Judecarea pe fond a vicepreşedintelui CJ Olt, pentru ucidere din culpă, a început cu o amânare. Marius Oprescu vrea răgaz să-şi angajeze apărător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de un an de când s-a dispus trimiterea în judecată a vicepreşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu, pentru ucidere din culpă, astăzi a avut loc, la Judecătoria Slatina, primul termen pe fond, dispunându-se amânarea, la cererea inculpatului, care vrea răgaz să-şi angajeze apărător.

Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt (PSD), a fost trimis în judecată de procurorii  Parchetului Curţii de Apel Craiova, prin rechizitoriul 964/P/2013, pentru ucidere din culpă, infracţiune prevăzută de art. 192 din noul Cod Penal. Procesul a început în februarie anul trecut, de când dosarul a tot stat la camera preliminară, ultima contestaţie formulată de apărătorii inculpatului fiind respinsă în camera preliminară, care a dispus începerea judecăţii cauzei, 15 martie 2016 fiind primul termen pe fond.

La termenul de astăzi vicepreşedintele Marius Oprescu nu s-a prezentat, fiind prezenţi în schimb aproape toţi membrii familiei bărbatului care şi-a pierdut viaţa la trei săptămâni după accidentul rutier, inclusiv copilul minor al acestuia.

Dosarul vizând falsificarea probelor biologice, disjuns, e încă la procurori

În seara de 3 octombrie 2013, vicepreşedintele Consiliului Judeţean conducea autoturismul de serviciu Toyota Hilux, aparţinând Consiliului Judeţean, circulând dinspre Slatina spre Piatra-Olt. în localitatea Criva (sat component al oraşului Piatra-Olt) a lovit un atelaj nesemnalizat în care se aflau patru persoane. O femeie de 28 de ani şi un minor de 13 ani au primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, iar o a treia persoană, un bărbat de 34 de ani, conducătorul atelajului, a rămas internată. La trei săptămâni de la internare bărbatul a decedat.

În seara accidentului însă, la locul faptei, vicepreşedintele CJ a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, fiind transportat la SJU Slatina pentru recoltarea de probe biologice.
Ce s-a întâmplat, de fapt, aici, procurorii încearcă şi astăzi să se lămurească, la scurt timp de la producerea accidentului apărând acuze că probele de sânge nu i-ar aparţine, de fapt, lui Marius Oprescu, mai mult, ar fi de la un pacient cu altă grupă de sânge.

Cert este că managerul spitalului – Andrei Iordache, amicul de atunci al vicepreşedintelui CJ Olt, dar şi şeful Unităţii de Primiri Urgenţe – dr. Ecaterina Buzău şi asistentul şef al UPU, Maria Stanca, alături de Marius Oprescu, au fost reţinuţi şi şi-au petrecut noaptea de 24/25 octombrie în arest.
În cele din urmă dosarul privind falsificarea probelor biologice (în care Oprescu este acuzat de fals privind identitatea, abuz în serviciu contra intereselor publice şi refuzul, împotrivirea ori sustragerea de a se supune recoltării probelor de sânge sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei; şeful UPU - de abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la fals privind identitatea şi favorizarea infractorului; fostul manager al spitalului, Andrei Iordache – de favorizarea infractorului şi abuz în serviciu contra intereselor publice, iar asistenta care a prelevat probelele - de favorizarea infractorului) a fost disjuns de cel de omor din culpă, primul menţionat aflându-se şi astăzi pe masa procurorilor Parchetului Curţii de Apel Craiova.

În dosarul în care astăzi a început judecarea pe fond s-a stabilit următorul termen - 19 aprilie.

„Să se judece!“

La acest prim termen pe fond s-au prezentat mare parte din rudele victimei accidentului rutier, Nini Mihai. A fost adus şi copilul acestuia, minor, familia fiind sfătuită de unul dintre juriştii care reprezintă societăţile de asigurări să nu-l mai aducă în sala de judecată. „Copilul are apărător din oficiu, nu-l mai căraţi prin sală, nu se bagă copiii în sala de judecată, că rămân cu traume!“, a sunat sfatul.

image

„La termenul de astăzi a venit aproape toată familia inculpatului FOTO Alina Mitran“

Altfel, rudele victimei, părţi vătămate în proces, nu s-au dumirit ce s-a întâmplat de fapt în sala de judecată, spunând un „DA!“ destul de ambiguu ca acord la cererea de amânare formulată de  inculpat. Au fost asiguraţi, în schimb, de acelaşi jurist binevoitor, că procesul va fi lung, vor fi expertize nenumărate, vor fi termene şi că ar fi chiar mai potrivit să nu mai vină toţi.

Fratele victimei spune că în schimb că va continua să se prezinte la termene, că nu s-a ales cu nimic în urma decesului fratelui său - „Veniţi să vedeţi unde stăm, că nu ne-am îmbogăţit, nu vrem pentru noi nimic, pentru copilul ăsta!“ –, că nu i s-a propus vreo înţelegere şi că cel mai mult îşi doreşte ca procesul să se judece corect. „Să se judece! Cum spune legea, eu aşa zic!“, a declarat Dumitru Mihai, fratele celui care şi-a pierdut viaţa după trei săptămâni de spitalizare.

CITIŢI ŞI: A început procesul lui Marius Oprescu, vicele Consiliului Judeţean Olt, acuzat de ucidere din culpă

UPDATE  Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. În acelaşi caz au fost reţinuţi managerul Spitalului Judeţean, o doctoriţă şi o asistentă

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, implicat într-un accident cu victime

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite