Olt: Pompierul care a omorât un biciclist şi a fugit de la locul accidentului, eliberat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierul şi-a abandonat victima la locul accidentului, care a decedat câteva ore mai târziu
Pompierul şi-a abandonat victima la locul accidentului, care a decedat câteva ore mai târziu

Subofiţerul din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt, autor al unui accident de circulaţie produs săptămâna trecută când a lovit grav un bibiclist care a decedat ulterior la spital, a fost eliberat din arest. Decizia a fost luată de către magistraţii Tribunalului Olt în cursul zilei de joi – 25 octombrie, în urma recursului înaintat de pompier.

După cinci zile petrecute în arestul IPJ Olt de la Slatina, pompierul subofiţer din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt, detaşat la Garda de Intervenţie din comuna Stoeneşti, a fost eliberat şi va fi cercetat în stare de libertate. Judecătorii de la Tribunalul Olt au luat această decizie joi – 25 octombrie, după ce - duminică, magistraţii Judecătoriei Caracal hotărâseră arestarea pompierului în cauză, Gheorghe Răduică (31 ani), pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsire a locului accidentului.

“Potrivit regulamentelor în vigoare, pompierul se poate întoarce la muncă pentru a-şi relua serviciul până la momentul când instanţa va da o hotărâre definitivă şi irevocabilă”, a afirmat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Reamintim că, în noaptea de 19/20 octombrie a.c., în timp ce era în afara orelor de program şi conducea autoturismul proprietate a tatălui său pe D.J. 642 de pe raza comunei natale Gostavăţu, pompierul a provocat un accident în jurul orelor 01.00. Mai exact, din cauza neatenţiei în conducere, acesta a lovit cu partea din spate a maşinii o persoană care se deplasa cu bicicleta în aceeaşi direcţie de mers. Pompierul nu a mai oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat şi a părăsit locul faptei. Victima accidentului a decedat ulterior la Spitalul nr. 1 din Craiova.

Pompierul a fost identificat de poliţişti ca fiind autorul accidentului în cursul zilei de sâmbătă - 20 octombrie. El a fost testat de organele de poliţie cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ. Acesta a fost arestat iniţial pentru 24 de ore, pentru ca, a doua zi, să îi fie prelungit mandatul cu 29 de zile. Acum, subofiţerul va reveni la serviciu, dar nu va avea voie să părăsească ţara fără a avea acordul autorităţilor.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite