O nouă avertizare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Ce spun meteorologii despre disconfortul termic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape toată ţara este vizată de avertizarea care intră în vigoare luni, 17 iunie 2019
Aproape toată ţara este vizată de avertizarea care intră în vigoare luni, 17 iunie 2019

Aproape întreaga ţară se află în zilele următoare sub avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, ploile torenţiale, vijeliile şi grindina fiind printre fenomenele meteo aşteptate.

Avertizarea a intrat în vigoare luni, 17 iunie 2019, la ora 10,00, şi este valabilă până miercuri, 19 iunie 2019, ora 23,00, interval în care instabilitatea atmosferică se va manifesta accentuat.

„Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp“, avertizează meteorologii.

Deşi se aştepată ploi în toată ţara, ziua de luni va fi marcată, mai spun specialiştii, de disconfort termic. „Îndeosebi luni (17 iunie), disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi“, spun specialiştii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite