Mutarea unei secţii a Spitalului Slatina, motiv de dispută între angajaţi şi conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secţia va fi mutată în curând
Secţia va fi mutată în curând

Colectivul Secţiei Recuperare Neuromotorie Copii este nemulţumit de decizia luată de conducere privind mutarea  compartimentului din spital la Centrul de Recuperare Activă pentru Persoanele cu Handicap Locomotor „Sf. Maria“ din Clocociov. Angajaţii au redactat un memoriu în care sunt prezentate, rând pe rând, toate nemulţumirile lor.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina nemulţumirea pluteşte în aer. Bolnavilor, sătui să fie trataţi în condiţiile pe care le oferă unitatea medicală li se alătură acum şi angajaţii spitalului. Personalul Secţiei Recuperare Neuromotorie Copii este necăjit din cauza mutării secţiei pentru că, spun salariaţii, atât ei cât şi pacienţii vor avea de suferit. „Analizele de laborator, radiografiile, consulturile între secţii nu se vor putea realiza decât transportând pacienţii la spital, fiind dependenţi permanent de un mijloc de transport, activităţile conexe de preparare şi servire a mesei, spălare a lenjeriei, colectarea deşeurilor nu se vor putea realiza respectând normele legale în vigoare. Personalul medical nu poate să creeze copiilor o accesibilitate mai bună şi deci, o adresabilitate mai mare. În felul acesta există riscul ca acest compartiment să nu mai fie util, să fie desfiinţat, iar personalul să-şi piardă locul de muncă“, se menţionează în memoriul angajaţilor secţiei. Aceştia mai spun că Centrul „Sf. Maria“ este la o distanţă mare de spital şi de oraş iar clădirea nu corespunde din punct de vedere medical. În încheiere, personalul precizează că nu-şi poate asuma responsabilitatea desfăşurării unei activităţi medicale în locaţia propusă. 

Secţia, înfiinţată în 1994

În replică, părintele Marin Bica, preşedintele Organizaţiei „Trebuie“ care a donat clădirea spitalului susţine că Centrul „Sf. Maria“ îndeplineşte toate condiţiile cerute. „Clădirea este făcută după nişte norme europene. Aparatura medicală este net superioară faţă de cea a spitalului. Dacă în toată lumea civilizată aceste clădiri sunt pe orizontală, de ce la noi trebuie să fie pe verticală şi la etajul 9? Pe lângă dotări, copiii se vor simţi bine şi din punct de vedere psihic, având locuri de joacă şi fiind înconjuraţi de flori“,a  spus acesta. Şi conducerea SJU Slatina spune că centrul părintelui Bica este potrivit pentru desfăşurarea activităţilor de recuperare medicală. „Secţia acesta are o caracteristică, alături de pacienţi vin şi părinţii aici. Condiţiile hoteliere pe care le oferă spitalul sunt improprii, iar în acea locaţie de pe strada Poienii sunt condiţii cu totul şi cu totul speciale. Angajaţilor le e frică de muncă, din acest motiv nu agreează ideea. Noi facem o redistribuire a secţiilor şi dăm în acest fel posibilitatea Secţiei de Pediatrie să se extindă. Aşteptăm aprobările de la Direcţia de Sănătate Publică şi probabil că săptămâna viitoare vom proceda la mutarea secţiei“, a spus Romeo Stănculescu, directorul medical al SJU Slatina.
Secţia Recuperare Neuro-motorie Pediatrică a fost înfiinţată în 1994 şi a funcţionat cu o capacitate de 35 de paturi până în 2003, atunci când a fost transformată în Compartiment Recuperare Neuromotorie Copii, funcţionând de atunci cu 15 paturi pentru internare continuă şi 25 pentru internare de zi. Aici se recuperează copii cu vârsta cuprinsă între o lună şi 18 ani cu afecţiuni cornice generatoare de deficite funcţionale neuro-motorii şi motorii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite