Oltenii, adevăraţii urmaşi ai Romei. Explicaţiile specialiştilor pentru temperamentul „vulcanic“ al oltenilor

Oltenii, adevăraţii urmaşi ai Romei. Explicaţiile specialiştilor pentru temperamentul „vulcanic“ al oltenilor

Celebrul actor  Amza Pellea avea un caracter vulcanic, specific urmaşilor romanilor

Faptul că Oltenia, zona de sud a teritoriului României din prezent, s-a aflat sub stăpânire romană mai mult decât celelalte teritorii ale ţării nu este mai o noutate. Acest lucru a lăsat urme adânci în trăsăturile de caracter ale locuitorilor Olteniei de azi, văzuţi acum de unii specialişti ca moştenitorii autentici ai romanilor. De la tradiţii, la limbă, port popular şi temperament, totul pare a indica temeinicia acestei idei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Moştenirea romanilor s-a întins asupra întregului teritoriu al ţării noastre de azi, limba latină fiind liantul principal în acest sens. În afară de limbă, şi elemente îi diferenţiază pe locuitorii zonelor istorice ale ţării, respectiv Oltenia, Transilvania, Dobrogea, Banat sau Moldova.

Oltenia, zona centrală de sud a teritoriului României din prezent, ar fi stat sub romani mai mult decât celelalte teritorii ale ţării. Zona Olteniei, sau Dacia Malvensis – cum se numea pe vremea cât a făcut parte din Imperiul Roman – cuprindea: Banatul, Dobrogea şi o mică parte din sudul Ardealului. Ulterior, teritoriul Olteniei a înglobat judeţele Dolj, Gorj, Olt - până la râul Olt, Vâlcea - până la Olt, comuna Islaz din Teleorman, Mehedinţi - fără Orşova şi Eşelniţa.

Potrivit specialiştilor, caracterul latin este cunoscut ca fiind în general unul „vulcanic şi plin de pasiune”, popoarele aflate sub stăpânire romană împrumutând o serie de elemente de la seminţiile înregimentate în legiunile romane. Sunt studii care afirmă că românii, deşi sunt percepuţi în ansamblu ca fiind un popor cald şi primitor, se diferenţiază totuşi pe zone, ca şi trăsături de comportament. Astfel, oltenii se pare că au de la romani temperamentul „viu” definitoriu, care este aproape total opus locuitorilor din Ardeal, aflaţi ani buni sub stăpânire habsburgică, de unde şi cumpătarea lor în comportament şi în vorbă.

„Acum se ştie fără niciun dubiu că, de exemplu, locuitorii din sudul ţării noastre, în special cei din zona Olteniei, au comportamentul cel mai apropiat de cel al romanilor care au stăpânit acest teritoriu. Istoria ne indică numeroase dovezi că aici, în Oltenia, legiunile romane au poposit cel mai mult comparativ cu celelalte mari regiuni ale României, mai ales după anul 271 după retragerea aureliană, astfel că este normal ca aici să se fi păstrat cele mai multe elemente specifice romanilor, dar şi dacilor. Iar realitatea de azi o confirmă: oltenii au un temperament mult mai natural, sunt mai calzi, mai pasionali – dacă vreţi – în tot ceea ce fac sau spun, lucru ce se schimbă pe măsură ce ne uităm la românii din celelalte zone ale ţării, care păstrează elemente din istorie specifice stăpânirilor care au poposit în aceste regiuni. Oltenii au mai multe elemente de la romani decât restul românilor pentru că aşa s-a întâmplat, romanii nu s-au întins din primul moment pe tot teritoriul României de azi, ci totul s-a făcut în timp, însă teritoriul Olteniei a fost primul intrat sub stăpânirea romanilor deoarece Imperiul Roman a venit dinspre Dunăre”, este de părere Ion Ivaşcu, profesor de istorie în Slatina.

Cum au contribuit popoarele migratoare la „moştenirea” oltenilor de azi

Dar oltenii nu au moştenit de la romani doar temperamentul vulcanic. Tot de la romani au împrumutat oltenii şi numeroase obiceiuri, inclusiv portul popular.

„În această zonă a Olteniei s-au păstrat cele mai multe elemente specifice romanilor şi pentru că, în timpul cât teritoriul s-a aflat practic sub stăpânirea Imperiului Roman, aici nu au poposit cele mai «curate» elemente romane, aici au fost aduşi latinofoni de pe întreg cuprinsul Imperiului, latinofoni înregimentaţi cu forţa în legiunile romane şi fiecare venind cu un anumit bagaj de tradiţii, comportament genetic etc. De aici se trag cele mai multe trăsături de caracter ale oltenilor şi, totodată, îi diferenţiază pe olteni de restul locuitorilor din celelalte mari regiuni istorice ale ţării. Treptat, oltenii au împrumutat mult şi de la popoarele migratoare care au trăit în zonă, de la turci şi nu numai, iar aici pot da ca exemplu folosirea timpului perfectul simplu în vorbire, care este cel mai utilizat tot în regiunea Olteniei. Deci, dacă este să formulez un fel de concluzie a unei trăsături definitorii a oltenilor, cred că nu este greşit atunci când afirm că oltenii ar fi moştenitorii autentici ai romanilor deoarece ei au păstrat şi păstrează încă cele mai multe elemente de la romani. Cumulate însă, toate aceste diferenţe dintre locuitorii regunilor mari istorice ale ţării ajung să dea «culoare» poporului român”, mai afirmă profesorul Ion Ivaşcu.

Articole pe aceeaşi temă:

De ce vorbesc oltenii la perfectul simplu? Cum au apărut în limbajul oltenesc celebrele „făcui”, „văzui” sau „dădui” - explicaţia specialiştilor


Topul bancurilor cu bănăţenii care fac mişto de vecinii olteni: „Ce îşi doresc copiii olteni să ajungă atunci când vor creşte mari? Răspunsul: Timişoreni!”
 

Top 10 olteni celebri. De la Ecaterina Teodoroiu la Eugen Ionescu sau Amza Pellea, toţi „făcură“ istorie
 

VIDEO „Mă, fraţilor?”, vă mai aduceţi aminte? Nea Mărin şi Amza Pellea - cum a apărut celebrul personaj de film şi care a fost legătura de suflet cu marele actor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările