O pensionară, în luptă cu afaceriştii care şi-au făcut stradă: „Nu e posibil să facă fiecare ce vrea în ţara asta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O stradă a „răsărit“ cu peste şase ani în urmă la poarta unor oameni de afaceri din Slatina, iar din vară, deranjaţi că şi locatarii din zonă o foloseau, şi-au montat şi bariere. Acum revendică şi terenul, iar între timp Lucreţia Stoica, o pensionară din oraş, a pus paie pe foc, făcându-le plângere după plângere.

Până la acest moment nimeni nu poate spune cu certitudine care este regimul juridic al terenului  pe care a apărut strada, iar autorităţile fac verificări. Din informaţiile de până acum rezultă însă că nu ar exista o autorizaţie pentru asfaltarea străzii (după cum rezultă dintr-un răspuns primit de pensionara Lucreţia Stoica de la Direcţia Străzi şi iluminat public), dar autorităţile au răspuns pentru Adevărul că în prezent încă mai analizează situaţia.

Totul a început în 2004, când un fost teren de fotbal aparţinând unei societăţi comerciale din Slatina a fost lotizat şi vândut, aici începând să se construiască mai multe case. Alţi proprietari din zonă s-au bucurat de noul drum, însă au început problemele când au apărut barierele.

„Nimeni nu le poate face nimic“

Printre cei care au sesizat în nenumărate rânduri se află Lucreţia Stoica (62 ani), o pensionară. Femeia spune că, deşi nu are niciun interes în zonă, a luat totul ca pe o provocare, după ce o prietenă i s-a confesat că „asta e, au pus stăpânire pe drum, nimeni nu le poate face nimeni nimic“. A fost plimbată de la o instituţie la alta, dar, nemulţumită de răspunsuri, a tot revenit. „Văzând cât de puternice sunt încrengăturile, am luat-o personal. Nu e posibil să facă fiecare chiar ce vrea în ţara asta“, a declarat Lucreţia Stoica.

Imagine indisponibilă

Lucreţia Stoica spune că a început acest demers pentru că i s-a părut inacceptabil că, doar pentru că au bani,  afaceriştii vizaţi îşi permit să încalce legea flagrant

Direcţiile din Primăria Slatina, obligate, mai mult la insistenţele femeii, să descâlcească iţele poveştii, dau vina una pe alta. De la Direcţia Administrare Străzi s-a transmis jurnaliştilor „Adevărul“ că acea stradă nu este deocamdată în administrarea direcţiei şi că la momentul la care în zonă primăria a făcut alte modernizări aceasta era deja asfaltată.

Imagine indisponibilă

În 2015, Direcţiei Administrare Străzi o altă direcţie din primărie îi răspundea că strada e proprietate privată

Imagine indisponibilă

În 2018, acelaşi răspuns îl primeşte Lucreţia Stoica de la Direcţia Administrare Străzi

Directorul Poliţiei Locale, Adrian Pop, sesizat de cetăţenii din zonă că un drum public a fost închis abuziv, aşteaptă, la rândul său, pentru a-i putea propune primarului Slatinei, Emil Moţ, eventuale sancţiuni pentru cele întâmplate acolo, un răspuns „urgent“ de la Direcţia Administrarea Patrimoniului, tot din primărie.

„Nu se ştie încă exact, e o situaţie sensibilă, noi am făcut o solicitare către cei de la Patrimoniu, să ne spună exact, pentru că acolo trebuie făcute măsurători, de către oameni avizaţi, nu cu ruletă sau cine ştie ce. Noi, acolo, iniţial am fost sesizaţi că cei trei sau patru cetăţeni, câte case sunt acolo, au închis drumul public, punându-şi bariere. La momentul în care s-au făcut investiţiile primăriei, s-au asfaltat aleile dintre blocuri şi de pe lângă blocuri, porţiunea aceia a fost lăsată la o parte pentru că, atunci când proprietarii de case au spus – «dom’ne, dar de ce nu asfaltaţi şi aici?» – li s-ar fi spus – «nu putem să asfaltăm, că e proprietate privată, e terenul vostru». Avem nişte suspiciuni, tocmai de aceea am făcut adrese către cei de la Patrimoniu, primisem şi noi o petiţie cu problema asta, am de la altcineva, nu de la doamna, un bărbat. (...)

Sunt două porţiuni de teren, una dintre ele e închisă cu cele două bariere, i-am chemat pe cei de la Patrimoniu şi i-am rugat să-mi comunice în regim de urgenţă ce regim juridic are acel teren, al cui este. Acum, din câte ştiu eu, se fac nişte măsuri, nişte topometrişti, să se vadă cât se întinde terenul. Cert e că e foarte posibil, eu sunt aproape convins, dar aştept să văd întâi rezultatul, nu ştiu dacă tot terenul, dar cel puţin o porţiune, o mică porţiune, sunt intraţi ei pe domeniul public, cel puţin cu barierele. (...)

Dacă e pe domeniul public, se dispune direct aducerea la stadiul iniţial, dacă e pe domeniul privat, se aplică sancţiune cu intrarea în legalitate sau cu aducerea la stadiul iniţial, sunt mai multe variante. Dumnealor au inclusiv răspunsul oficial al unor structuri din cadrul primăriei în care li se spune că acea zonă nu poate fi reabilitată, asfaltată, bordurată, modernizată, din cauză că e teren privat, e al lor, şi primăria nu poate construi pe un teren privat. Eu tocmai asta aştept, răspunsul de la Patrimoniu, ca să văd ce măsură pot să recomand primarului. În cazul în care se dovedeşte a fi nelegal, sancţiunile se dau pe disciplina în construcţii, pe care le dă primarul, nu eu. Eu trebuie, în primul rând, să fiu foarte bine documentat până vin în faţa primarului. Dacă se dovedeşte că e ilegal, lucrurile nu rămân aşa“, a declarat şeful Poliţiei Locale Slatina.

Imagine indisponibilă

Conform imaginilor preluate cu ajutorul Street View, în 2012 strada era deja asfaltată de noii proprietari din zonă, nu şi restul cartierului

Ce spun asfaltatorii

Proprietarii spun că au dreptatea de partea lor. Mircea Ungureanu, cel care de curând a mai câştigat o licitaţie, de peste 14 milioane lei, de la Primăria Slatina, pentru amenajarea unui parc în zona fostei unităţi militare, nu a răspuns la telefon. A făcut-o, în schimb, vecinul său, Nicolae Drăgan, care a povestit totul pe scurt.

Am cumpărat terenurile acolo, eu cu vecinii mei, acum vreo 5-6 ani, acolo terenurile astea nu erau perfect măsurate, le-am măsurat fiecare, am făcut toate demersurile, toate actele, în faţa porţii noastre nu era niciun drum, erau nişte grămezi, mormane de pământ, acolo fusese un stadion de fotbal. Am cărat la modul o mie de rabe de pământ, ne-am făcut un drum ca să putem să intrăm şi noi, ca oamenii, civilizat, în case, că dădusem o grămadă de bani pe terenul ăla, am făcut drumul, am scos molozul ăla de-acolo, l-am cărat, am îndreptat terenul şi aşa mai departe. În urmă cu ceva timp, primăria a asfaltat toată zona de-acolo, Aleea Mărului şi ce mai era acolo, strada asta nu a asfaltat-o, nu a asflatat-o pentru că nu era terenul primăriei, era terenul nostru. Noi am început demersurile pentru reîntregirea cărţii funciare, să ne luăm terenul din faţă, sunt actele depuse, şi aşa mai departe. Acuma, noi, făcând toate demersurile astea, făcând drumul cu banii noştri şi aşa mai departe, veneau toţi vecinii şi văzând că e un drum asfaltat, veneau şi parcau maşinile şi noi nu mai puteam să intrăm în curţi. Şi am vrut să ne punem bariere, aveam demersurile făcute, terenul este al nostru, am pus bariere. Acuma, de la Primărie ne-a spus că încă nu sunt actele gata, să ne ridicăm barierele şi la revedere“, a precizat Drăgan.

Imagine indisponibilă

Terenurile au fost lotizate, în 2004, astfel încât aleea de acces să fie între proprietăţi, lucru care astăzi nu mai corespunde acestui plan, proprietarii din primul rând de case construindu-şi accesul din vecinătatea blocurilor.

La întrebarea „De ce nu v-aţi făcut din start drumul, fiind al dumneavoastră?“, proprietarul a replicat: „Era al nostru de fapt, şi noi nu ştiam. Fiecare teren din ăsta, poţi să-ţi faci reîntregire de carte funciară, intrare în posesie şi atunci am făcut toate demersurile astea, să-l luăm, dar nu s-a rezolvat. O să se rezolve, probabil, noi am ridicat barierele cum ne-au spus cei de la primărie, de două săptămâni jumate...“. Nu a putut răspunde, în schimb, la întrebarea de la care şi-a pornit Lucreţia Stoica demersul, respectiv dacă strada a fost asfaltată cu toate autorizaţiile necesare.

Noi am îndreptat terenul, am făcut ăstea, şi aşa mai departe. Nu mai ştiu, nu m-am ocupat eu de asta. Nu ştiu pe cine să-ntrebaţi. Pe altcineva, care se pricepe. Un constructor l-a făcut. Nu dânsul a făcut drumul (n.r. – Mircea Ungureanu, omul cu proprietate în zonă, care deţine mai multe firme de construcţii), alt constructor, noi am plătit să ne-ndrepte acolo, cu  buldoexcavatoare, se-ntâmpla demult, nu mai ştiu. Ideea e că nu l-a asfaltat primăria. Dacă este terenul nostru, e în posesie, am făcut cerere de posesie, ce mai contează?“, a fost răspunsul lui Drăgăn, discuţia continuând astfel:

Reporter - Deocamdată nu este terenul dumneavoastră, nu puteţi dovedi!

Drăgan - O să dovedim, am făcut actele necesare, n-are cum să nu fie al nostru, dacă e al nostru. Şi dumneavoastră, dacă găseaţi un maidan în faţa blocului, nu-l dădeaţi la o parte, să intraţi? Asta am făcut şi noi.

- Asta înţeleg, dar până să aveţi acte aţi făcut lucrul ăsta!

- Păi, ce acte îţi trebuie să cari nişte pământ care nu mă lasă să intru-n curte, ce acte?!

- Până aici n-a fost nicio problemă, bănuiesc, toată lumea s-a bucurat când l-aţi asfaltat, problema a fost când aţi pus barierele şi n-a mai putut circula lumea.

- Noi am făcut un bine, înţelegeţi? Noi am vrut să facem un bine. Că alţii vor să facă rău, e treaba lor ce fac, terenul, până la urmă, vă daţi seama că..., dar trebuie să-l luăm, să intrăm în posesia lui, n-avem cum să nu intrăm. Am făcut demersurile necesare, am făcut tot ce trebuie,

a răspuns, deja iritat, interlocutorul la ultimele întrebări, întrerupând brusc convorbirea, cu promisiunea că „vă sun în două minute“, fără să mai revină.

Între timp, barierele au fost ridicate, dar nu şi desfiinţate.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite