Oraşul Corabia, gazdă a unei sărbători-maraton de patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul va avea loc în Piaţa Independenţei din centrul oraşului... (FOTO: Mugurel Manea)
Evenimentul va avea loc în Piaţa Independenţei din centrul oraşului... (FOTO: Mugurel Manea)

Locuitorii oraşului Corabia din judeţul Olt se pregătesc să petreacă patru zile la rând într-o atmosfera specială cu ocazia împlinirii a 415 an de atestare documentară a urbei. În mod fericit, tot în această perioadă va avea loc şi a 40-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Populară şi Uşoară “Corabia de Aur”. Din program nu vor lipsi vedete precum Vunk, Anda Adam, Petrică Mâţu Stoian, Gelu Voicu ş.a.

Bere, mititei, muzică populară, muzică uşoară, artişti consacraţi şi mai puţin cunoscuţi, tot acest „pachet” va fi servit de-a lungul a patru zile locuitorilor oraşului Corabia începând de joi – 19 septembrie. Reprezentanţii primăriei au luat toate măsurile pentru a celebra cum se cuvine ambele evenimente, iar locuitorii oraşului să se simtă cu adevărat ca la o petrecere. Faptul că, de data aceasta, s-a nimerit ca urbea de la Dunăre să împlinească 415 ani de atestare documentară în acelaşi an cu cel în care se derulează şi cea de-a 40-a ediţie a unei manifestări devenită tradiţie în aceste locuri – Festivalului Naţional de Muzică Populară şi Uşoară “Corabia de Aur”, este de natură să confere o importanţă aparte celor patru zile de sărbătoare (19-22 septembrie). Totul se va derula în centrul oraşului, respectiv în Piaţa Independenţei.

Astfel, în prima zi a petrecerii – joi, 19 septembrie – va avea loc deschiderea festivalului pentru public. La startul competiţiei s-au înscris 32 de interpreţi de muzică populară şi uşoară din toată ţara, câte 16 la fiecare categorie. Totul se va încheia târziu în noapte, pentru ca, a doua zi – vineri, 20 septembrie -, situaţia să reînceapă şi mai alert. Între orele 19.30-20.30 va avea loc deschiderea oficială a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Populară şi Uşoară “Corabia de Aur”. Pe scenă vor urca Carmen Budulan, Loredana Streche, Ionela Stănciou, Adrian Belu, Ansamblul “Doina Oltului”, iar, de la ora 21.35-22.10, va veni rândul Niculinei Stoican să îi încânte pe cei prezenţi în Piaţă. Ulterior, până la orele 23.20, va continua festivalul-concurs, pentru ca, apoi, să apară pe scenă cântăreaţa de muzică pop Alessia. Seara se va încheia cu muzică de discotecă.

Anda Adam şi trupa Vunk, marile vedete ale festivalului

Sâmbătă, a treia zi a petrecerii, va începe tot cu o primă parte a festivalului-concurs “Corabia de Aur” – de la ora 19.00, întreruptă de un moment folcloric cu Ansamblul “Doina Oltului” şi Mariana Jianu. Tot sâmbătă, între orele 20.50-21.35, va urca pe scenă una dintre cele două vedete ale serii, respectiv Petrică Mâţu Stoian. Ulterior prestaţiei acestuia va urma o jumătate de oră în compania unui ansamblu de muzică populară din Bulgaria, urmând ca festivalul-concurs să continue iarăşi şi totul să se încheie, apoi, cu prestaţia celei de-a doua vedete a zilei, Anda Adam.

În seara ultimei zile a manifestărilor, duminică – 22 septembrie, se va desfăşura premierea câştigătorilor festivalului-concurs “Corabia de Aur”, Ulterior acestui moment va urma o nouă apariţie folclorică cu Ansamblul “Doina Oltului”, Zorina Bălan, Alin Milică, Reveca Sălcianu şi Grupul vocal bărbătesc al Casei de Cultură din Corabia. La orele 21.50 va urca pe scenă Gelu Voican şi taraful “Lăutarii” din Teleorman, pentru ca seara să se încheie cu un recital al trupei Vunk.

"Vrem să oferim locuitorilor oraşului Corabia câteva zile de neuitat, sens în care am reuşit să aducem aici vedete incontestabile ale muzicii populare şi uşoare de la noi din ţară. Practic, am căutat să îndeplinim toate dorinţele cetăţenilor din acest oraş în materie de muzică. Ca totul să fie perfect vom avea şi comercianţi de bere şi mititei. Sperăm ca locuitorii urbei să fie mulţumiţi de ceea ce vor vedea şi să se simtă aşa cum îşi doreau la o asemenea manifestare", a declarat Dan Oltean, purtător de cuvânt al Primăriei oraşului Corabia.

De menţionat că prezentatori ai evenimentului vor fi Bianca Voicu şi Cornel Moraru.Organizatori ai acţiunii sunt Primăria şi Consiliul Local Corabia, respectiv Consiliul Judeţean Olt.
 

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite