Poliţiştii o acuză de ipocrizie pe Carmen Dan în legătură cu legea care le acordă puteri sporite: „A spus prostii“

Poliţiştii o acuză de ipocrizie pe Carmen Dan în legătură cu legea care le acordă puteri sporite: „A spus prostii“

Ministrul de Interne Carmen Dan FOTO Mediafax

Reprezentanţii poliţiştilor o critică pe ministra de Interne Carmen Dan spunând că cele mai importante solicitări venite din partea sindicatelor nu se regăsesc în legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Carmen Dan a criticat într-un mesaj pe Facebook decizia preşedintelui României de a ataca la Curtea Constituţională a României legea care aduce modificări statutului poliţiştilor.

Reprezentanţii poliţiştilor, printr-un comunicat de presă al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), vorbesc pe de altă parte despre faptul că legea aprobată de Camera Deputaţilor n-ar fi ţinut cont de solicitările lor.

Potrivit reprezentanţilor poliţiştilor, sindicatul a trimis propuneri privind modificările dorite din 2017, dar că forma finală a legii, aprobată de Parlament, n-ar fi avut nicio legătură cu ce s-a convenit iniţial.

„Propunerile noastre au plecat chiar prin minister, nu poate să spună că nu ştie. (…) Noi ştim cum a intrat corpul legii în Camera Deputaţilor şi ştim forma lui care a ajuns la preşedintele României, care e departe de forma iniţială.

Aş vrea să ştiu şi eu ce e în mintea doamnei ministru, a spus nişte prostii. Sincer să fiu, nu am preteţia să cunoască toate proiectele de lege din toate armele pe care le reprezintă – Poliţie, Jandarmerie şi aşa mai departe – dar am pretenţia ca atunci când se face o modificare pe ce înseamnă un statut al unei arme, am pretenţia măcar să ştie care sunt noutăţile aduse. Se pare că dânsa e pe lângă subiect şi a discutat fără să cunoască despre ce e vorba“, spune Cristel Ioţu, vicepreşedintele SNPPC – filiala Olt.

Care dintre punctele la care ţin poliţiştii nu se regăsesc în lege

Deşi ministrul Carmen Dan vorbea de faptul că preşedintele României nu ar fi, în fapt, de acord cu o consolidare a autorităţii poliţistului, sindicaliştii o contrazic şi menţionează, în comunicatul de presă transmis de SNPPC, care solicitări ale lor nici măcar nu se regăsesc în forma votată de Parlament, „scăpări“ pe care poliţiştii nu şi le explică.

„Propunerile noastre vizau inclusiv asigurarea premiselor diminuării faptelor de agresiune îndreptate împotriva poliţiştilor, prin legiferarea următoarelor aspecte:

- ultrajul şi ultrajul judiciar să nu mai fie pedepsite cu amendă penală, iar sancţiunea penală să fie înăsprită;

- mărirea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice;

- introducerea, în Codul penal, a infracţiunii de ,,obstrucţionare a organelor de ordine publică şi siguranţă naţională”;

- eficientizarea sistemului de executare a amenzilor;

- asigurarea asistenţei juridice a poliţistului-victimă, în cazul infracţiunilor care au avut loc în timpul sau în legătură cu serviciul acestuia;

- prezenţa obligatorie a procurorului, la faţa locului, în cazul comiterii infracţiunii de ultraj“, se menţionează în comunicatul sindicaliştilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: