Numărul pacienţilor din focarul de coronavirus de la fabrica din Caracal a ajuns la 14

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care au legătură cu focarul de la fabrica din Caracal, creşte de la o zi la alta FOTO: News.ro
Numărul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care au legătură cu focarul de la fabrica din Caracal, creşte de la o zi la alta FOTO: News.ro

DSP a anunţat un nou bilanţ al cazurilor de Covid-19 din judeţ, numărul total al pacienţilor depistaţi şi internaţi de la începutul perioadei de monitorizare ajungând la 38.

În focarul de la fabrica de confecţii din Caracal, judeţul Olt, au fost depistate două noi cazuri de pacienţi cu semne clinice de Covid-19, diagnosticul fiind ulterior confirmat cu analizele de laborator. 

Ultimii doi pacienţi care au ajuns la spital cu semne de boală - febră, dureri în gât - sunt doi angajaţi ai Vas Co Tricot Caracal, după ce, ieri, a fost confirmat cu noul coronavirus şi un copil de 12 ani, din familia unui angajat confirmat anterior. Numărul total al angajaţilor diagnosticaţi cu Covid-19 şi al celor care au intrat în contact cu aceştia ajunge, astfel, la 14.

„Pacienţii se află sub supraveghere medicală şi tratament cu stare generală bună“, au transmis reprezentanţii DSP Olt.

Alte peste 400 de persoane, contacţi de familie, dar nu numai, ai angajaţilor firmei din Caracal, sunt izolate la domiciliu. Fabrica a fost închisă pentru 14 zile, termenul avansat iniţial pentru redeschidere fiind 9 mai. 

Numărul total al cazurilor de Covid-19 din Olt diagnosticate de la începutul perioadei a ajuns la 38.
             
    


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite