Minunatele prune uscate de Leleasca. Cuplul de profesori care a reînviat o tradiţie românească uitată în timp
0
Soţii Carmen şi Ştefan Stroe sunt profesori la şcolile din comunele Leleasca şi Spineni (judeţul Olt), iar în timpul liber sunt agricultori de succes. Fructele pe care ei le obţin, prunele uscate de Leleasca, reprezintă singurul produs tradiţional atestat de Ministerul Agriculturii în judeţul Olt.
Carmen (41 de ani) şi Ştefan Stroe (48 de ani), doi profesori din judeţul Olt, au reuşit să reînvie tradiţia prunelor uscate la Leleasca, o comună cunoscută în trecut pentru produsele delicioase obţinute aici.
De-a lungul anilor, obiceiul de a usca prunele a început să se piardă în zonă, în prezent majoritatea localnicilor preferând să vândă fructele în starea lor naturală sau să le transforme în ţuică. Puţini au continuat să le usuce şi au făcut-o mai mult pentru consumul personal. Dar soţii Stroe şi-au pus în gând să transforme îndeletnicirea tradiţională într-o afacere şi au reuşit.
Ştefan Stroe s-a născut şi a crescut în Leleasca, dragostea pentru satul său datorându-se, în cea mai mare parte, bunicii din partea mamei.
„Bunica m-a învăţat să iubesc pământul ăsta, la bunica am văzut cum se usucă prunele. Aveau pe-atunci un cuptor arhaic, din paiantă, ca toţi de pe-aici. Peticul de pământ pe care am pus pomii l-am moştenit de la ea şi la început a fost ceva de genul «Hai să punem ceva, să nu stea locul gol!». După care mi-am făcut acolo casa, an de an am mai pus alţi pomi, până am ajuns la livada asta. În tot timpul ăsta, imaginea bunicilor m-a urmărit ca o icoană!“, mărturiseşte profesorul de religie (şi de franceză, şi de informatică şi, în curând, după ce va obţine a patra licenţă, şi de educaţie fizică).
Credinţa bunicii şi influenţa pe care aceasta a avut-o asupra singurului nepot l-au determinat să se îndrepte către seminarul teologic. „Am făcut cinci ani de seminar, alţi cinci ani de Teologie şi am venit preot în Leleasca, o parohie în care astăzi mai sunt undeva la 60 de familii. La preoţie n-am renunţat definitiv, mai slujesc şi astăzi, mai merg la parastase, la botezuri, la cununii, unde sunt invitat, însă numărul mic de credincioşi nu mi-a permis să păstrez parohia. Din preoţie însă am deprins albinăritul, de la un prieten preot. Primii mei stupi i-am primit în dar, după care am aplicat pentru fonduri europene şi mi-am cumpărat, cu economiile familiei, primii 25 de stupi“, povesteşte Ştefan Stroe.
Mai mulţi stupi, mai mulţi pomi
După cumpărarea stupilor, în 2009, ideea de a planta pomi fructiferi, mai ales pruni, a venit simplu: pentru a ocupa terenul cu ceva, dar mai ales pentru a avea hrană pentru albine. După ce mai mulţi oameni i-au sugerat că ar putea să-şi facă o livadă în toată puterea cuvântului, s-a extins pe negândite şi cu plantatul pomilor, dar şi cu stupii, al căror număr a ajuns la 68. „Cumpăr numai pomi certificaţi, investesc foarte mult în stropit, vă daţi seama cam ce produse folosesc, dacă stupii îi ţin în livadă! Nu mi-aş omorî cu bună ştiinţă albinele“, explică profesorul-agricultor.
Cei doi soţi povestesc că, după plantarea pomilor, au fost sfătuiţi de reprezentanţii Direcţiei Agricole să facă un cuptor după cerinţele moderne, dar care să urmeze principiile de funcţionare de demult, pentru a obţine prunele uscate de care erau atât de mândri localnicii în trecut. De aici, lucrurile au mers mai uşor: au cumpărat cuptorul, au amenajat spaţiile după cerinţe, au primit un atestat, şi-au cumpărat şi o autoutilitară pe care să o folosească doar pentru prune, în condiţii stricte de igienă. Totul este modern, doar metoda de uscat a rămas aceeaşi: „Prunele nu se-ntâlnesc cu fumul, se usucă încet, e o nebunie în perioada respectivă, facem cu rândul să alimentăm cuptorul cu lemne“.
În Leleasca, trei sferturi dintre săteni au livezi de pruni, mai mari sau mai mici. În vremea comunismului, de aici porneau către export tiruri întregi de prune zilnic, dar tot aici se uscau prunele în fiecare gospodărie, în cuptoare mici, de pământ, sătenii asigurându-şi astfel în parte o sursă de hrană pentru iarna lungă şi venitul pentru familie. Cele mai frumoase prune ajungeau în cuptor, în timp ce din „borhot“ şi din altele mai bune, sacrificate, se făcea ţuică. „La noi, în partea de nord a judeţului, dintotdeauna a fost o problemă cu apa.
Dacă ceri cuiva o cană cu apă e o problemă, mai degrabă îţi dă o găleată de ţuică, aici se fac cu sutele de vedre“
spune Ştefan Stroe, profesor şi agricultor
Proiect: o asociaţie salvatoare
Producătorul de prune uscate spune că, din păcate, localnicii din zonă sunt nevoiţi să îşi vândă mult prea ieftin produsele obţinute în urma muncii lor. „Vin toamna din Vâlcea, din Argeş, din Braşov, şi le dau cel mult un leu pe kilogram, pleacă de-aici cu camioanele pline cu prune şi struguri. Cu două săptămâni înainte de postul Paştelui, la Leleasca nu mai găseşti prune uscate nici de poftă. Le dau bieţii ţărani cu 5 lei kilogramul. Păi numai lemnele alea arse, numai munca, nopţile nedormite...“, exclamă Stroe.
Bărbatul se gândeşte să facă ceva pentru a schimba lucrurile: să înfiinţeze o asociaţie. În primul rând, vrea să cumpere în curând o maşină de ambalat, asta pentru că şi lanţurile mari de magazine, dar şi magazinele mici solicită prunele ambalate, aşa cum solicită şi reţete noi, de exemplu prune uscate umplute cu nuci. Problema este că, spune profesorul, nu poate produce pe măsura cererii, dar toată comuna ar putea face asta.
„Trebuie să ne asociem, să facem ceva împreună. Eu voi pune la dispoziţie, gratuit, maşina de ambalat, numai să scoatem noi la lumină satul ăsta, să vadă şi oamenii ăştia că munca lor costă, că pot trăi din rodul mâinilor lor. Trebuie să muncim cu cap împreună“, adaugă agricultorul.
„Muncim împreună“
Carmen, soţia lui Ştefan Stroe, este profesoară de biologie, atunci când nu este agricultor. Despre ideile soţului ei spune că este convinsă că se vor realiza. „Muncim împreună, şi noi, şi fata noastră, şi părinţii. Dar nu pentru că nu am da bani să aducem oameni cu ziua, ci pur şi simplu pentru că mie, de exemplu, îmi place să mă uit la pomul ăla cum creşte, să-l tai aşa cum ştiu, să mă bucur că-nflo-reşte, să aleg eu, cu mâna mea, prunele cele mai frumoase“, povesteşte Carmen Stroe.
În familia Stroe, ziua de muncă poate avea chiar şi 18 ore. Preţurile prunelor uscate variază, dar cei doi soţi se mândresc cu faptul că şi-au construit deja o reţea de cumpărători, prin prieteni şi cunoştinţe. Nu şi-au făcut încă un site, dar vor ajunge în curând şi la asta, pentru a intra în rând cu progresul tehnologiei.
Atestatul de produs tradiţional
Soţii Stroe deţin singurul atestat pentru produs tradiţional din judeţul Olt, act pe care l-au primit în anul 2014, de la Ministerul Agriculturii. În ceea ce priveşte ciclul de producere a faimoaselor prune uscate, acesta este următorul: fructele coapte sunt culese în octombrie, sunt spălate, uscate şi apoi vândute până cel mai târziu la începutul primăverii. Anul trecut, cei 800-900 de pruni din livada de 2 hectare au produs 600-700 de kilograme de prune verzi, din care au fost obţinute, mai apoi, 200 de kilograme de prune uscate.
Se încarcă comentariile...
