Lady Gaga a plecat din România cu o amintire inedită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lady Gaga, în viziunea caricaturistului oltean Gogu Neagoe
Lady Gaga, în viziunea caricaturistului oltean Gogu Neagoe

Caricaturistul oltean Gogu Neagoe i-a făcut cadou lui Lady Gaga o caricatură, executată în stilu-i specific. Neagoe a fost prezent la concertul cântăreţei şi a reuşit să o surprindă cu al său cadou inedit.

Controversata vedetă Lady Gaga a fost desenată într-o caricatură de cunoscutul caricaturist autohton Gogu Neagoe. Acesta s-a aflat printre cei aproximativ 40.000 de spectatori care, săptămâna trecută, au participat la showul din Piaţa Constituţiei.

“Lucrarea am realizat-o cu doar o zi înainte de spectacolul ei de la Bucureşti. În ziua showului am fost la faţa locului şi, după aceea, m-am dus la hotelul unde era cazată şi i-am dăruit-o. Ea a rămas surprinsă de cadou şi mi-a mulţumit”, a declarat Gogu Neagoe.

Gogu Neagoe realizează caricaturi pentru vedete din showbiz-ul autohton şi nu numai

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Acesta a precizat că i-a lăsat chiar şi o carte de vizită, în speranţa că, poate, vedeta îi va comanda vreo lucrare pentru ea sau pentru vreunul dintre prietenii ei.

Carieră de succes

Caricaturistul oltean este, din anul 2008, membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice UNESCO din Germania şi al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România. A avut expoziţii de pictură-caricatură atât în ţară, dar şi în străinătate. Numeroase lucrări ale sale se află în muzee naţionale şi în colecţii particulare din România, SUA, Franţa, Germania, Belgia, Canada, Japonia, Anglia, Grecia, Bulgaria, Cuba, Iran, Moldova, Mexic.

Gogu Neagoe, care acum locuieşte în Capitală, este frecvent invitat la vedete din Romania şi străinătate ca să realizeze caricaturi. A publicat sute de caricaturi de presă cu vedete în ziare locale şi centrale.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite