Medici din spitale COVID: „Stăm pe o bombă cu ceas, doar că nu ştim când va exploda“

Medici din spitale COVID: „Stăm pe o bombă cu ceas, doar că nu ştim când va exploda“

Medicii care de peste 4 luni muncesc în combinezoane, în condiţii greu de imaginat, se tem de evoluţia situaţiei epidemiologice în următoarea perioadă. De ce le este cel mai frică şi ce au învăţat de când luptă cu virusul, ne-a spus pe larg medicul Marius Ionescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

După un vârf care le-a pus puterile la grea încercare, în iulie, când capacitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina pentru pacienţii COVID-19 a fost depăşită şi erau puşi în situaţia de a face şi nouă transferuri pe gardă, medicii spitalului de provincie traversează o oarecare acalmie. Se aşteaptă însă din nou la o creştere a numărului de pacienţi. Reîntoarcerea din concedii şi deschiderea şcolilor şi a universităţilor vor duce la acest „boom“, apreciază şeful secţiei Boli Infecţioase din cadrul SJU Slatina, dr. Marius Ionescu. Doar că personalul va fi şi mai obosit, şi mai tracasat şi, din păcate, şi mai arătat cu degetul din pricina teoriilor conspiraţiei care câştigă şi mai mult teren. Cum au fost aceste patru luni în care aproximativ 800 pacienţi au trecut prin spitalul desemnat în primă fază să îngrijească pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID-19, ulterior tratând şi cazurile grave şi critice.

„Extensia completă a COVID-ului ăsta o vedem peste câţiva ani“

Începem discuţia cu dr. Ionescu într-un moment greu, după ce DSP Olt a raportat un nou deces al unui pacient tânăr. Un bărbat de 44 ani, fără boli cunoscute ca aducând un risc major în evoluţia COVID-19 (bărbatul avea în antecedente un psoriazis diagnosticat). Este însă al doilea caz de acest fel, un alt pacient, de aceeaşi vârstă, fiind de asemenea răpus fulminant în august. Un al treilea bărbat, tot 44 ani, internat tot la Slatina, a murit în chiar ziua în care a fost externat vindecat de COVID-19.

Alţi pacienţi, în schimb, au răspuns la tratament, iar Remdesivir-ul s-a dovedit, cel puţin din experienţa scurtă de până acum, eficient.

Adevărul: Pacienta (n.r. – primul pacient tratat la Slatina cu acest medicament a fost o femeie) tratată cu Remdesevir cum a evoluat?

Dr. Marius Ionescu: Extraordinar, trei teste negative, am mai ţinut-o noi puţin. A plecat pe picioarele ei, plângând de fericire şi mulţumindu-ne din mers.

Şi aţi mai folosit Remdesivir şi la alţi pacienţi?

Am mai folosit la pacienţi din Terapie, am mai iniţiat la pacienţi care au ajuns ulterior în Terapie, că aşa a fost evoluţia să fie, dar e bine. Spre exemplu, unul dintre pacienţii care a fost în Terapie pe Remdesivir, la ora actuală ni l-au întors în secţie, pentru că e mai bine, are o evoluţie favorabilă.

Este, până acum, cel mai eficient tratament?
Să zicem, să zicem, dar am mai avut până acum pacienţi în Terapie pe care i-am scos, aşa, cu o mână pe Dumnezeu şi cu o mână pe ei, dar şi Remdesivir-ul  îşi face treaba, cu vârf şi îndesat.

Spuneţi că pacienta tratată cu Remdesivir are trei teste negative. De ce testaţi pacienţii şi a  treia oară? Protocolul nu presupunea două teste negative pentru a fi declaraţi vindecaţi de COVID-19?
Am luat-o în sectorul de suspecţi pentru că nu era de dat acasă, în momentul în care noi am avut teste negative, am pus-o la oxigen şi totuşi i-am mai luat un test, să fim noi siguri. Să fim mai catolici decât papa.

Faceţi asta atunci când situaţia clinică nu „bate“ cu testele negative? Mai ştiu situaţia unui alt pacient, cu două teste negative la Slatina, trimis la Scorniceşti (n.r. secţia externă de Pneumoftiziologie a SJU Slatina), readus de acolo în Terapie la Slatina şi de aici transferat la Caracal, pentru că al treilea test a fost pozitiv.
Domnul de care vorbiţi nu tolera să stea fără mască de oxigen şi noi am considerat că este o afectare pulmonară care necesită măsuri de pneumologie. Şi cum avem protocolul făcut cu cei de la Scorniceşti, ca pacienţii vindecaţi să-i trimitem la Scorniceşti, dacă au afectare pulmonară, l-am trimis la Scorniceşti. Acolo a început să desatureze destul de rău, cei de la Scorniceşti l-au trimis în Terapia mare, acolo a fost retestat totuşi, pentru că nu bătea starea clinică cu afectarea pulmonară şi cu testele negative, ulterior s-a dovedit a fi pozitiv şi transferat la Caracal, pentru că în perioada respectivă nu mai erau locuri în Terapie Intensivă în spitalul nostru. Foarte mulţi pacienţi cu stare gravă, nu critică, care reuşesc să treacă peste momentul respectiv, rămân cu sechele. Extensia completă a COVID-ului ăstuia o să o vedem peste câţiva ani, să vedem efectiv ce probleme pulmonare face.

Şi nu doar pulmonare, sunt voci din domeniu care vorbesc şi de afectare neurologică.
Da, pentru că COVIDU’ ăsta face aceste tromboze. Este şi un virus care afectează partea vasculară a organismului şi produce tromboze. Noi de aceea dăm Fraxiparină, pentru a preveni aceste tromboze. Din păcate, aşa a fost să fie, inclusiv la celălalt pacient de 44 ani, care a murit la fel, fără comorbidităţi, la CT-ul de craniu s-a văzut că era plin de tromboze şi în craniu. Plin-plin-plin. De asta ne e cel mai frică. Oricâtă heparină punem noi în terapie, la un moment dat sunt ireversibile lucrurile. Şi din păcate COVID-ul nu-i iartă pe tineri.

Iar teoriile că acest virus provoacă o răceală banală în continuare se propagă.
Acestea sunt teorii ale conspiraţiei alimentate de nu ştiu cine, nu pot să-mi explic, nu vreau să-mi explic acest lucru, pentru că noi stăm pe o bombă cu ceas din punctul meu de vedere. Stăm pe o bombă cu ceas care va exploda nu ştim când. Pentru că urmează să se deschidă şcolile, urmează să se deschidă şi universităţile probabil cât de curând, o să se-ntoarcă oamenii din concedii, o să vină frigul, o să stea mai mult în casă...

Studenţii ajung mai rar acasă, nu ar fi un pericol la fel de mare pentru familii.

Pentru familii, da, dar gândiţi-vă la campusurile universitare, gândiţi-vă la centrele universitare mari – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi...

Dr. Marius Ionescu, şeful secţiei Boli Infecţioase din cadrul SJU Slatina FOTO: Alina Mitran

Statistic, tinerii au o evoluţie favorabilă dacă au contractat boala, nu?
Statistic, da, dar avem cazurile acestea la noi, 44 ani, şi, v-am spus, şi cazul de la Colentina, de care îmi spunea colegul meu, şeful secţiei. Pacient de 23 ani, fără comorbidităţi. Este ceva înfiorător, din punctul meu de vedere. Nu-ţi doreşti să fii tu în locul lor, ferice de cei care au avut o evoluţie clinică bună, au făcut forme uşoare şi aşa mai departe.

Transfuziile de plasmă dau rezultate favorabile?
Da, am avut pacienţi care merg bine, îi am pe cei din Terapie Intensivă care colaborează cu toate Terapiile Intensive din ţară şi au, aşa, un program compasional, cum s-ar zice, când e nevoie se sună şi se dă sfoară în ţară, unde e, de acolo se trimite. Am avut surpriza să primim de la Constanţa, de la Piteşti. E îmbucurător că parcă am mai simţit, aşa, un fel de unitate în rândul medicilor, pe situaţia asta.

Nu mai sunteţi la fel de descoperiţi ca la început.
Nu, situaţia s-a schimbat. Şi cum a fost în luna iulie... Nu vreau să mă mai întorc acolo prea curând. Sunt o grămadă de pacienţi cărora legea le permite să nu se  interneze, legea le permite să refuze internarea de la bun început, să stea acasă, nu mai este ca în acea perioadă. Sunt sute de pacienţi care stau acasă, care, Doamne-Ajută, sunt bine, trec peste situaţia asta, nu ne-au ajuns pacienţi de la domiciliu, unu-doi, foarte puţini, care aveau forme urâte. Pur şi simplu s-au speriat, febra tot persista cu antitermice, dar nu ne-au pus probleme. Dar e nevoie ca unu-doi să se decompenseze la domiciliu şi nu ştii niciodată încotro poate să o ia situaţia. În 21 iulie, dacă nu mă înşel, aveam pe ambele sectoare, pe suspecţi şi pe COVID, 112 pacienţi, şi eram doi oameni. Nu ştiam pe ce parte să mai scoatem cămaşa, pacienţii tot veneau, şi tot veneau, şi îi mai trimiteam şi pe la Caracal (n.r. – spitalul suport-COVID din judeţul Olt), nu mai aveam unde să-i mai băgăm, literalmente. Intram la vizită la 9,00 dimineaţa şi ieşeam la 2,00, atunci ne apucam de externări, de transferuri, de condică, de toate cele. Era ... În iulie nu vreau să mă mai întorc prea curând.

Personalul e acelaşi sau vi se mai aduce de pe alte secţii?
Ni s-a mai adus, avem câteva asistente şi infirmiere detaşate şi li s-a prelungit detaşarea. Eu am făcut solicitarea să li se prelungească, pentru că mai ales acum, să ne lase fix înainte de începerea şcolii, ar fi o catastrofă. Să rămânem cu personalul propriu, să ne ocupăm de două clădiri, ok, sunt câţiva pacienţi, mult mai puţini decât până acum. Dar avem patru etaje de pacienţi care până în ianuarie acele 4 etaje erau deservite de cinci secţii, şi noi să avem patru asistente care sunt pe tură este inuman uneori, iar fetele noastre au ajuns şi ele la capătul puterilor. Chiar sunt destul de epuizate, destul de stresate, ele sunt extensia noastră,  noi fiind tot timpul prin UPU, prin alte secţii, cu tot felul de alte secţii care mai de care. În afară de vizită, contravizită, dacă este nevoie ne mai ajută şi ele. Ne ajută extraordinar de mult, dacă n-am avea unitatea asta la nivelul secţiei... Fiecare cum avem nopţile nedormite, ne-am descurcat.

De sprijin psihologic s-a pus problema?
Încercăm să suplinim noi cât putem. Eu nu plec de la vizită până când nu pun întrebarea: mai aveţi alte întrebări, vă mai pot ajuta cu ceva?

Dar personalul are nevoie?
Personalul are nevoie de un pic de pauză, în primul şi în primul rând, asta va avea nevoie cel mai mult, că ne-am mai întâlnit noi şi cu gripă, ne-am mai întâlnit noi şi cu altele, de-a lungul timpului am avut tot felul de micro-epidemii înainte de pandemia asta. Dar avem nevoie de un pic de pauză, un pic de relaxare şi avem nevoie să nu mai fie tunurile puse pe noi, avem nevoie de o privire blândă şi o mână caldă. Oamenii se uită la noi – aoleu, iei banii de la COVID, nu te mai plânge, stai acolo, munceşte! - şi aşa mai departe. Dar nu e chiar aşa.
E penibil că semenii noştri nu ne înţeleg şi nu înţeleg situaţia. Doamne-ajută să mă-nşel, dar dacă vine frigul şi se-ntâmplă ce mă aştept eu, ne întoarcem în iulie. Nu mai circulă gripa ca în alte sezoane, dar copiii la şcoală tot se vor duce, acasă se vor întoarce, la locul de joacă îi vor duce. Uitaţi-vă în jur, la fiecare terasă, la fiecare băruleţ, la fiecare parc, „cum să nu ia copilul meu o gură de aer, se îmbolnăveşte în casă“. Doar timpul ne va răspunde la foarte multe întrebări, timpul şi aşteptarea. Exact cum eram în martie, aşa suntem şi acum.

Acum aveţi şi mai mult dimensiunea pericolului.

Da, şi din păcate suntem şi mai obosiţi, cu mult mai obosiţi, mult mai tracasaţi. Gândiţi-vă că din 12 august până în 5 septembrie voi fi făcut 11 gărzi, în 5 săptămâni, şi cam aceasta este situaţia. Vorba neveste-mii – mai bine te scot de la întreţinere-. Am făcut gărzi în care nu s-a dormit, şi după care plecai a doua zi la 4-5 după-amiaza, în care efectiv nu mai ştiai pe ce parte să scoţi cămaşa, când aveai nouă transferuri de făcut în puterea nopţii, că nu mai aveai locuri, te rugai de Caracal să ţi-i primească, ţi şi-i primea, dar numai cu probleme.

Staţi bine şi la numărul de infectări. S-a dovedit un sector sigur, până la urmă.
Am avut nişte episoade izolate la nivelul secţiei. A fost să fie, s-a întâmplat, asta e, e clar luat din afară, pentru că dacă era luat dinăuntru ne infectam mult mai mulţi şi masiv. Dacă era vreo greşeală a noastră, era clar o problemă drastică. Au fost nişte cazuri izolate, în 29 mai testate, 30 mai venit rezultatul. Au fost trei asistente – două ale noastre, una de la Recuperare şi asistentul-şef din Dermato-venerice. Noi suntem cei care am învăţat de la bun început aceste circuite, le-am desenat împreună cu Epidemiologia, cu DSP-ul, am avut vizite pe teren, n-am făcut nimic fără viza epidemiologică, am ţinut foarte tare şi am ţinut piept tuturor celor care ne-au spus – hai, bă, lasă cu prostiile, cu COVIDU’ tău! - . sunt foarte mândru şi sunt foarte bucuros. Au mai fost scări, epuizarea şi-a spus cuvântul. Poate s-a mai scăpat o vorbă, poate n-am luat analizele astăzi, le-am luat mâine, sau mai ştiu eu ce, evident, nu ai cum să ţii minte toate lucrurile ca un robot, dar îmi asum şi binele şi răul. Eu sunt aici şi la bine şi la rău, nu sunt aici să arăt că el a greşit. Suntem împreună, suntem un colectiv, împreună câştigăm, împreună pierdem.

Cum e să lucrezi la 40 grade în costume de protecţie?
Este înfiorător. Degete de spălătoreasă, mâinile de spălătoreasă, avem, o spun fără jenă, inclusiv lenjerie intimă după noi, pentru că nu rezişti. În momentul în care intri la vizită şi eşti de gardă sau contravizită, ulterior telefonul îţi sună de 20 de ori, că cine ştie pe unde ai mai fost chemat. La cort, la UPU, în secţie, pe undeva... Noi nu am tratat numai COVID, au mai fost şi infecţiile celelalte, să-i ajutăm şi pe ceilalţi colegi prin vreo secţie. În general, am trei tricouri după mine. Uneori, le-am schimbat de trei ori şi l-am mai luat şi pe al patrulea. Poate uneori este nevoie de vizită şi de contravizită, poate uneori e nevoie de mai multe intrări, am avut momente când la ora 4,00 am intrat că s-a întâmplat ceva, poate am intrat şi de 3-4 ori pentru un pacient care tot făcea salturi hipertensive, pacienţi cu probleme diabetice, să le reglăm insulina la faţa locului, pacienţi cu insuficienţă respiratorie care trebuia să intrăm, să-i mai ajutăm, să mai tapotăm, să mai... Ca să ajutăm colegele cu vârf şi îndesat. Colegii mei medici care au început să înveţe să pună branule, să recoltăm, să facem şi noi cât se poate ca să fim cu adevărat o echipă. Când am văzut că avem o infirmieră căzută şi transpirată şi făcută praf, ne-am dus şi noi şi am mai făcut.

Sistemul de comunicare cu tablete a funcţionat?
Da şi nu prea, pentru că am avut foarte mulţi pacienţi vârstnici, n-au ştiut  să îl folosească, cei mai tineri au fost mai receptivi. Până la un punct, ulterior... Am avut la un moment dat familii, au venit cu câte doi-trei membri odată, numai de tabletă nu le mai stătea lor, care au venit febrili, care... Intram şi stăteam pe lângă ei, şi suspecţi, şi confirmaţi.

Cele mai impresionante cazuri?

Am avut pacienţi care efectiv ne-au pupat mâna, îmbrăcat cu mănuşi şi în combinezon, în semn de mulţumire că le-am redat respiraţia, pacienţi  pentru care am tras destul de mult, nu pot să pun punctul pe i, pentru că au fost sute, sute de cazuri care ne-au trecut prin mână. Şi simptomatici, şi forme grave, şi forme foarte grave. Au fost foarte multe cazuri la care mi-a rămas gândul, dar mă bucur să sunt în viaţă o mare parte dintre ei, din cei la care mi-a rămas gândul.

Vă recomandăm să mai citiţi:

INTERVIU Constantin-Şerban Iosifescu, preşedinte ARACIP: „Scenariul învăţământului hibrid ar putea fi luat în calcul cu caracter permanent“

Jurnalul de pandemie al unui medic: „«Dom’ doctor, vreau să ciocnesc şi eu un ou cu cineva». Mi-a umplut sufletul de bucurie şi ochii de lacrimi“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările