăzi e festivism“, spune, nostalgic, iniţiatorul.

Oltenii au festivalul care i-a făcut celebri de la mijlocul anilor ’90. Frumoşi ani, şi-a amintit iniţiatorul acestuia, Nichita Dragomira, care a vorbit despre ideea de a avea o competiţie de umor de calitate şi despre greutăţile începutului, dar şi despre pervertirea acelei idei prin festivismul deşănţat din ultimii ani şi dispariţia unor repere reale.

„Cu mine a pornit, eu l-am început, am film, cinci ani l-am condus eu. N-aş putea spune că ideea este a mea, dar eu l-am realizat. În 1995 eu am fost mutat, datorită domnului Ilie Dumitru,  director de centru de creaţie, şi am făcut un inventar al acţiunilor noastre şi ne lipsea un festival de umor. Titlul se datorează lui Nicu Popa, fiecare salariat de la vremea aia a propus câte-un nume şi s-a ales al lui, a fost cel mai reuşit. (…) N-aveam niciun ban în cont când l-am început, dacă era războiul ăla cu „Plugarul“ (n.r. - fostul director al centrului, Nicolae Fulga, înfiinţase un ziar în care îi beştelea pe mai marii zilei, preşedintele CJ şi prefectul, iar aceştia îl pedepseau tăindu-i finanţarea), când m-am dus eu nici salariile nu şi le mai luau. Multe luni de zile Nicu Popa nu şi-a luat salariul şi nu a mai recuperat niciodată, apăruseră, chipurile, proiectele la vremea aia. Centrele de creaţie au aparţinut când de Prefectură, când de inspectoratele de cultură, când de Consiliul Judeţean, au fost la protocoale de predare a materialelor de mă găsiseră dracii, mă săturasem“, a povestit Nichita Dragomira.

Erau anii în care epigramiştii, nume grele ca Ştefan Cazimir sau Elise Râpeanu, dar şi mulţi-mulţi alţii, făceau adevărate turnee de epigramă, se duelau cum nu se mai întâmplă de pe-atunci şi intrau, adeseori, în competiţie cu interpreţii din festival. Asta pentru că pe atunci festivalul avea şi o secţiune de interpretare, desfiinţată între timp pentru că „anumite persoane s-au simţit vizate direct de textele interpretate“, a mai spus Nichita Dragomira.

„Visi Ghencea a fost cel care a scos festivalul în stradă“

Dacă umorul n-a lipsit, mai ales cel fin, la începuturi, de la a V-a ediţie, când în organizare s-a implicat şi Primăria Slatina, „şi chiar l-a confiscat“, a căpătat, e drept, o mult mai mare expunere.

În aceiaşi ani invitaţii erau aşa de încântaţi de ce se petrecea încât „unii se autoinvitau, îşi plateau singuri cazarea. Adunam reşouri de la toate neamurile să punem în hotel, la Cantina Partidului, nu-l luase Dobra, era frig al dracu’, dar nu se plângea nimeni (n.r. - până în 2016 festivalul a fost organizat, an de an,  în a doua jumătate a lunii octombrie)“, a povestit primul director al festivalului.

„Ideea a fost exceptională, nu cum se ajunsese la un moment dat, la ciorbe şi aşa mai departe. Era epigramă, concurs «pe viu» de umor, concurs de caricatură, cu peste 60-70 de invitaţi. Paşaportul a apărut mai târziu, când au ajuns anumiţi oameni să câştige, cam aceeaşi, şi veneau la Slatina. În orice caz, la ediţia a IV-a – a V-a. Şi este foarte legat (n.r. - paşaportul) de Popa’s (n.r. – caricaturistul Ştefan Popa Popa’, mulţi ani personalitatea nelipsită a festivalului şi omul care a descoperit în Olt talente reale), pentru că este «Popa’s partout».

Chiar voiam să dăm buletine, să le asigurăm şederea. Târziu a apărut textul care-i aparţine lui Visi Ghencea, când s-a implicat Primăria Slatina, la primele cinci ediţii am plătit chirie la Casa de Cultură a Sindicatelor, primăria nu ne-a ajutat cu nimic, cu absolut nimic. Când au văzut că merge treaba, s-au implicat şi l-au confiscat chiar.

Visi Ghencea, când l-a luat primăria, este cel care l-a scos în stradă, au apărut nişte acţiuni cu prinderea purcelului, prinderea cocoşului şi aşa mai departe. L-a făcut un pic de stradal, dar de la ediţia V-a încolo.

„Acum  nu mai are substanţă, este numai festivism“

Expoziţiile erau în hol, se făceau caricatură pe loc şi în sală era concursul de interpretare. S-a desfiinţat (n.r. - concursul de interpretare), fără să dau nume, pentru că erau anumite texte care nu conveneau unora, de-asta s-a desfiinţat interpretarea. Acum au apărut monologurile, dar nu e acelaşi lucru, au venit atunci nişte echipe artistice…,  cele mai bune din ţară. Era Găeştiul, era Vasluiul, noi deja concuram cu Teatrul Tănase de la Vaslui. Chiar încercam să nu le punem în aceeaşi perioadă . Ca festivaluri erau  „Mărul de Aur“ de la Bistriţa, „Umor la Gura Humorului“, Vasluiul şi Slatina, cele mai mari şi cele mai tari festivaluri de umor din România. Era atunci ideea care ne lipsea în judeţul Olt. Acum  nu mai are substanţă, este numai festivism. Poate tocmai în lauda asta e umorul, dar e umor negru. Când îi văd că se înghesuie şi ce mari se dau... Eu şi Nicu Popa suntem la coada listei organizatorilor“, a spus, cu oarecare amărăciune, Nichita Dragomira.

Cum s-a ales numele

Primul director al festivalului a povestit şi cum s-a ales numele festivalului care are şi astăzi poezia lui pentru cei care participă pentru prima dată. A fost un adevărat concurs între salariaţii Centrului de creaţie, fiecare venind cu câte o idee. Din cele 6-7, printre care şi „Urzica“, „Prazul“ sau „Cobiliţa“, s-a ales „Oltenii şi… restu’ lumii“, nu pe atât de scurt pe cât cereau canoanele, dar cu un potenţial extraordinar.