Micii sportivi de performanţă, afectaţi de pandemie. „Să nu ne mirăm dacă în 10-12 ani sportul va fi zero barat“
0
Sunt opt luni de când micii sportivi de performanţă stau pe bară sau fac antrenamente care îi ajută doar să-şi menţină, cât de cât, forma fizică, însă nu mai pot exersa din cauza listei lungi de interdicţii.
Sălile de sport din şcoli au devenit obiecte de muzeu, pentru că nu mai au acces nici elevii din şcolile de masă, dar nici sportivii legitimaţi. În afara competiţiilor destinate seniorilor, totul a fost pus în aşteptare, cu efecte dezastruoase pe termen lung. Copiii care se pregăteau pentru concursuri ratează şansa unor medalii la care visau de ani întregi, lucrurile nemaiputând fi reluate de unde au fost lăsate, confirmă antrenorii.
Sunt opt luni de când, practic, sportul de performanţă doar se simulează. Au fost săptămâni în care sportivii au lucrat individual, uneori urmăriţi din faţa unui ecran de antrenorul logat la o platformă. S-a revenit în cele din urmă la activitatea faţă în faţă, însă în condiţii ridicole. Sportivii din sporturile de contact nu se pot atinge, cei din sporturile de echipă se antrenează individual etc. etc. Până într-o zi, când nici măcar asta nu li s-a mai permis.
Antrenorii nu au mai putut face, în tot acest timp, noi selecţii, din contră, au mai pierdut dintre sportivii începători, care nu au apucat să intre în rutina antrenamentelor şi pe care sportul nu i-a „prins“.
„Individual pe culoar, cu mingi dezinfectate la 15 minute“
Junioarele din Slatina care au ales să facă handbal, cu gândul că într-o bună zi vor juca la echipa mare a oraşului, deja aflată în Liga Florilor, sau de ce nu la echipe mai bine cotate, s-au pregătit până acum în cel mai mare parc din oraş. Regulile nu le permit antrenorilor să intre cu fetele în sală. În plus, nu au o sală a lor şi niciun director de şcoală din oraş nu s-a „legat la cap“ să solicite aprobările necesare.
„Din surse oficiale, federaţia a amânat toate competiţiile până la sfârşitul anului (n. red. - la juniori), în schimb, nu ştim ce va fi în continuare. Plus de asta, nu avem săli, nu avem voie în săli să ne pregătim, de la începutul anului am făcut numai pregătire fizică, numai afară, ceea ce nu este deloc bine. Dacă încep competiţiile, ştiţi cum e, ne interesează jocul cu mingea, dar neavând voie să avem contact... Anul acesta este ratat. Noi tot aşteptăm, noi tot sperăm, dar sunt puţine şanse să credem că vom intra într-o normalitate, să-i zicem aşa. Copiii sunt dornici de mişcare, mai ales după pauzele astea foarte mari, copiii au venit în acelaşi număr ca şi înainte. Ba, dimpotrivă, făcând pregătire acolo, în Parcul Tineretului, au fost multe familii care ieşeau cu copiii la plimbare şi chiar am făcut câteva achiziţii. Părinţii au venit, au întrebat, s-au înscris...“, zugrăveşte antrenoarea Iulia Păsărică tabloul momentului.
Fetele trag atât cât pot, cu gândul la medalia pe care sperau să o câştige anul acesta. „Era rândul nostru...“, spune, amar, antrenoarea lor. Sunt aproximativ 80 de sportive, pe categorii de vârstă, care vor trece, de mâine, cu antrenamentele în online, ce grozăvie o mai însemna şi asta.
„Aşteptam turneul final, ne vedeam chiar cu o medalie, în schimb nenorocitul ăsta de virus ne-a pus la toţi frână... Mâna pe minge noi am mai pus, aşa, dar nu poţi să joci pentru că există contact. Individual cu mingea, individual pe culoar, cu mingi dezinfectate la 15 minute, sunt nişte regulamente care ne dau bătaie de cap, dar e greu că nu avem trasate reguli clare, am şti o treabă. Alte echipe fac pregătire în sală, au sălile lor. CSS-uri, cum ar fi Braşovul, care, au multe săli, au alte condiţii, or noi n-am reuşit să obţinem nici terenul exterior de la Şcoala Gimnazială nr. 5 (n. red. – unde fetele s-au antrenat, până la intrarea în pandemie, în sală), pentru pregătire, de săli nici nu discutăm că am avea acces într-o sală care să fie numai a noastră. Cum intră Liga, intră, sunt singuri, ei se testează, ei... Am încercat şi noi să ţinem ritmul, însă e foarte-foarte greu, ne-am bucurat că în parc ne-au aprins nocturna. Una e ce mănâncă unul, alta e ce mănâncă altul. Ei „servesc“ în sală, noi „servim“ afară. Vine vremea rece, nu ştim ce facem. Copiii sunt din tot oraşul şi nu pot să ajungă la antrenament la orele la care în medie în care ar putea să ajungă aproape toţi. Sunt copii care prind o jumătate de oră de antrenament. Ne-au aprins luminile la bază, dar este frig“, explică antrenoarea.
Micile handbalistese antrenează fără minge
Pe de altă parte, lipsa antrenamentului, de orice fel, înseamnă, practic, să pună capăt unei cariere de-abia la debut. „Regula este – ai lipsit o lună, îţi trebuie vreo trei să te recuperezi. O lună ai avut pauză, în următoarele trei luni eşti apt. Erai sus, ai căzut, îţi trebuie cel puţin 2-3 luni să ajungi acolo.nu este chiar compromisă generaţia, dar dacă mai ţine mult aşa... Anii trec, la şcoală este un an fără rezultate deosebite, în varianta asta în care se lucrează... Nu ai competiţii, nu poţi să te antrenezi, iar dacă ar fi permise competiţiile, dar nu ai condiţii de antrenament....“, este finalul trist al unei discuţii viitorul frumos al unor generaţii, frânt fără logică.
„Sunt şi unii care spun: pentru ce ne mai pregătim, dacă nu avem finalitate?!“
Secţia de judo a Liceului cu Program Sportiv Slatina are în pregătire câţiva elevi pe care profesorul-antrenor Gabriel Dumitrescu îi vedea cu siguranţă pe podium. Pe ei, în primul rând, pandemia i-a lovit crunt. Competiţiile s-au suspendat, iar antrenamentele, cu toate interdicţiile impuse, mai mult îi irită.
„Haideţi să vorbim de cei mai importanţi factori ai antrenamentului: fizic, practic, teoretic şi psihologic. Nemaiputând să mai lucrăm pe toţi factorii antrenamentului, e clar că nivelul la care lucrăm e... Nu ai voie să intri în sală, nu ai voie să ai contact. Faci pregătire fizică - asta o faci, există o multitudine de mijloace, pregătire tactică - o faci, dar la nivel teoretic. Asta presupune interacţiunea între sportivi, nu se poate nici la sporturile în echipă, nu mai vorbim de cele individuale şi de cele de contact – judo, karate, box, lupte. Şi atunci când eşti limitat pe aceşti factori, evident că nu mai ai nicio finalitate serioasă. Din martie nu mai facem. Să ne-nţelegem, noi ne facem treaba, dar suntem limitaţi. Facem pregătire fizică, facem pregătire teoretică, facem şi pregătire psihologică – pentru că avem sportivi care sunt înnebuniţi, care vor să facă antrenament - Nu se poate, hai să facem! – şi le spui, să-i linişteşti, să conştientizeze că nu se poate decât în anumite limite. Şi beleaua e când ai nişte sportivi dotaţi şi poţi să te duci cu ei, dar unde, acum, şi e clar că o să fie pierduţi pentru performanţa sportivă“, explică antrenorul, care vede, de altfel, un viitor sumbru pentru sportul românesc. „Sunt şi unii care spun: pentru ce ne mai pregătim, dacă nu avem finalitate?! Să nu ne mirăm dacă în următorii 10-12 ani sportul o să fie zero barat“, spune antrenorul, explicând cât de mult pierd sportivii de performanţă atunci când „stau pe bară“.
„La noi, după 72 de ore se pierde simţul kimono-ului. La judo, analizatorul cel mai important pe care trebuie să-l dezvolţi nu este nici cel vizual, surprinzător, nici analizatorul auditiv, ci analizatorul tactil. Eu pot să fac procedee, pot să lupt cu adversarul şi să fiu legat la ochi. Făceam asta când am avut sportivii aceia mari. Să-l simţi pe adversar, nu să-l vezi, e contact. Nu zic că nu e importantă vederea, dar ponderea cea mai mare o are analizatorul kinestezic, tactil. Or eu dacă timp de 72 ore nu mai am contact, deja se pierde, nu mai simţi, or, gândiţi-vă că sunt opt luni de zile“, spune antrenorul, explicând, în condiţiile actuale, ce se mai poate, efectiv, face.
Prof. Gabriel Dumitrescu, alături de unul dintre sportivii de excepţie, Cristian Nistor, finala Campionatului Naţional Kata seniori 2014 FOTO: arhiva personală Gabriel Dumitrescu
„Ce facem noi – pregătire fizică, încerc să fac anumite circuite în care poţi să foloseşti şi elemente pe care poţi să le lucrezi singur, mă folosesc de benzile elastice să fac anumite pivotări, să simulez anumite intrări la procedee. Ok, poţi să le faci şi în sală, ai grupă de 8-10 copii, dacă stau la doi metri distanţă. Fiecare are banda lui elastică şi lucrăm, dar una e să intri la banda aia elastică tot timpul şi alta e să ai partenerul cu care să lucrezi. Apare o mare problemă – la judo avem luptă în picioare, luptă la sol. Hai să zicem că la lupta în picioare o rezolvăm cumva şi ne folosim de benzi, de cauciucuri de..., să facem cât de cât actul motric asemănător cu ce fac când am partenerul cu care lucrez, dar nu pot să fac finalizarea. Şi atunci ce am făcut? Vorbim de dezechilibre, ridicare, aruncare, or dacă n-am partea finală, de proiectare, am o problemă. După aceea, ajungem la a doua mare problemă, a doua mare grupă de procedee din judo - lupta la sol - unde avem tehnici de fixare, tehnici articulare, tehnici de strangulare. Dacă eu nu am voie să fac cu partener, cum Dumnezeu fac lucrul ăsta?! Problema nu e atât de gravă la grupele de performanţă - deşi e şi al ei - pentru că au în spate rutină, au în spate 7-8 ani de antrenament, au o schemă corporală formată şi ştiu ce să facă. Dar ce faci cu ăia mici, că noi luăm de la clasa I copii. La ei, până la clasa a VI-a – a VII-a vorbim de învăţare. Păi, cum poţi să-l înveţi pe un copil un act motric, o structură motrică, atâta timp cât el nu are kimono-ul, nu are partenerul, nu are salteaua, nu are...“, mai spune prof. Dumitrescu.
Peste toate, elevii săi mai au o problemă. Fiind legitimaţi la Liceul cu Program Sportiv, nu pot participa la competiţiile care, eventual, se mai organizează de către diverse cluburi private sau aflate în structura altor ministere, pentru că Ministerul Educaţiei a suspendat toate competiţiile, dar le şi interzice participarea la cele organizate de alte structuri. Nici antrenamentele nu le pot face aşa cum încă se mai fac în anumite cluburi.
„Sunt cluburi care îşi permit, sau îşi asumă anumite riscuri, noi, cluburile sportive şcolare şi liceele cu program sportiv, aparţinem de Ministerul Educaţiei Naţionale. În momentul în care ministerul spune – stop-joc - intrăm pe scenariul roşu... Facem online, cum am făcut şi în martie şi-n aprilie, le pun filmuleţe să vadă despre ce vorba, lucrăm online, faţă în faţă... Nici n-avem voie să participăm în competiţie. Începând de la juniori în jos, nu se ţin competiţii. Suntem subordonaţi MEN şi respectăm ce ni se spune. Cluburile private, cele departamentale, ale primăriilor, sunt cu bucătăria lor, dar la noi e stop-joc“, a mai spus prof. Dumitrescu.
„Cum să te duci la selecţie, dacă şcoala e online?“
Tenisul de masă este un alt sport în care juniorii au simţit pe pielea lor pauza nepermis de lungă. Au rămas fără sală, pentru că nicio şcoală nu şi-a mai asumat să-i găzduiască, s-au antrenat într-un alt parc din municipiu decât cel folosit de handbaliste, iar când, în cele din urmă, printr-un efort comun, s-a reuşit închirierea unei săli, s-a suspendat totul, din nou. Se antrenau, oricum, în condiţii extrem de stricte, păstrând acelaşi partener de masă, dezinfectând frecvent mingile, nedepăşind numărul de elevi la grupă etc.
Juniorii de la tenis de masă visează la momentul când vor putea intra din nou în competiţie. Aici, echipa de la Slatina, Junioare II, locul II pe podium la ultimul Campionat Naţional
Ce efect are această pauză, pe termen lung, a explicat antrenorul emerit Petre Arnăutu: „Gândiţi-vă că de şapte luni copiii ăştia nu mai fac antrenament. Vor fi pierderi mari în ceea ce priveşte capacitatea lor de efort fizic, capacitatea lor de a-şi intra în mână, pentru că vor trece prin nişte procese. Ei nu mai fac tipologia unor deprinderi pe care le-au câştigat în ani de zile. Şi atunci normal că se pierd din calităţile alea. Ei acum sunt într-o perioadă de dezantrenament, sau de a nu face antrenament. Această perioadă este de peste 3 luni, până în 3 luni pot să recupereze repede lucrurile. Acum nu, acum le va trebui o jumtate de an, poate, să-şi revină la capacitatea pe care o aveau în timpul antrenamentelor. N-aş zice o generaţie pierdută, dar n-aş zice că le face bine. Copiii ăştia oricum pierd, din toate punctele de vedere. Şi cu şcoala, şi cu sportul, sigur pierderi vor fi. Noi sperăm să nu fie foarte mariׅ“, a explicat antrenorul.
În rândul sportivilor pe care profesorii de la secţia de tenis de masă îi pregătesc s-au înregistrat şi renunţări. „Sigur că sunt copii care au renunţat. Începătorii se lasă, în momentul în care nu şi-au creat un stereotip de a veni la antrenament...“, mai spune antrenorul, care se confruntă, cum se întâmplă şi în alte sporturi, şi cu problema imposibilităţii de a mai face noi selecţii. „Cum să te duci la selecţie, dacă şcoala e online? (...) Sportul e la pământ de mai demult, pandemia a acutizat, dar după Revoluţie performanţa sportivă e în cădere liberă, e rezultatul dezinteresului manifestat de politicieni. Noi suntem pe tobogan în jos, şi cu sportul şi cu învăţământul“, a conchis antrenorul emerit.
Se încarcă comentariile...
