FOTO  Numărătoare inversă pentru modernizarea cinematografului istoric “Victoria” din Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actuala imagine dezolantă a clădirii fostului cinematograf „Victoria” din Centrul Vechi al municipiul Slatina, construită la finele anilor 1900, va deveni de domeniul trecutului în mai puţin de un an. Autorităţile locale au intrat pe ultimii metri în ce priveşte licitaţia care va stabili firma ce va duce la îndeplinire un ambiţios proiect de reabilitare şi modernizare a imobilului menţionat.

După mai bine de 15 ani de ani, clădirea ce a adăpostit primul cinematograf din Slatina va fi în sfârşit redată circuitului urban. La începutul săptămânii viitoare va avea loc licitaţia ce urmează a desemna firma sau firmele care se vor ocupa de reabilitarea şi modernizarea obiectivului menţionat. Lucrările vor fi efectuate cu bani de la Guvernul Norvegiei, prin Ministerul Culturii. Valoarea proiectului se ridică la puţin peste şapte milioane de lei, majoritatea banilor reprezentând finanţare nerambursabilă. Contribuţia municipalităţii în cadrul proiectului se ridică la puţin peste 300.000 de lei, contractul pentru edificarea ”Atelierului Intercultural Victoria Slatina” fiind semnat în decembrie 2014.

La finalul lucrărilor, imobilul nu doar că va fi complet renovat, dar va fi şi dotat cu o tehnologie nouă de cinema, ce va conferi o funcţionalitate multiplă. Mai exact, aici vor putea fi găzduite atât spectacole de film, dar şi de teatru, expoziţii de artă, conferinţe, şedinţe publice - inclusiv ale Consiliului Local.

Printre toate veştile bune există şi un impediment ce reprezintă un ghimpe pentru autorităţile locale: proiectul trebuie terminat până în aprilie 2016, în caz contrar întreaga sumă va trebui returnată de municipalitate.

”La acest moment, ne aflăm în faza de atribuire a proiectului, anunţul de licitaţie se află pe SEAP şi urmează ca, luni – 11 mai, să expire şi termenul final de depunere a ofertelor. La aceeaşi dată va avea loc şi licitaţia propriu-zisă”, a declarat Cristina Şerban, manager al proiectului în cadrul Primăriei Slatina.

Slătinenii aşteaptă cu nerăbdare finalizarea lucrărilor, mai ales cei care au apucat să frecventeze vechiul cinematograf ”Victoria” până în anii 2000, când a fost închis. Ulterior, respectiv în anul 2010, cinematograful a fost preluat de Primăria Slatina de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmului (RADEF) „România Film”.

”Era şi timpul să facă ceva cu cinematograful ăsta, doar face parte din istoria oraşului, cred că este cel mai vechi din oraş din cele patru care au existat la noi. Noi, ăştia care mergem acolo să vedem un film, ne amintim bine cum arăta şi cât de drag ne era. Personal, eu am fost foarte des acolo cu prietenii, ne plăcea în mod special pentru că era vorba de un cinematograf amenajat într-o clădire atât de veche. Abia aştept să vin aici din nou la film, de data aceasta cu familia mea, şi să le spun cum era înainte. Sunt foarte curios cum va ieşi la final totul”, a spus Ileana P., din municipiu.

Potrivit studiului de fezabilitate al cinematografului “Victoria”, proiectul de reabilitare va presupune: modernizarea sălii de cinema şi a sălilor adiacente (camera cu balcon, casa de bilete, sala de proiecţie şi sala de vizionare), montarea a două centrale termice pe gaz, înlocuirea instalaţiilor termice, electrice şi sanitare. Sala de cinema va avea o capacitate de 75 de locuri la parter şi 25 de locuri la balcon, accesul urmând să fie asigurat prin foaier - la parter, iar la etaj - prin hol şi casa scării.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

FOTO  Cel mai vechi cinematograf din Slatina, reabilitat cu bani norvegieni. Cum va arăta cinematograful la finalul lucrărilor

Cinematograf din anii ‘30, modernizat pe fonduri europene la Slatina

FOTO Cinematograful “Victoria” din Centrul Istoric al Slatinei, readus la viaţă după aproape un sfert de veac

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite