Persoanele care au intrat în contact direct cu personalul infectat cu noul coronavirus de la Ambulanţa Olt vor fi testate la SJU Slatina

Persoanele care au intrat în contact direct cu personalul infectat cu noul coronavirus de la Ambulanţa Olt vor fi testate la SJU Slatina

Testele ar urma să fie procesate la laboratorul SJU Slatina, pus în funcţiune de curând

Laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina va lucra în următoarele zile teste pentru toţi contacţii direcţi ai cazurilor confirmate de la Ambulanţa Olt.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru că pe procedurile în vigoare contacţii direcţi, în cazul în care nu lucrează în prima linie, sunt testaţi doar dacă prezintă simptome, altfel fiind doar izolaţi la domiciliu pentru 14 zile, iar amploarea focarului de la Ambulanţa Olt tot creşte, s-a luat decizia ca la laboratorul Real Time PCR pus în funcţiune de curând la SJU Slatina să fie testate toate persoanele care au intrat în contact direct cu personalul pozitiv de la Ambulanţă. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat pentru Adevărul că personalul laboratorului lucrează deja teste al căror rezultat a fost confirmat sută la sută de laboratorul care certifică în perioada de avizare munca specialiştilor slătineni, astfel că de astăzi, 27 mai 2020, se va putea începe testarea pe cont propriu, în urma avizării laboratorului. 

Testele pentru contacţii direcţi ai personalului infectat de la Ambulanţa Olt nu vor putea fi toate decontate, conform definiţiei de caz, din fondurile Ministerului Sănătăţii, însă acest lucru nu va fi o piedică, a mai spus Oprescu, pentru că s-au achiziţionat pentru spitalul judeţean 5.000 teste, astfel că există disponibilitate de testare.

Marţi, 26 mai 2020, chiar la SJU Slatina a fost confirmat un caz pozitiv de SARS-COV-2, la o asistentă din Cardiologie, mama unei asistente de la Ambulanţa Olt, astfel că astăzi va fi de asemenea testat întreg personalul secţiei.

Capacitatea de procesare a testelor în cadrul laboratorului slătinean care a început activitatea în cursul săptămânii trecute este de aproximativ 190 teste zilnic.

Numărul cazurilor confirmate în legătură cu focarul de la Ambulanţa Olt a ajuns la 26, 20 fiind angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar şase, contacţi direcţi ai acestora. Numărul celor infectaţi ar putea fi, însă, chiar mai mare, având în vedere că numărul contacţilor direcţi, aşa cum a reieşit din anchetele epidemiologice, este de ordinul sutelor, doar o parte fiind testate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările