Incendiu la Spitalul Judeţean din Slatina. Un pacient de la Psihiatrie a dat foc izolatorului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu la Spitalul Judeţean Olt Slatina - secţia Psihiatrie Foto Alina Mitran
Incendiu la Spitalul Judeţean Olt Slatina - secţia Psihiatrie Foto Alina Mitran

Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a luat foc. Incendiul a izbucnit miercuri, 21 aprilie, în jurul orei 11.40, pornit de la un pacient care a dat foc izolatorului.

UPDATE ora 13.15 - Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii - Monica Althamer va ajunge la Slatina pentru a evalua situaţia şi a discuta cu autorităţile locale, au transmis reprezentanţii MS.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat despre incendiul produs în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Monica Althamer, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii se deplasează la faţa locului pentru a evalua situaţia şi a discuta cu autorităţile locale privind transferul pacienţilor“, a transmis MS.

Linie telefonică pentru rudele pacienţilor internaţi în secţia Psihiatrie care a luat foc la Slatina. A început transferul către alte unităţi

UPDATE ORA 12.15 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt transmite că incendiul produs la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Slatina a fost lichidat.

„Acesta s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivel parter şi etaj 1. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. 

Până la acest moment, au fost evacuate 36 persoane, dintre care 6 persoane au fost intoxicate cu fum şi sunt transportate la UPU. Se continuă operaţiunile de căutare“, a comunicat ISU Olt. 

În ajutorul ISU Olt au sărit şi inspectoratele din judeţele limitrofe. Astfel au fost trimise la incendiu:

- de la ISU OT, 4 maşini stingere, 1 autoscară, 1 descarcerare, 7 ambulanţe SMURD, 6 ambulanţe SAJ;

- de la ISU DJ, 1 maşină stingere, 1 autospecială transport victime multiple, 2 ambulanţe SMURD, 1 spital mobil;

- de la ISU TR, 1 autospecială transport victime multiple, 2 ambulanţe SMURD;

- de la ISU VL, 2 ambulanţe SMURD.“

În secţia de Psihiatrie se aflau 36 de pacienţi. Focul se manifestă la parterul şi la etajul 1 al secţiei. 

Declaraţie Dan Stana, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Dintre cei 36 de pacienţi, 6 au fost duşi la UPU, pentru că au inhalat fum, iar 30 sunt în stare bună nefiind nevoie de transportul lor. Secţia de Psihiatrie este situată la 100 metri de spital. 

Directorul economic al spitalului, Cosmin Floreanu, a declarat pentru „Adevărul“: „Nu se poate spune la acest moment dacă cei dinăuntru au şi arsuri. Au fost evacuaţi şi au fost duşi la evaluare. Sunt afectaţi pentru că au inhalat fum“ 

Declaraţii date de fiica unei paciente, de Alin Băsăşteanu (ISU Olt) şi de medicul Valeriu Iancu

Ec. Floreanu a precizat că incendiul a izbucnit din cauza unui pacient de la Psihiatrie, aflat la izolator, care a dat foc camerei, cel mai probabil cu o brichetă. În izolator erau materiale inflamabile, pereţii fiind capitonati pentru a nu se răni pacienţii. Întregul parter al clădirii a fost afectat.

Pe aceeaşi temă: 

Probleme mari descoperite de Corpul de control după incendiul de la „Matei Balş“: Detectoare de incendiu, doar în camerele medicilor şi asistentelor DOCUMENT 

Incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ: 17 cadre medicale au spus în faţa procurorilor că normele PSI erau o formalitate

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite