FOTO  Jandarmii olteni s-au întrecut la skandenberg sub ochii campionului naţional, Radu Valahu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii olteni şi-au probat muşchii sub oblăduirea lui Radu Valahu
Jandarmii olteni şi-au probat muşchii sub oblăduirea lui Radu Valahu

Efectivele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt au participat, luni – 9 martie, la un concurs de skandenberg arbitrat de nimeni altul decât Radu “Valahu” Georgescu, campionul naţional la sportul anterior amintit. La concurs au participat doar jandarmii care s-au simţit “în vână”.

Concursul de skandenberg a început la orele 9.00 şi, pe parcursul a circa două ore, nu mai puţin de 20 de sportivi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt şi-au demonstrat forţa şi pregătirea fizică la două categorii de greutate ale competiţiei: „+ 86 kg” şi  „– 86 kg”. 

La finalul concursului, campionul naţional al României la skandenberg, Radu “Valahu” Georgescu, nu s-a dat în lături să îşi încerce forţele cu cei mai curajoşi dintre jandarmii olteni ce au cutezat să se măsoare cu el. De data aceasta, deşi proba s-a derulat fără niciun arbitru, câştigătorul, adică Radu Valahu, a fost unanim apreciat şi nimeni nu a îndrăznit să-i conteste dreptul de învingător. Cu aceeaşi ocazie, campionul naţional la skandenberg a împărtăşit jandarmilor olteni şi din vasta experienţa sa sportivă.

„Este pentru al doilea an consecutiv când Radu Georgescu se află la Slatina şi ne onorează cu prezenţa la această competiţie importantă pentru noi şi pentru participanţi, cu toţii jandarmi ai IJJ Olt. Vorbim nu doar despre un concurs arbitrat de campionul naţional al ţării noastre la skandenberg, dar şi despre o experienţă pe care participanţii la acest concurs o pot căpăta prin intermediul lui Radu Georgescu, mereu foarte deschis şi gata să îşi răspundă la orice fel de întrebări din acest domeniu pe care îl stăpâneşte atât de bine”, a declarat lt.col. Emanuel Botan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Câştigătorii competiţiei au fost următorii: la categoria "-86 kg": locul 1 plutonier major Ionuţ Dorobanţu, locul 2: putonier major Cosmin Golea, locul 3: plutonier Iulian Enache. La categoria "+86 kg": locul 1 plutonier major Dorin Abălaru, locul 2: plutonier major Cornel Dumitru, locul 3: plutonier major Robert Voiculescu.

Concursul de skandenberg face parte din competiţia internă “Cupa Jandarmeriei Oltene” organizată în perioada 9-27 martie cu prilejul sărbătorii, la data de 3 aprilie, a 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. 

Competiţia este organizată cu sprijinul A.S. “Oltul 746” Slatina şi mai cuprinde întreceri la următoarele probe: şah, tenis, tenis de masă,  fotbal-tenis şi duatlon.

Mai puteţi citi:

FOTO-VIDEO  Radu Valahu’ Georgescu, arbitru la skanderberg în Slatina 

VIDEO  Jandarmii de la Olt, în razie după pescarii braconieri

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite