Medicul lăsat să-şi vadă fiul suferind depune plângere penală împotriva Ministerului Sănătăţii: „Toată lumea se face că nu vede cum se scurg banii“
0
Medicul pensionar Gheorghe Ciobanu, din Slatina, îşi îngrijeşte de mai bine de doi ani, alături de soţie, fiul aflat acum în stare vegetativă şi tratat într-un salon de recuperare improvizat în cadrul SJU Slatina.
Tânărul de 28 de ani a suferit în ianuarie 2014 un anevrism, intervenţiile neurochirurgicale care au urmat (opt la număr) neîmbunătăţind semnificativ situaţia. Nici măcar tratamentul în străinătate n-a fost de mai mare folos, mai mult, de acolo venind cu o infecţie gravă. De atunci clinicile de recuperare refuză să-l trateze, având în vedere complicaţiile, înţelegere găsind la Slatina, la Neurologie şi ATI, doar că şi aici s-a ajuns într-un punct critic.
„A ajuns într-un stadiu în care îmi răspundea la comenzi, dar s-a întâmplat să facă infecţia asta“, spune dr. Ciobanu, care la acest moment se află în situaţia de a suporta personal un tratament extrem de scump, care se găseşte în spital, pentru că pacientul nu constituie un caz suficient de grav pentru a putea fi tratat în cadrul unui program foarte bine finanţat de Ministerul Sănătăţii, cel de Terapie Intensivă. „Îmi spun că nu este în şoc septic. Păi, dacă intră în şoc septic, în situaţia sa, ce se mai poate face?“, se întreabă şi întreabă, disperat, tatăl lui Adrian Ciobanu.
„Acest tratament costă 14 milioane pe zi. Pot să-l asigur 30 de zile, dacă nu sunt bancher?“
Costul tratamentului, în acest episod cel necesar pentru a combate Candida, n-a fost niciodată subiectul pe care dr. Gheorghe Ciobanu să-l pună în discuţie. „Ne-am descurcat, nu contează cum, ne-a ţinut Dumnezeu sănătoşi şi am trecut de toate. Chiar am crezut, înainte de încercarea asta, că voi trăi 150 de ani, la cât eram de activ!“, evită dr. Ciobanu să pună în discuţie aspectul material. Adevărul este însă că familia a ajuns la fundul sacului, banii au venit de la rude mai cu dare de mână, sume enorme pentru o familie cu un venit obişnuit, dar care ar trebui returnate. Familia insistă să se ştie că nu solicită instituţiilor statului nimic altceva decât dreptul legal la asistenţă medicală adecvată.
„Acest tratament costă 14 milioane pe zi. L-am cumpărat cât am putut, dar pot să-l asigur 30 de zile, dacă nu sunt bancher? Şi cel mai rău este că dacă întrerupi un tratament ajunge să nu-şi mai facă efectul!“, ne spune în grabă dr. Ciobanu (chirurg-ortoped pediatru, care vreme de peste 40 de ani a tratat copiii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina), alergând pentru două ore la clinica particulară unde încă mai oferă consultaţii pacienţilor care-l caută şi astăzi cu cei mici în braţe.
Mama n-a plecat, de peste doi ani, de la căpătâiul fiului ei FOTO Alina Mitran
Pentru redactarea plângerii penale s-a consultat cu un jurist care îi cunoaşte foarte bine situaţia şi vrea să ajute familia, pur şi simplu, fără să aştepte ceva în schimb.
„Am plângerea în faza finală, ne mai uităm peste ea şi o depunem, dar mi se pare de necrezut că a trebuit să se ajungă aici. I-am spus ministrului şi în memoriu, iar afirmaţia asta o pot susţine cu documente: tot bugetul României dacă s-ar aloca Sănătăţii, serviciile medicale tot proaste ar fi! Asta se face toată lumea că nu vede, cum se scurg banii“, mai spune dr. Ciobanu înainte de a alerga, la propriu, spre clinică.
„Ochii mei nu se usucă niciodată!“
La căpătâiul lui Adrian George rămâne, ca de fiecare dată, mama. „Mă credeţi că azi-noapte n-am dormit o oră, mi se pare că i se înrăutăţeşte starea!“, mărturiseşte femeia pentru care zilele nu mai au, de peste doi ani, rostul de odinioară. „Eu am mai ieşit de aici, pot să-mi las copilul singur?!“, continuă doamna Ciobanu.
Adrian începe din nou să se agite, se înteţeşte tusea, e nevoie din nou să fie aspirat. Mama sa, de profesie educatoare, execută comenzile mecanic. A-nvăţat tot ce trebuie să ştie, să n-o ia prin surprindere nicio reacţie a pacientului. I se apropie din nou de frunte, îl mângâie pe creştet şi-i şopteşte: „Linişteşte-te, puiul mamei, nu te mai agita, te rog, linişteşte-te, e mama aici!“. Ca prin farmec tânărul se calmează. Aude tot, sunt convinşi părinţii, însă nu poate reacţiona. Uneori, urmând şirul celor povestite la căpătâiul lui, chiar pare explicabilă agitaţia lui bruscă în anumite momente ale destăinuirilor.
„Ochii mei nu se usucă niciodată, cum să nu plâng, e copilul meu drag, copilul meu frumos, copilul meu eminent! A terminat Electrotehnica şi era student în anul IV, am înţeles că iniţial s-a înţeles că în anul II. Nu, era student în anul IV la Medicină când s-a întâmplat. A terminat Colegiul „Radu Greceanu“, cu rezultate excepţionale, a fost admis la două facultăţi, şi pentru că tatăl său l-a îndrumat, când s-a dovedit că e greu să le urmeze în paralel, să lase Medicina, ştiind ce înseamnă cariera de medic, a terminat Electrotehnica. N-a fost mulţumit, a-nceput şi a doua facultate. Ce să vă spun, ce să vă mai spun?! Un student eminent, trei limbi străine, pregătea fiecare examen cu o seriozitate de nedescris. Tot ce făcea era deosebit.
Şi mâncarea şi-o pregătea singur, el nu mânca mezeluri, mâncare din comerţ. Făcea nişte lucruri nemaipomenite, îşi invita colegii la masă. Făcea fotografii cu felurile pregătite şi le punea pe Internet. Îi mai spuneam c-o să creadă lumea că e bucătar, şi-mi spunea că nu-i nicio problemă, c-o face din plăcere!“, nu ştie mama ce să aleagă mai întâi din amintirile care-i năvălesc în minte.
„Ştiţi cât ne-am dorit copiii ăştia, pentru că mai am un băiat, e mai mare cu doi ani, e inginer la Uzina de Aluminiu? M-am căsătorit la 32 de ani, iar acum, la bătrâneţe, aş fi vrut să ne dea Dumnezeu zile frumoase să-i creştem pe copiii lor, doar că, uite ce ne-a dat!“, spune cu amărăciune mama băiatului. Cu toate acestea, nu şi-au pierdut speranţa. Pe noptiera din dreapta băiatului stă veşnic o icoană. Deşi cea mai lungă perioadă, din cei peste doi ani de când se plimbă între spitale, şi-au petrecut-o aici, în salonul plin de fiole şi materiale sanitare, aparatul de radio şi chipul lui Arsenie Boca sunt singurele amănunte care te duc cu gândul „acasă“.
Fotografiile din studenţia lui Adrian sunt păstrate într-un plic, de unde mama le scoate în momentele, puţine, de răgaz când tânărul nu are nevoie să-i administreze tratamentul, să-l hrănească, să-l îngrijească, să-l mângâie, să-l liniştească.
„Sper din tot sufletul că se întârzie un răspuns pentru că se caută o soluţie serioasă“
Nici familia şi nici Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, care de asemenea a înaintat adrese către Ministerul Sănătăţii, n-au primit până acum un răspuns. „Sper din tot sufletul că se întârzie cu transmiterea unui răspuns pentru că se caută o soluţie serioadsă. De fapt, asta şi dorim, asta am solicitat, o soluţie pentru cazurile de acest gen, o soluţie generală, nu o rezolvare a cazului Ciobanu, a cazului Petcu sau ce mai avem noi în spital, pentru că e vorba de o întreagă categorie de pacienţi. Noi, la acest moment, am putea să facem mai mult doar dacă s-au suplimenta programul de ATI, dar şi în acest caz, tot legal. Am înţeles că şi preşedintele CJAS a mai purtat discuţii, deocamdată nu putem, însă, să indicăm ceva concret. Cert este că aceste cazuri nu se pot trata acasă, necesită şi aparatură şi îngrijire de specialitate“, a declarat directorul medical al SJU Slatina, medicul Cătălin Pătru.
Între timp cunoscuţii s-au gândit să dea o mână de ajutor, mama unui fost coleg de cameră al lui Adrian iniţiind o petiţie online, unde se adună semnături pentru rezolvarea cazului Adrian Ciobanu.
CITIŢI ŞI:
Se încarcă comentariile...
