Imobiliare Consloc a intrat în faliment. Primăria Slatina, aflată printre cei 18 creditori, vrea parcarea supraetajată, dar nu licitează pentru ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcarea supraetajată va fi, cel mai probabil, scoasă la licitaţie. FOTO: Alina Mitran
Parcarea supraetajată va fi, cel mai probabil, scoasă la licitaţie. FOTO: Alina Mitran

Societatea care administrează parcările din Slatina, Imobiliare Consloc, a intrat oficial în faliment, cel mai preţios bun al său, care cel mai probabil va fi scos la licitaţie, fiind parcarea supraetajată din vecinătatea Spitalului Judeţean. Reprezentanţii Primăriei Slatina au declarat astăzi că nu vor participa la licitaţia pentru adjudecarea parcării.

După mai bine de un an şi jumătate de la declanşarea procedurii de insolvenţă, firma Imobiliare Consloc, având acţionar unic Consiliul Local Slatina, a intrat oficial în faliment, hotărârea fiind pronunţată, la începutul acestei săptămâni, de Tribunalul Olt. Cel mai râvnit bun care ar putea face obiectul valorificării astfel încât cei 18 creditori să-şi recupereze banii este parcarea supraetajată din vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Parcarea a fost construită de Primăria Slatina şi achiziţionată de Imobiliare Consloc în urmă cu cinci ani, contra sumei de 4,2 de milioane de lei. Astăzi, valoarea sa n-ar mai trece de jumătate din cea iniţială, conform ultimului raport. Chiar şi aşa, reprezentanţii Primăriei Slatina spun că nu vor cheltui de două ori pentru acelaşi obiectiv, deşi în martie 2014 primarul astăzi inculpat Minel Prina pentru fapte de corupţie declara că dacă se va ajunge la această situaţie, primăria va licita pentru redobândirea acestui obiectiv. 

„Primăria Slatina nu va participa la licitaţie. Aşteptăm să vedem ce presupune procedura de recuperare a creanţelor şi cum ne-am putea recupera banii pe care Imobiliare Consloc îi datorează bugetului local. Suma se ridică la 459.062 lei”, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina, Mugurel Manea.

Imobiliare Consloc are datorii de 2,6 milioane de lei

Conform hotărârii pronunţate de Tribunalul Olt în 12 octombrie 2015, termenul limită pentru depunerea cererilor privind creanţele născute în cursul procedurii este 19 decembrie 2015. Până în 19 ianuarie 2016 va fi întocmit şi afişat tabelul definitiv consolidat al creanţelor. Sunt 18 creditori care au de recuperat în total peste 2,6 milioane de lei: S.C. Protectchim S.R.L. Râmnicu-Vâlcea (firma care a construit cartierul de 600 de locuinţe şi care, încă din primăvara anului trecut, reclama facturi neplătite de aproximativ 1,4 milioane de lei, la acel moment primarul astăzi suspendat şi judecat pentru fapte de corupţie, Minel Prina, declarând că nu vor fi plătite pentru că lucrările au fost de proastă calitate.

În martie 2014, Minel Prina mai spunea că procedura insolvenţei şi eventuala soluţie favorabilă municipalităţii în procesul cu Protectchim ar putea salva Imobiliare Consloc); Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, S.C. Contis Company, S.C. Contis Consulting Company S.R.L., C.I. Av. Ciobanu Irina Alexandra, Primăria Slatina, S.C. Rusoil S.R.L., S.C. Suveti Expert S.R.L., S.C. Dac Grup Com S.R.L., S.C. Algrup Security Service S.R.L., S.C. Total Market S.R.L., CMI dr. Ciolca Angela, S.C. Cez Vânzare S.A. prin mandatar EOS KSI România S.R.L., S.C. Compania de Apă Olt S.A., Beznea Gheorghe, S.C. Protect Edil Security S.R.L., S.C. Prima Piaţă 2000 S.A., CNIR S.A. Craiova. Parte dintre creditorii enunţaţi sunt firmele create special sub îndrumarea fostului primar Darius Vâlcov pentru a se disimula şi încasa şpăgile din contractele încheiate pe banii slătinenilor, însăşi Imobiliare Consloc fiind condusă, până la punerea sa sub acuzare, de Lucian Şuşeală, un apropiat al fostului primar şi primul său şofer în Primăria Slatina. 

Cât despre bunurile pe care şi le vor disputa creditorii, cel mai de preţ este parcarea supraetajată. În cartierul 600 de locuinţe, Consloc mai are un singur apartament, de 52 m.p.,  la mansardă, care şi acesta va fi valorificat, două loturi de teren de câte 250 metri pătraţi şi 11 uscătorii în scări de bloc, estimate la aproape 300.000 lei.
Autorităţile locale se gândesc la acest moment la soluţii pentru restul parcărilor din municipiu, în prezent administrate de Imobiliare Consloc. Se va stabili un nou regulament, iar parcările vor fi trecute cât de curând în ograda Direcţiei Administrarea Străzilor şi Iluminat Public.


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite