„Mărţişoarele speranţei“  vor moderniza o secţie de Pediatrie. Anul trecut s-a cumpărat un monitor pentru funcţii vitale, în acest an se va investi în saloane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a patra oară, copii şi cadre didactice de la două unităţi de învăţământ din Caracal îl sprijină pe preotul bisericii din curtea spitalului, Ion Iagăru, oferindu-şi ajutorul în comercializarea „mărţişoarelor  speranţei“.

Târgul „Mărţişorul speranţei“, a patra ediţie, a debutat la sfârşitul săptămânii trecute în holul Spitalului Municipal Caracal, când alături de iniţiatorii proiectului, preotul Ion Iagăru şi profesoarele Carmen Daniela Niţă, Melania Preda şi Daniela Bulza, au venit copii de la Colegiul Naţional „Ioniţă Asan“ şi  Şcoala Gimnazială Nr. 2 Caracal, care pe de o parte au achiziţionat, din banii primiţi de la părinţi în acest scop, iar pe de alta au oferit spre vânzare, celor interesaţi, mărţişoare.

image

Dacă în anii trecuţi mărţişoarele erau confecţionate chiar de elevi, în acest an s-a luat hotărârea tipăririi a 2.500 de tichete-mărţişor, răzuibile, 50 dintre acestea fiind câştigătoare. Premiul câştigat (două tichete câştigătoare au fost deja validate) este o excursie la mânăstirile şi bisericile din cuprinsul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, care va avea loc în luna aprilie, iar fondurile astfel obţinute vor fi folosite pentru reabilitarea şi modernizarea secţiilor Neonatologie şi Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Caracal.
„Ideea a fost a preotului Ion Iagăru, noi, care suntem enoriaşele bisericii din curtea spitalului, i-am sărit în ajutor. Anul trecut am strâns aproape 9.000 lei, cu un an înainte, aproximativ 4.000 lei, acum, vom vedea, sperăm cel puţin să dublăm suma“, a declarat o profesoară implicată în proiect.

„Banii pe care-i avem noi pentru investiţii sunt puţini, orice ajutor ne prinde bine“

Mărţişorul-tichet costă 5 lei, iar acestea au fost puse în vânzare în instituţii publice şi şcoli din Caracal şi din judeţ. Cu banii strânşi se va cumpăra linoleum antibacterian pentru saloanele din secţia Pediatrie a spitalului din Caracal şi se vor igieniza respectivele saloane. Cu banii strânşi în campania de anul trecut s-a achiziţionat un monitor pentru supraveghrea funcţilor vitale în secţia Neonatologie, cu un an înainte s-au reabilitat saloane. „Banii pe care-i avem noi pentru investiţii sunt puţini. Din contractul cu CJAS asigurăm plata salariilor, este cea mai mare cheltuială, cumpărăm medicamente, materiale sanitare, plătim căldura, pentru investiţii rămâne foarte puţin. Din fericire, cam în fiecare secţie s-au făcut modernizări cu ajutorul sponsorilor. Pe de altă parte, acţiunea acestor copii ne şi bucură sufletele foarte tare. Ei vin şi de Sărbători şi ne colindă, îmbrăcaţi în port popular, se păstrează şi tradiţiile noastre, prezenţa lor e un eveniment deosebit de fiecare dată“, a declarat managerul spitalului caracalean, medicul Daniela Buiculescu.

image

Mărţişor câştigător FOTO: Facebook/Martisorul sperantei

În secţia Pediatrie, tot cu bani din sponsorizări, s-a refăcut o rezervă şi sunt în plan şi alte lucrări, care vor fi finanţate cu banii donaţi de un caracalean care trăieşte în Marea Britanie. De-a lungul anilor s-au înregistrat mai multe gesturi de acest fel, comunitatea caracaleană dând dovadă de solidaritate.
Preotul paroh Ion Iagăru, pe de altă parte, este recunoscut pentru actele de caritate care îi vizează în special pe copii, fără a se limita la aceştia. Ajută familii din întreg judeţul şi mobilizează enoriaşii pentru acţiuni diverse, una dintre acestea, de mare amploare, desfăşurându-se la începutul acestei luni la Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine, zeci de enoriaşi donând unor familii sărace „viaţă“, dar şi tichetele de masa primite.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite