Percheziţii la contrabandişti de ţigări din judeţul Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu poliţişti mascaţi în timpul percheziţiilor
Imagine cu poliţişti mascaţi în timpul percheziţiilor

Poliţiştii din Suceava şi procurorii Serviciul Teritorial Suceava al D.I.I.C.O.T. au efectuat, în această dimineaţă, o serie de percheziţii în judeţul Olt, fiind vizate două grupări cu preocupări infracţionale în sfera contrabandei cu ţigarete. Operaţiunea cuprinde alte patru judeţe din ţară.

Mai exact, este vorba despre un număr de 54 de percheziţii derulate în cinci judeţe ale ţării: Suceava, Olt, Prahova, Brăila, Vaslui şi Iaşi. Descinderile au loc la persoane considerate suspecte, member a două grupări cu preocupări infracţionale în sfera contrabandei cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Vor fi puse în executare 21 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite că ar fi introdus, transportat, depozitat sau comercializat ţigarete de contrabandă. Din cercetări a rezultat că activitatea infracţională ar fi fost desfăşurată în perioada 2013 – 2015, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.500.000 de lei”, relevă un comunicat al Poliţiei Române.

Informaţii suplimentare pentru instrumentarea cazului au fost obţinute cu ajutorul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi Serviciului Român de Informaţii şi Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă al IGPR.

La percheziţii au luat parte, ca de obicei, şi luptători mascaţi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J Suceava, poliţişti de frontieră din cadrul I.G.P.F., precum şi jandarmi.

Mai puteţi citi:

Mafia construcţiilor de la Corabia, “greblată” de mascaţii şi procurorii DIICOT

Descinderi cu “mascaţii” la suspecţi de evaziune fiscală

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite