Patru angajaţi infectaţi cu SARS-CoV-2 în spitalele din Slatina şi Caracal. S-a înregistrat şi al 38-lea deces în Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

10 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 a raportat DSP Olt pentru ultimele 24 ore, patru fiind în rândul angajaţilor din spitalele din Slatina şi Caracal.

Numărul cazurilor confirmate din Olt a ajuns la 1.217, de la debutul pandemiei. În ultima zi s-au înregistrat 10 cazuri noi, patru dintre acestea fiind în rândul salariaţilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina (trei cazuri), respectiv Spitalul Municipal Caracal (un caz). În Spitalul Judeţean ed Urgenţă Slatina au fost confirmate două asistente şi un registrator medical, de la UPU, respectiv Obstetrică-Ginecologie, personalul contractând virusul de la pacienţi infectaţi.

Un alt caz este cel al unui poliţist din cadrul IPJ Olt, Biroul Arme şi Muniţii, iar restul de 5, transmitere comunitară, spun reprezentanţii DSP Olt.

Cu două zile în urmă s-a produs şi cel de-al 38-lea deces înregistrat în judeţ. Este vorba de o femeie de 77 ani, din localitatea Orlea, internată iniţial la spitalul din Corabia, în 5 august, şi transferată a doua zi, după confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2, la Spitalul Municipal Caracal, unde a murit în 23 august 2020, în Terapia Intensivă a secţiei Cardiologie.

Femeia a fost anterior diagnosticată cu insuficienţă cardiacă congestivă cls. III, fibrilaţie atrială. 

Numărul pacienţilor internaţi la această dată, mai spun datele DSP Olt, este de sub 100 (97), pentru a doua zi la rând, însă 10 dintre ei se află al Terapie Intensivă. Alte 213 persoane au fost externate la cerere, înainte de vindecare, iar 179 au refuzat internarea.

Numărul persoanelor testate de către DSP şi spitalele care au tratat pacienţi COVID din Olt a ajuns la 8.020 de la începutul pandemiei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite