Munca „de acasă“, fenomenul care pune pe butuci micile afaceri legale. „A plecat cu agenda de programări“
0
Pe o piaţă în care angajaţi bine pregătiţi găseşti foarte greu sau deloc, iar persoanele care să-şi dorească să vină la program sunt şi acestea puţine, antreprenorii din sectorul de servicii sesizează o altă problemă, care a ajuns să-i ruineze: afacerile la domiciliu.
Un fenomen care în condiţiile unei concurenţe loiale ar fi benefic pieţei riscă să-i ruineze pe micii antreprenori, confruntaţi cu cea mai gravă criză de personal. Întrebarea „de ce nu vă mai găsiţi angajaţi bine pregătiţi“, adresată mai multor angajatori prezenţi la o bursă a locurilor de muncă, a primit atât răspunsurile auzite de multe ori până acum – „oamenii cu chef de muncă au plecat din ţară“, „nu ştiu să facă mai nimic, dar vor salarii mari“, „stau pe banii părinţilor etc.“ - , cât şi o explicaţie neaşteptată. Oameni pregătiţi, cel puţin în domeniul serviciilor, sunt în piaţă, au concluzionat angajatorii, însă în ultimii ani s-a dezvoltat un sector paralel cu al celor care plătesc taxe şi impozite: lucrul la domiciliu.
De la tricotat, împletit, produse hand-made şi până la adevărate saloane de înfrumuseţare îngrămădite într-un apartament la etajul VII, internetul e plin de anunţuri. Dacă ai o problemă, la un click distanţă găseşti o rezolvare. Un instalator „de încredere“, o super-specialistă în torturi şi prăjituri pentru evenimente, o manichiuristă care pune unghii false „mai ieftin ca la salon“, servicii de make-up professional etc. Cei mai mulţi sunt oameni care au fost mai întâi în pielea angajatului, au văzut potenţialul şi şi-au luat cu mult curaj meseria pe cont propriu.
„Toată lumea lucrează «de acasă». Avem fete care după 10 ani au plecat, au scafă în mijlocul sufrageriei. Construcţii, croitori, cofetari, totul se face de acasă. Şoferi… Am avut o discuţie cu o cunoştinţă care a avut un atelier de croitorie. Veneau, le învăţa să lucreze, învăţau modelele, după care fetele plecau şi descoperea modelele pe Facebook “, spune Liana Bodescu, reprezentanta unui salon de înfrumuseţare. Spune că nu faptul că cei pe care-i formează au curajul să treacă în pielea antreprenorului o deranjează, ci lipsa oricărui control şi dezechilibrele pe care le generează fenomenul paralel cu sectorul legal.
„Dacă eu vreau un instalator, nu găsesc pe cineva să-mi repare la salon, pe parte de instalaţii, de electric… Până la urmă găseşti un particular, cer preţuri ca la firmă, şi n-ai încotro. Mi s-a-ntâmplat cu un instalator. Ştiţi cât mi-a cerut să desfunde toaleta? 150 de lei. Şi l-am întrebat: «Ştiţi cât muncesc eu să încasez 150 de lei? Eu muncesc 2 ore, dumneavoastră 5 minute. Eu plătesc salarii, chirie, dumneavoastră nu-mi puteţi da o factură, aşa că plătesc din buzunar»“, spune tânăra.
Cheltuielile pe care nu le mai recuperează niciodată sunt cele investite, însă, în formarea angajaţilor care după ce deprind tainele meseriei pornesc pe cont propriu, fără grija funcţionării conform normelor legale. Într-un domeniu ca cel în discuţie, formarea unui specialist costă mii de euro, spune Liana Bodescu, iar un contract care să-i oblige pe angajaţi să ramburseze, în eventualitatea în care pleacă, aceste cheltuieli, nu este nici pe departe o soluţie. „Nu aşa se pune problema. Pe mine mă interesează să am angajaţi, să pot să prestez aceste servicii, pentru că nu duc lipsă de clienţi“, mai spune Bodescu.
Un alt efect pervers al „manevrei“ foştilor angajaţi este faptul că-i demotivează şi pe cei actuali. „Vorbim de venituri care sunt mai mari decât ale salariaţilor mei. Am clienţi, nu asta-i problema. Dar nu-mi găsesc personal şi am cheltuieli foarte mari ca să-i formez şi îi demotivează oamenii care nu sunt angajaţi. Dacă o fată care a plecat are trei cliente pe zi şi-şi face banii pe care îi face colega într-o zi de muncă, gândiţi-vă ce problemă este! E o problemă foarte mare, foarte mare! Stă acasă, face temele cu copilul, mai vine clienta, mai stau la bârfă, mai beau o cafea...“, explică tânăra, care menţionează că acest aspect este discutat intens pe forumuri şi pe grupurile de pe reţelele de socializare, foarte mulţi patroni declarându-se descumpăniţi că nu mai ştiu unde să se adreseze pentru o intrare în legalitate a celor care le fac concurenţă neloială.
Femeia recunoaşte că îi este foarte greu să-i convingă pe potenţialii angajaţi că nu le poate oferi un salariu comparabil cu cel din sectorul de stat şi nici măcar cu cel al veniturilor „de acasă“.
„Într-adevăr, omul vine la patron şi vrea salariu. Se raportează la salariile de la stat şi adesea ne spun cât ia o femeie de serviciu la stat. Păi, da, dar tu ce ştii să faci, ce produci? Pentru că noi vorbim de productivitate. Iar când eşti angajat la patron, problema se pune aşa, eu din asta plătesc, nu sunt stat, nu-mi vin banii din altă parte. La noi e un om care stă şi la casă, care preia şi comenzi, care face şi aia-şi aia-şi aia, altfel nu îţi permiţi să plăteşti atâţia bani. Încercăm să le dăm tot felul de bonusuri în funcţie de cum lucrează. Mai iau bonuri de masa, tichete cadou, în funcţie de perioade“, mai spune Bodescu.
Serviciile „de acasă“, nesemnificativ mai ieftine
Reprezentanta salonului de înfrumuseţare mai spune că pentru a le putea oferi angajatelor sale salarii comparabile cu câştigurile celor care lucrează de acasă ar trebui ca preţurile pentru serviciile oferite să fie duble.
„În mod normal, să ne putem acoperi cheltuielile şi să dăm şi salarii bune trebuie să avem preţurile mai mari, adică preţurile reale. Te gândeşti câte cliente poate să facă pe oră. Unul care lucrează acasă ia un preţ, dar tu nu poţi să vii cu preţul dublu. Mulţi nu sesizează diferenţa, că ăla are firmă şi plăteşte în plus. Sunt şi reclame pe net -: «mai ieftin ca la salon». Păi, îţi vine să şi râzi, nu e normal?!. Şi e mai ieftin cu 5 lei, când sunt atâtea cheltuieli. Ar trebui să avem preţurile duble, dar nu sunt. Dacă se vor regla lucrurile, noi am putea să-i plătim mai mult, automat ar fi şi bani mai mulţi la stat, e o întreagă maşinărie care funcţionează… Eşti supus la controale, plăteşti o chirie, o grămadă de taxe“, a mai spus antreprenoarea.
„Vin când vor, au impresia că dacă eşti acasă…“
Vera lucrează acasă de aproape 12 ani. Este manichiuristă, a deprins meseria în urma unui curs într-o perioadă de şomaj şi s-a perfecţionat ulterior urmând tutoriale pe Internet. În timp, a investit în aparatură, în produse profesionale, iar ce face, spune, e comparabil cu serviciile din saloanele cu pretenţii, sub toate aspectele. Spune că la început ce a încântat-o cel mai mult a fost că se poate ocupa de copil, pe atunci încă la grădiniţă. Pregătea şi mâncarea, îşi făcea treburile, avea timpul necesar să ducă şi să aducă de la grădiniţă şi ulterior de la şcoală pe cel mic, plus venitul. „La început, am vrut să am bănuţii mei, de buzunar. După care câştigul a început să fie comparabil cu un salariu, acum e chiar bine. Cu toate astea, mă gândesc din ce în ce mai serios să mă angajez la un salon, pentru că sunt şi inconveniente. Nu ai niciun fel de asigurare, clientele nu prea respectă programarea, au impresia că dacă lucrezi acasă pot veni oricând… Nu aş reuşi, evident, dacă s-ar pune problema să îţi autorizezi spaţiul, necesită investiţii…“, a spus manichiurista, care dezvăluie şi cât de „mai ieftine“ sunt serviciile.
„Am o clientă care acum vine la mine şi care până de curând mergea la o altă fată, la blocul vecin, care a crescut preţul, ajunsese la 60 lei oja semipermanentă, o taxa suplimentar pentru un desen pe o unghie, de exemplu. Sunt saloane care lucrează sub preţul ăsta“, a mai spus femeia care ar vrea să-şi schimbe statutul în angajat cu normă întreagă.
Alte persoane au ajuns să lucreze exclusiv acasă după ce o vreme au făcut lucrurile în paralel. Când s-au decis să facă pasul final, i-au lăsat însă pe foştii angajatori într-o situaţie disperată. „A luat şi agenda cu programări, practic baza de date…“, s-au plâns patronii.
Se încarcă comentariile...
