UPDATE Mesaj ciudat despre o presupusă înrolare a românilor între 20 şi 35 ani. „Este fals, nu e pe linie militară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mesajul care circulă deja în mediul online FOTO: Facebook
Mesajul care circulă deja în mediul online FOTO: Facebook

Un mesaj în care se vorbeşte despre înrolarea „în 72 de ore“ a tinerilor între 20 şi 35 ani circulă pe Internet. Aparent mesajul ar fi trimis prin sistemul Ro-Alert. „Este un mesaj fals“, spune însă un oficial.

UPDATE: Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat cu privire la falsul mesaj care circulă în mediul online printr-un mesaj pe contul oficial de Facebook: 

„Atenţie la informaţiile false! 

Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetăţenii români şi ale mobilizării rezerviştilor sunt false şi circulă în spaţiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme. 

În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005.

Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2).

Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii (art. 3).

Ca atare, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situaţia decretării uneia dintre cele trei stări menţionate mai sus. 

Vă rugăm să vă informaţi DOAR din sursele oficiale!“, este mesajul MApN.

Ştirea iniţială

„Atenţie!!! Acesta nu este un exerciţiu!!!

În urma evenimentelor petrecute în această dimineaţă în ţara vecină Ucraina, se activează automat ordinul Nr. 312/28.IV.2014. Aşadar, dacă vârsta dumneavoastră este curpinsă între 20 şi 35 de ani aveţi la dispoziţie 72 de ore să vă prezentaţi la cel mai apropiat centru de înrolare“, este mesajul care în aparenţă ar fi fost trimis prin sistemul RO-Alert. 

O fotografie a acestui mesaj a fost postată pe un grup privat de Facebook, cel care a postat mesajul dorind să ştie dacă a mai primit şi altcineva aşa ceva. 

„Eu nu am primit!! Aţi primit dumneavoastră sau v-a spus cineva?“, a vrut să ştie unul dintre membrii grupului. 

„De unde aţi scos-o şi pe asta ? Cred ca este o glumă proastă! Cunoaşteti pe cineva care a primit? Aţi văzut dvs mesajul ?🙄“, a venit şi întrebarea firească, autorul postării revenind în urma aceseia cu o fotografie şi cu explicaţia că mesajul ar fi fost primit de fiul unei colege de serviciu. „Nu băgaţi în seamă tot ceea ce vedeti. Sunt destule ştiri false împrăştiate acum pentru a stârni panica. Dacă era ceva, s-ar fi anunţat la televizor până acum“, a comentat altcineva.

comentarii mesaj

Au fost şi persoane care, fără să mai aştepte să afle dacă mesajul este sau nu unul real, au afirmat categoric că nu le-ar permite celor dragi să se înroleze. 

„Chiar dacă primim, eu copilu’ nu mi-l las la război! Mai bine la închisoare decât mort, de acolo vine, dar de la război e cumplit“, este unul dintre mesaje.

Contactat de „Adevărul“, şeful Garnizoanei Slatina, lt. col. Tomiţă Crăciun, a precizat că mesajul nu este real. 

„Este un mesaj fals. Nu ştiu despre el, dar nu este pe linie militară şi nu luăm în calcul decât mesajele primite pe linia aceasta, iar ce este mesaj de genul acesta e mesaj fals“, a răspuns oficialul.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum prezintă presa de stat din Rusia invazia asupra Ucrainei

Atrocităţi ale Armatei Roşii „eliberatoare” în '44: trei morţi, 37 de violuri şi peste 1.500 de locuinţe devastate în zona Alba

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite