O nouă zi de căutări la Caracal. Anchetatorii continuă scanarea terenului cu aparatul adus special, iar rezultatul probelor ADN ar putea fi făcut public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii continuă cercetările la „casa groazei“  din Caracal, unde un excavator va îndepărta vegetaţia de la suprafaţă şi va nivela trenul, astfel încât să se poată continua scanarea cu aparatul special adus.

Desfăşurare de forţe încă de la prima oră la Caracal, la casa lui Gheorghe Dincă, bărbatul suspectat de uciderea LUizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu. Anchetatorii au terminat cercetările la faţa locului desfăşurate în casă, însă continuă investigaţiile pe proprietatea suspectului, după ce au fost îndepărtate cu utilaje ale Primăriei Caracal adevăratele depozite de obiecte de tot felul din curte. Un excavator a fost adus vineri şi cu ajutorul acestuia se va nivela terenul astfel încât să poată fi scanat cu geoscanner-ul adus special, un aparat care permite sondarea solului şi indică schimbările de structură.

Pe de altă parte, vineri, 16 august 2019, la Poliţia Caracal vor continua audierile, fiind aşteptat, printre alţii, administratorul firmelor de pază Remus Rădoi, cel solicitat de adjunctul comandantului IPJ Olt, în noaptea în care Alexandra era căutată, pentru a furniza informaţii legate de maşina căutată şi de mai multe numere de telefon indicate.

Tot astăzi ar putea fi făcute publice rezultatele preliminare ale analizei ADN în urma prelevării de probe din resturile osoase găsite într-o lizieră din vecinătatea proprietăţii lui Dincă. Rezultatele antropologice au indicat deja că ar fi vorba de rămăşiţele unei fete cu vârsta între 15-19 ani.

CITIŢI ŞI: Anomalii în solul din curtea lui Dincă, detectate cu aparatul de scanat. În locuinţă s-au găsit mai multe prezervative

Cazul Caracal. Psihologul criminolog Alin Leş: Gheorghe Dincă e dominat de sado-masochism şi de complexul penisului mic

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite