Marinela Madan, medic epidemiolog: „I-am făcut nepoţelei toate vaccinurile. Şi nu e autistă!“

Marinela Madan, medic epidemiolog: „I-am făcut nepoţelei toate vaccinurile. Şi nu e autistă!“

Dr Marinela Madan

„Ne tot ferim, de când am intrat în UE, de cuvântul «obligatoriu». Dar de ce să nu-l folosim? Ne-am focusat că părintele nu e voie să-l agresăm introducând termeni duri, formule cu notă de impunere, de obligaţie“, subliniază medicul epidemiolog Marinela Madan, o susţinătoare a legii prin care vaccinarea copiilor devine obligatorie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dr. Marinela Madan este medic primar epidemiolog. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Craiova, promoţia 1981, între 1983-1987 a fost medic de dispensar rural, iar din 1987 se ocupă de sănătatea publică. Este membră a Societăţii Române de Epidemiologie, membră a numeroase foruri şi comisii de specialitate şi ocupă funcţia de medic-şef al Direcţiei de Sănătate Publică Olt.
 
 A ales să facă „medicina omului sănătos“ din pasiune şi cu dorinţa de a schimba percepţii. „Am ştiut că fac o muncă de pionierat. Am avut perioade bune, în care m-am bucurat că medicina preventivă se îndreaptă într-o direcţie bună şi că, odată cu mine, şi cei care mă urmează vor reuşi să fie recunoscuţi ca parte integrantă a corpului medical, şi nu ca «ăia care aleargă după mizerie, vânează gândacii, ţânţarii, igiena şi mizeria într-un spital sau într-un obiectiv, şi dau amenzi». Aceasta este o imagine total greşită, dar, din nefericire, văd că nu se face nimic să corectăm acest lucru“, spune medicul Marinela Madan. 
 
„Weekend Adevărul“: Ce este, în cuvinte puţine, sănătatea publică, un domeniu care, de fapt, este atât de vast?
 
Dr. Marinela Madan: Un concept, din păcate, deocamdată. Atâta vreme cât nu facem lucrurile nici pe jumătate, atât timp cât nu suntem organizaţi, motivaţi, susţinuţi să facem sănătate publică, vorbim poveşti.
 
Şi în termenii ideali, când spunem sănătate publică, la ce ne referim?
Este o noţiune care se vehiculează în ultimii ani ca fiind o opţiune, o variantă modernă, democratică, europeană, a unei activităţi care de fapt exista şi până acum, era percepută mai mult prin prisma unor activităţi desfăşurate de un corp medico-sanitar pregătit şi format pentru a presta activităţi în slujba omului sănătos, aşa-zisa medicină preventivă. În ultimii zece ani, prin introducerea noţiunii de sănătate publică s-a dorit un transfer, o delegare a sarcinilor omului care presta medicină preventivă şi către segmentul curativ, cu alte cuvinte, indiferent de specialitate, în arealul atribuţiilor medicale trebuie să existe un cumul de activităţi, activ preventive, dar şi activ curative. Intenţia legiuitorului nu este rea, pentru că nu trebuie să uităm că în relaţia medic-pacient era nevoie de o schimbare, astfel încât pacientul să fie obişnuit cu ideea că nu trebuie să deschidă uşa cabinetului medical doar când este bolnav, ci şi pentru şedinţe de consiliere, de informare, care au drept scop prevenirea unor îmbolnăviri. 
 
Înainte nu făceam sănătate publică?
În plan conceptual a apărut noutatea, dar bineînţeles că făceam. Trebuie să recunoaştem că bazele ştiinţifice ale medicinei preventive au fost puse de ruşi, chiar dacă nu-i iubim pe ruşi. „Centru sanitar antiepidemic“ este o noţiune rusească. Sănătate publică au făcut chinezii. Citeam într-o istorie a medicinei preventive că, acum 2000-3000 de ani, dacă medicul chinez avea eşecuri în intervalul în care era monitorizat, pe care societatea le identifica şi le cataloga drept prevenibile, acel medic era penalizat, nu-şi primea răsplata, i se tăia o mână, nu ştiu ce mai păţea, gradual. Acum 2000 de ani! Nici măcar nivelul ăla nu l-am atins. La nivelul ţării noastre, se vorbeşte, de exemplu, despre Registrul Electronic de Vaccinări, dar noi nu mai vrem să vaccinăm, iar vaccinurile le schimbăm de pe o zi pe alta. Mie îmi transmite colegul din spital că n-a avut nicio boală. Noi n-avem infecţii, n-avem preocupare, nu facem nimic să depistăm. Se întâmplă totul pasiv, trebuie să zbiere pacientul ca să-i recoltăm ceva. Pe de altă parte, medicul nu va putea să facă de unul singur sănătate publică, ci doar într-un context în care el este sprijinit de comunitate şi are alături de el reprezentanţi ai altor instituţii pentru punerea în aplicare a planurilor strategice medicale. 
 
„ÎNAINTE ERA MAI MULT RESPECT PENTRU REGULI“
 
Cum făceam acum 30 de ani?
 
Din 1987 fac medicină preventivă, aşa că îmi permit să împărtăşesc din propriile mele trăiri. Recunosc, sub aspectul informaţiei, lucrurile stăteau prost, pentru că informaţi eram numai noi, care primeam practic nişte instrucţiuni asupra derulării unor activităţi de sănătate publică, pe care le percepeam cu o responsabilitate deosebită şi reuşeam să facem mobilizare de personal, de copii, de adulţi, pe aceste acte medicale. Şi nu ştiu cum Dumnezeu se întâmplă că în condiţiile în care, din nefericire, recunosc, cred că făceam mult mai puţină comunicare în relaţie cu pacientul, făceam un act medical marcat de o mare responsabilitate. Nu era mai bine, dar atunci era mai mult respect pentru nişte reguli care trebuiau aplicate într-o acţiune şi asta crea o mai mare responsabilitate şi implicare din partea corpului medical, în condiţiile în care şi atunci aveam reacţii de refuz. Dar, erau situaţii de moment, care se corectau. Sunt o serie de domenii ale vieţii noastre unde trebuie să ne subordonăm punctul de vedere punctului de vedere colectiv. 
 
Adică?
Sunt anumite domenii, boli, pentru care este obligatorie o conduită preventivă. Şi nu mă refer numai la bolile transmisibile, mă refer şi la cele netransmisibile, şi dau exemplul fumatului. Nu spune nimeni să nu fumezi. Da, domnule, eu am dreptul să fumez. Numai că trebuie să ştiu că a fuma într-un spaţiu unde  expun alte persoane, membrii familiei, de exemplu, înseamnă că eu sunt un factor de risc. Alt exemplu: a avea o boală transmisibilă, pe care eu nu vreau să o tratez: mă transform inevitabil într-o sursă de infecţie pentru comunitate. Viaţa noastră ar trebui să stea sub imperiul grijii, al respectului faţă de nişte reguli, faţă de nişte legi care au rolul de a crea un echilibru, de a evita derapajele. 
 
Unde se rupe acest echilibru, nu sunt ferme legile, nu sunt fermi cei care le aplică?
Eu spun că legi sunt, dar sunt făcute ca să existe. Nu au un suport trainic pentru a fi puse în aplicare. De 20 şi ceva de ani, noi avem o lege, dar ea nu este validă, nu este valabilă dacă nu are norme de aplicare. 
 
Legea vaccinării, actualul proiect, cum e?
Până la acest document, care se numeşte lege, aveam niştre instrucţiuni, aveam nişte metodologii, nu se făcea nimic la voia întâmplării. Nu i se spunea lege, dar regulile erau respectate, erau aplicate. Avem o lege, în sfârşit, pentru că s-a simţit că fără o lege a vaccinării, lucrurile nu vor merge bine. Dar ca să poţi să spui cu tărie că este bună sau este rea... Hai să dăm drumul la lege şi vom vedea ce e bun, ce e rău. Facem aproape trei ani de când vorbim despre o lege şi nu am mai finalizat-o că este prea incomodă... Ne tot ferim, de când am intrat în UE, de cuvântul „obligatoriu“. Dar de ce să nu-l folosim? Ne-am focusat că părintele nu e voie să-l agresăm introducând termeni duri, formule cu notă de impunere, de obligaţie.  S-a-nţeles greşit! Legea, în mod egal, prevede obligaţii şi pentru sistemul medical – începând de la legiuitor până la ultimul lucrător sanitar implicat –, dar trebuie să prevadă şi pentru beneficiar. 
 

„Produsele de la Cantacuzino trebuie să devină produse de interes european“

 
Care ar fi provocarea, astăzi, în sănătatea publică?
 
Provocarea este ceea ce se întâmplă la ordinea zilei. În ultimii aproape doi ani, avem o epidemie care a cumulat 8.000 de cazuri, dar cu 30 de decese, ceea ce este grav, în condiţiile în care la ora actuală aveam metode de a preveni aceste evenimente, aveam un vaccin. A fost o perioadă în care aprovizionarea a lăsat de dorit şi cei vinovaţi se ştiu şi vor răspunde. Dar chiar şi în această situaţie, chiar şi când stocul central era zero, în depozitul medicilor vaccinatori a existat vaccin. Nu spun c-a existat să acopere 100% restanţierii, dar dacă ei utilizau acele vaccinuri, acoperirea vaccinală era mult mai bună. Avem la ora actuală vaccin, de o lună şi ceva, dar lucrurile de-abia de-acum încolo încep să se mişte, şi se reflectă în realizările raportate.
 
Înţeleg că nu mai aveţi controlul asupra medicilor?
Este un aspect pe care eu n-aş fi vrut să-l discut, pentru că lucrez într-un domeniu în care mi-am asumat riscurile. Sunt ochiul din umbră care analizează, monitorizează, trebuie să identifice puncte nevralgice, aşa că n-ar trebui să am un control. Dacă mă limitez strict la ce scrie în fişa postului, rolul de supraveghere presupune să culeg date transmise din teritoriu, să le prelucrez şi să fac o analiză. Numai că am trăit momente în care munca de birou se împlinea armonios cu munca în teren, lucru pe care îl apreciez ca benefic. La ora actuală, munca mea ar trebui să se consume în birou, făcând acea culegere de date pe care le ceri sau le aştepţi de la medici. În condiţiile în care intrarea în reformă a fost un lucru bun pentru medicina de familie – le-a creat medicilor de familie un statut al lor, de aici s-a înţeles că ei sunt oamenii care nu au stăpân, nimeni nu are dreptul să le impună ceva. Eu zic acum că e falsă această percepţie. 
 
„INSTITUTUL TREBUIE PUS PE PICIOARE“
 
Institutul Cantacuzino, a cărui revigorare se promite din nou, ce înseamnă pentru sănătatea publică?
Fără să fiu acuzată de prea mult naţionalism, patriotism, Institutul Cantacuzino, faptul că a existat, faptul că era organizat pentru nişte activităţi, coroborat cu tendinţele actuale mondiale, prevenţia fiind propulsată cu forţa în faţă, înseamnă enorm. Aveam o bază tehnică. E adevărat, tehnică depăşită, dar exista o resursă umană pregătită la înalt nivel. Dacă exista totuşi o voinţă, Institutul putea de mult fi pus pe picioare, cu înnoirea liniilor tehnologice de producere a vaccinului. Acest institut trebuie privit ca o sursă de producere a vaccinurilor fie şi pentru o zonă limitată a UE. Cum s-au găsit bani pentru atât de multe lucruri, institutul trebuie pus pe picioare, este un bun extrem de valoros, nu numai pentru România. Produsele de la Cantacuzino trebuie să devină produse de interes european. Ce-am avea de pierdut? 
 
„I-AM FĂCUT NEPOŢELEI TOATE VACCINURILE. ŞI NU E AUTISTĂ!“
 
Apropo de vaccinuri, o să avem serul pentru imunizarea antipneumococică din toamnă?
Va veni. Trebuie administrat pe o schemă de trei doze, începând cu vârsta de 2 luni, dar nu pot să spun la ora actuală care vor fi beneficiarii. Teoretic, în momentul în care vaccinul intră în depozit, beneficiarii sunt cei care sunt eligibili vaccinării la momentul în care eu am produsul. 
 
Tot timpul se invocă faptul că ar fi specialişti care doar propovăduiesc vaccinarea şi nu o practică. De-a lungul anilor, dumneavoatră, ca profesionist, v-aţi vaccinat membrii familiei?
 
Răspunsul cred că e previzibil, predictibil. I-am vaccinat, nu ştiu cum pot s-o dovedesc. Inclusiv  mi-am vaccinat familia, în măsura în care au apărut vaccinuri – nu neapărat în calendarul de vaccinări obligatorii, cu vaccin moca de la minister – cu produse care se adresau adultului, care am considerat că sunt utile, în funcţie de stilul lor de viaţă, de profesiile lor, de expunerea de zi cu zi la riscurile contractării unei boli infecţioase. Cel mai actual exemplu poate să fie nepoţica mea, care are 4 ani şi jumătate şi care a beneficiat de absolut toate vaccinurile din calendar, dar şi de cele care nu fac parte din calendar, pe care eu am putut să i le ofer şi care am considerat că îi sunt utile. Şi nu, nu e autistă... Eu refuz să mai vorbesc despre nebunia pe care ar putea s-o dea ROR, de encefalopatia dată de DTP, de nu-mi mai vin în minte toate prostiile care s-au vehiculat. Atâta vreme cât noi prin vaccinare putem să prevenim nişte boli mortale ale copilăriei, de ce să nu-i dăm posibilitatea copilului să devină un adult care va decide ulterior în cunoştinţă de cauză dacă vrea să se mai vaccineze sau nu, dacă vrea să aplice aceeaşi formulă copiilor lui. 
 
Dar de ce credeţi că sunt atât de înverşunate vocile antivaccinare?
Eu sunt numai pe jumătate supărată pe cei care promovează nevaccinarea şi care provin din acele categorii, cohorte vaccinate în campanii, fără ca părinţii sau bunicii lor să vină cu prea multe comentarii. Poate că una dintre insuficienţele sistemului trecut este tocmai această lipsă de comunicare. Şi lumea nu înţelege că la ora actuală aceste amărâte de vaccinuri nu se compară din punct de vedere al efectelor adverse cu fostele vaccinuri. Folosim vaccinuri inactivate, unde, în afară de nişte reacţii locale – durere, roşeaţă, un grad de disconfort –, nu dau altceva. Vaccinul polio nu dă paralizii, eu mă amuz când aud „a paralizat că a primit vaccin polio“. Şi voi, presa, faceţi şpagate, şi scrieţi, vreau să văd până unde se poate ajunge cu speculaţiile. De ce vorbim de trecut, când lucrurile nu mai stau aşa? Da, în trecut erau astfel de reacţii, un caz la un milion.  ;
 
Situaţia celor cu HIV/SIDA, problematică
 
Despre bolnavii de SIDA, după o adevărată nebunie în urmă cu 10-15 ani, nu se mai vorbeşte deloc! În acest sens cum se derulează programul?
 
Am avut până în 2010 o legislaţie coerentă. Din nefericire, orice lucru bun sfârşeşte prost. Au fost nişte ani în care a existat preocupare. SIDA era şi este un fenomen naţional. Noi acum ne culcăm pe-o ureche că nu mai avem cazuri multe depistate. Ele sunt atât de multe care mocnesc acolo neştiute, şi ceea ce depistăm noi din joi în Paşti mai poartă în spate cel puţin 10 ca ei. La ora actuală, infecţia cu HIV şi boala SIDA beneficiază de tratament, şi nu numai de tratament, de fonduri ale MS prin programul naţional de HIV-SIDA. Numai că, din nefericire, de la an la an, chiar dacă programul prevede în normele tehnice o serie de cheltuieli pentru derularea programului, practic se duc strict pentru asigurarea tratamentului, restul nu mai interesează. Pe plan local, am menţinut o activitate în sprijinul muncii de depistare a bolilor transmisibile, anume Centrul de consiliere şi testare HIV-SIDA. E adevărat, am fost întrebată chiar cu reproş de ce creştem costurile pe programul HIV cu aceste persoane, ce fac aceste persoane. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările