Minel Prina, edilul Slatinei, arestat la domiciliu

Minel Prina,
edilul Slatinei, arestat la domiciliu

Minel Prina este primar al municipiului latina din februarie 2013  (FOTO: Mugurel Manea)

Primarul municipiului Slatina, Minel Prina, a fost plasat în arest la domiciliu în urma deciziei de duminică noaptea a magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceştia respingând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, cum ceruseră procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În schimb, magistraţii au fost de acord cu arestarea preventivă a lui Lucian Şuşală, directorul firmei Imobiliare Consloc SRL din subordinea Primăriei Slatina.

Minel Prina, primar oraşului Slatina din februarie 2013, se află, începând din noaptea de duminică 15 martie a.c., în arest la domiciliu,a cuzat fiind de complicitate la trafic de influenţă în dosarul de corupţie în care este cercetat Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei şi actual ministru al Finanţelor. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat că nu se impune măsura arestării preventive a edilului din Slatina, motiv pentru care au instituit măsura arestului la domiciliu, care presupune o serie de interdicţii, dintre care cea mai importantă este să nu părăsească sub nicio formă reşedinţa fără acceptul organelor judiciare.

Judecătorii Curţii Supreme au mai dispus, tot azi-noapte, ca Lucian Şuşală, directorul firmei SC Imobiliare Consloc SRL administrată de Primăria Slatina, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este acuzat că ar fi distrus mai multe documente considerate probe esenţiale de către procurori în ancheta declanşată anul trecut şi în care a fost pus sub urmărire penală actualul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, ce îndeplinea calitatea de primar în Slatina la data când se presupune că ar fi comis faptele de care este suspectat.

Atât Minel Prina, cât şi Lucian Şuşală, sunt acuzaţi de procurorii DNA de săvârşirea următoarelor infracţiuni:  fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani. În aceeaşi cauză sunt implicate şi alte două persoane, cercetate deocamdată în stare de libertate: Bogdan Petrică Timofte şi Cristian Constantin Tomescu, patronul firmei Cafmin SRL Slatina. Faţă de ultimii doi, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile. Ei sunt acuzaţi de aceleaşi infracţiuni ca cele menţionate mai sus. Celor trei inculpaţi aflaţi "în libertate" li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Care sunt acuzaţiile

Conform unui comunicat de presă al DNA, în ordonanţele întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează acuzaţiile aduse tuturor inculpaţilor.

”În cursul anului 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe suspectul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări. Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul <Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt>, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Oltul a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului <Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt>. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava>, <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina> şi <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt>. Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului <Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt>, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov Bogdan Darius. În acest context, suspectul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme”, se arată în comunicatul DNA.

În acelaşi referat al procurorilor din acest dosar se arată că Vâlcov ar fi încercat să stopeze anchetele financiare ale DNA la firmele suspectate de implicare în dosar prin intervenţii la Direcţia Antifraudă, intervenţii cerute expres de către ceilalţi inculpaţi.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Primarul Slatinei, Minel Prina, reţinut de procurorii DNA 

Darius Vâlcov, acuzat de DNA de fapte grave de corupţie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: