FOTO  Mărirea, decăderea şi renaşterea economiei la Slatina

FOTO  Mărirea,
decăderea şi renaşterea economiei la Slatina

Uzina de Rulmenţi din Slatina a rezistat până la începutul anilor 2000  (FOTO: Mugurel Manea)

Pentru că fostul preşedinte al ţării de dinainte de 1989 era originar din Scorniceşti, aflat la doar câţiva kilometri de capitala Slatina, urbea de pe Olt a devenit rapid unul din punctele strategice ale economiei naţionale în acea perioadă. Industria slătineană “duduia” şi avea fabrici-etalon, fabrici din care, în prezent, mai rezistă doar câteva. Restul uzinelor au dispărut, economic vorbind, căci fizic încă mai există rămăşiţe ale acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea mai mare fabrică înainte de 1989 a fost Uzina de Aluminiu, botezată, după 1991, în SC Alro SA. Indiferent de nume însă, fabrica a rămas aceeaşi: unul dintre cei mai importanţi producători de aluminiu din lume, în prezent aceasta aflându-se în curtea unui imperiu rusesc şi fiind o subsidiară a grupului olandez Vimetco N.V. (fostă Marco Group), companie globală de aluminiu primar şi procesat controlată de acţionari ruşi. ALRO este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, cu o capacitate de producţie instalată de 265.000 tone/an. Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană - Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România. Compania are exporturi în Statele Unite şi Asia. Apariţia fabricii la Slatina a avut loc la ordinul expres al lui Nicolae Ceauşescu, care a vrut ca judeţul şi, implicit, capitala Slatina, să devină unul dintre punctele principale ale economiei României. Acest lucru a ridicat, practic, de la zero, oraşul. Mai exact, apariţia uzinei a ridicat micuţul orăşel Slatina de la statutul de localitate cu câteva mii de locuitori, la un oraş serios, cu o industrie înfloritoare, industrie care, în prezent, mai este susţinută doar de câteva firme ce au supravieţuit “privatizărilor”, printre acestea numărându-se în continuare şi Alro, vechea Întreprindere de Aluminiu. De asemenea, apariţia uiznei de aluminiu a dus la dezvoltarea altor sectoare industriale: textilă, agroalimentară etc. Amenajarea fabricii, numită iniţial “16 Februarie”, a adus cu sine recorduri absolute în ţara noastră: s-au săpat şi excavat aproape 1 milion de metri cubi de pământ, s-au turnat 200.000 mc de betoane, s-au montat 8.000 tone de construcţii metalice şi 15.000 tone de utilaje tehnologice, respectiv s-au pozat 400.000 ml. de reţele electrice şi s-au ridicat 31.000 mc de zidărie specială, pe întreg şantierul lucrând pentru ca termenul de inaugurare să fie respectat cca. 8.000 de oameni.

De atunci şi până în prezent, destinele a zeci de mii de oameni au fost, direct sau indirect, influenţate de “colosul de aluminiu”. Uzina a fost inaugurată în anul 1965, la numai patru ani de la luarea deciziei de către Nicolae Ceauşescu. Înfiinţarea uzinei a atras după sine apariţia a alte câteva uzine ce au furnizat piese şi alte elemente adiacente prelucrării aluminiului: Fabrica de Produse Carbonoase - Electrocarbon SA, Întreprinderea de Pistoane Auto şi Piese Turnate din Aluminiu - Altur SA. Anul viitor, ALRO va aniversa 50 de ani de la inaugurare. În ultimii aproape doi ani, fabrica a mers pe pierderi, pentru prima dată după mulţi ani, aceasta din cauză că a fost obligată de legislaţia autohtonă făcută „pe genunchi” să achiziţioneze energie mai scumpă cu 40-50% faţă de cea plătită de consumatorii de acelaşi nivel din restul Europei. Dacă este să avem în vedere că Alro Slatina consumă nu mai puţin de 8 % din producţia naţională de energie, ne putem face o idee asupra situaţiei deloc de invidiat în care s-a aflat colosul de aluminiu până acum o lună, după promulgarea Legii certificatelor verzi. Dar, chiar şi în ciuda acestei reuşite, mai există zvonuri potrivit cărora închiderea colosului de aluminiu de la Slatina ar fi doar o problemă de timp. Slătinenii şi, implicit, cei aproape 2.300 de oameni care mai lucrează în fabrică, speră ca acest lucru să nu se adeverească, în caz contrar fiind un real pericol ca Slatina să-şi schimbe brandul şi să ajungă, spun oamenii, o a doua “vale a Jiului”.

“Fabrica Alro ţine <<în viaţă>> oraşul acesta, să ştiţi! Aici au muncit familii întregi, cum a fost şi cazul meu: eu am lucrat 34 de ani, aici lucrează acum şi doi dintre copiii mei şi suntem recunoscători pentru asta că treaba a mers. Dacă e adevărat ce se aude, adică zvonul că se va închide Alro, atunci ăla va fi începutul sfârşitului pentru Slatina”, spune Dumitru Preotu, pensionar, fost muncitor la Alro Slatina.

Agonia Fabricii de Rulmenţi

Două dintre întreprinderile importante ale municipiului au pus lacătul la porţi, iar muncitorii au fost trimişi în şomaj în valuri. Cele două uzine despre care acum nu se mai vorbeşte decât la timpul trecut în Slatina sunt Fabrica de Rulmenţi şi, respectiv, Întreprinderea de Utilaj Alimentar (UTALIM, în prezent, n.a.). Împreună, cele două uzine au dat de lucru la aproximativ 3.000 de suflete. Fabrica de Rulmenţi din Slatina făcea parte, înainte de 1989, dintr-un lanţ de şase asemenea unităţi existente în ţară ce formau Grupul URB (Uzina de Rulmenţi Braşov), unde lucrau 20.000 de oameni. Practic în Europa, România era una dintre ţările cu cea mai dezvoltată industrie de rulmenţi. „Rulmentul” Braşov, fabrica de la Braşov, s-a închis în anul 2007 şi, înainte de Revoluţie, avea 6.000 de angajaţi. Bârladul a avut 10.000 de oameni, cea de la Ploieşti - 1.000 de oameni, Alexandria - 1.500, iar Suceava - vreo 500. După '89, datorită pătrunderii tehnologiilor străine fabrica din Braşov nu a fost privatizată şi în 2007 statul a decis s-o închidă prin lichidare voluntară. Fabrica de rulmenţi din Slatina s-a închis prima, şi producea rulmenţi din ţevi care erau aduse tot de la o fabrică din Slatina.

Fabrica de la Slatina nu s-a închis însă rapid, ci a avut o agonie lungă, plină de speranţe spulberate în final. Cei aproape 1.000 de muncitori de aici s-au trezit şomeri, după ce, luni la rând, au protestat – fie vânt, zăpadă, ploaie etc., în faţa sediului Prefecturii Olt. Uzina a raportat pierderi de 52,5 miliarde lei vechi în anul 2000, perioadă în care numai activităţile de export au înregistrat un deficit de 12 miliarde lei vechi. Rulmenţi Slatina mai avea, la începutul anului 2002, aproximativ 700 de salariati care au fost disponibilizaţi în tranşe. Societatea Rulmenţi SA Slatina a fost declarată falimentară în aprilie 2003.

 “Am lucrat zece ani la Rulmenţi şi, după ce am îngheţat de frig în faţa Prefecturii când făceam proteste aproape zilnic ca să nu ne închidă, tot nu s-a mai putut face nimic şi s-a pus lacătul pe uşă, iar 1.000 de oameni s-au trezit pe drumuri”, spune inginerul Ileana D.

Utalim Slatina – o „fabrică-fantomă”

Fosta întreprindere de utilaj alimentar din Slatina, botezată după anul 1989 “SC Utalim SA”, era specializată în fabricarea de utilaje destinate industriei alimentare, fiind extrem de profitabilă. Aceasta “se târăşte” acum de la o zi la alta, funcţionând din inerţie. Din numărul de muncitori existent aici înainte de 1989, adică 2.000 de oameni, acum mai lucrează nici măcar 50, inclusiv angajaţi TESA şi trei directori. Uzina a fost privatizată în anul 2000, când SC Astra SA Craiova, controlată de cunoscuta familie Rîcă, a devenit acţionar semnificativ. Ulterior privatizării, domeniul principal de activitate al firmei a devenit fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice. Director general al ASTRA Craiova era atunci Gheorghe Rîcă, acesta punându-ş pe fiul său, Seor Veroniu Râcă, preşedinte al Consiliului de Administraţie de la UTALIM. În plus, odrasla lui Rîcă Senior mai deţine - “pe persoană fizică”, şi o parte din pachetul de acţiuni al fabricii. Potrivit ultimelor modificări aduse actului constitutiv al societăţii slătinene aprobate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în şedinţa din 15 iunie 2012, Rîcă Jr. deţine, în calitate de persoană fizică, 48,58 % din acţiuni, SC Astra SA - 33,91%, iar SC Cori SRL – 11,01%.

Fosta uzină slătineană, unul din “coloşii” platformei industriale a Slatinei, trăieşte acum doar din amintirile şi gloria de altădată. Cum-necum, actuala conducere a fabricii parcă se încăpăţânează să urmeze exemplul celorlalte fabrici şi uzine din ţară care şi-au încetat demult activitatea. Aici merită menţionat faptul că, anul trecut, Utalim Slatina a reuşit să obţină o sumă frumuşică după ce a vândut una dintre halele de producţie ce însuma nu mai puţin de 27.000 mp teren către retailerul băcăuan de bricolaj Dedeman, firmă ce şi-a deschis, în iulie 2012, un hypermarket aici.

Prezentul arată satisfăcător, viitorul “sună” promiţător

Alte fabrici care au funcţionat şi înainte de 1989 “se târăsc” în prezent, după ce, înainte de anul tocmai menţionat, aveau fiecare peste 800-900 de angajaţi comenzi “la foc automat”. Astfel, fosta fabrică Carbonoase, numită ulterior Electrocarbon S.A., a fost un important producător de produse carbografitice necesare în industria metalurgică şi încă produce şi comercializează, în cantiăţi mult mai mici decât înainte de 1990, electrozi normali UHP şi HP, electrozi clorosodici, plăci grafitate, pastă Sodeberg, 6% din producţia anuală fiind destinată exportului. Apoi, fabrica IPTAPA, botezată, după privatizare - Altur SA, a fost cel mai mare producător de piese turnate şi pistoane auto din aluminiu, 40% din producţie fiind destinată exportului - încă funcţionează.

Fabrica de Ţevi, botezată şi ea cu alt nume în “TMK Artrom”, a fost şi este încă o firmă specializată în producţia de ţevi trase, fără sudură, din oţel carbon, ţevi din oţel pentru foraj, atât pentru necesarul intern cât şi pentru export. Fabrica I.P.A. (Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului), botezată ALPROM, a fost înglobată apoi în ALRO şi încă funcţionează.

Slatina deţine încă, spre deosebire de multe alte oraşe ale ţării, o economie care se menţine la cote ridicate. Pe lângă firmele de dinainte de 1989 care încă mai lucrează, în peisajul autohton au apărut şi alte societăţi comerciale de renume, dintre care nu poţi ocoli PIRELLI, fabrica de anvelope a cunoscutului grup italian, sau CORD România, firmă specializată în producţia de cord pentru anvelope, deţinută în co-proprietate de mărcile italiene Continental şi Pirelli. În plus, în Slatina se găsesc şi numeroase alte fabrici mici şi mijlocii care dau de lucru, precum: Benteler (investiţie germană), Minatex, Litestructures (investiţie britanică), Aluta, Italian Leather Sofa, Uniconfex etc. Toate acestea ţin capitala judeţului “la suprafaţa” economiei naţionale şi nu numai, aducând bani frumoşi la bugetul local, judeţean şi naţional. Toate acestea fac ca, în ciuda şomajului de aproape 5.000 de oameni din oraş, economia autohtonă să fie una cel puţin satisfăcătoare. În plus, oraşul se dezvoltă, imaginea urbei schimbându-se semnificativ din 2005 încoace, lucru ce a atras investitori.

În plus, deschiderea unor hypermarketuri de renume pe raza Slatinei au contribuit şi ele (şi o fac în continuare, n.a.) la economia autohtonă: Kaufland, Billa, Profi, Lidl, Penny Market, Dedeman sau Carrefour. Să adăugăm şi faptul că, de o lună, Slatina are, oficial, şi un Parc Industrial ce urmează a fi amenajat la marginea urbei – zona spre comuna Milcov, iar autorităţile locale speră ca, prin facilităţile oferite (eventualii investitori nu vor plăti taxe şi impozite pe proprietate la bugetul local câţiva ani, nu li se vor percepe taxe pentru autorizaţia de construire etc., n.a.), să atragă firme importante care să investească în perimetrul Parcului şi să scadă numărul şomerilor.

 

Mai puteţi citi:

Ce s-a ales de brandurile comuniste ale Iaşiului. Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuit

Rămăşiţele giganţilor economici din Mehedinţi

Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar, intreprinderile comuniste, la şmecheriile din democraţia originală

Ce s-a ales de coloşii industriali ai Vasluiului: mii de şomeri şi ruine

„Oraşul aurului alb”, marcă înregistrată a Slatinei

Este oficial: Slatina are parc industrial

citeste totul despre: