Imagini revoltătoare surprinse la poarta unui liceu din Slatina. „Bă, nu e în regulă, sunaţi Poliţia!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a parcat maşina chiar lângă poarta şcolii FOTO: captura video
Bărbatul a parcat maşina chiar lângă poarta şcolii FOTO: captura video

Imagini absolut revoltătoare au fost surprinse la poarta unui liceu din municipiul Slatina. Un bărbat de 25 ani s-a autosatisfăcut într-o maşină, cu ochii la elevele de liceu.

Imaginile au fost surprinse chiar din interiorul Liceului Vocaţional „Nicolae Titulescu“ din Slatina, corpul B, situat în strada Aleea Muncii, de elevii care, la început amuzaţi, s-au alertat ulterior şi şi-au dat seama că trebuie să ia atitudine. Aceştia au postat pe reţele sociale filmuleţul de câteva secunde, poliţiştii sesizându-se la rândul lor şi identificându-l pe bărbat.

Pe imagini se observă cum bărbatul priveşte elevele de liceu aflate în curtea şcolii şi în acest timp face gesturi absolut revoltătoare. „Bă, nu e în regulă, sunaţi Poliţia!“, se aud vorbind elevii.

„Având în vedere imaginile apărute pe o reţea de socializare, cu privire la un bărbat care ar fi efectuat acte de exhibiţionism, Compartimentul de Relaţii Publice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, este abilitat să comunice urmatoarele:

Astăzi, 7 aprilie 2022, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, o persoană, de sex masculin, ar fi efectuat acte de exhibiţionism, în aceeaşi zi, în jurul orei 09.00, în timp ce se afla într-un autoturism, parcat în faţa unui liceu, din municipiul Slatina. 

Persoana a fost identificată de poliţişti, aceasta fiind un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Ipotesti, judeţul Olt. 

Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Slatina, pentru audieri“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Olt.

Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt, a mai transmis Poliţia Olt.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Bărbat din Argeş, reţinut după mai multe episoade de exhibiţionism. Ce făcea individul când se apropia de femei

Un bărbat violent, arestat pentru 30 de zile după ce şi-a lovit soţia

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite