Iacob Niculăiţă, fost procuror la Caracal, găsit de ANI cu ”avere nejustificată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condamnat vara trecută la trei ani închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verdict cu care s-a ales în urma unei acuzaţii de trafic de influenţă, fostul procuror Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, Iacob Niculăiţă, a fost acum găsit ”în neregulă” şi de Agenţia Naţională de Integritate. Este vorba despre identificarea unei sume pentru care nu s-a găsit sursa legală.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, vineri – 3 iulie, faptul că a descoperit o diferenţă de bani ce nu poate fi justificată legal în cazul veniturilor realizate de Iacob Niculăiţă, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 358.028 lei (aprox. 92.367 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către NICULĂIŢĂ IACOB în perioada 09 mai 2003 - 31 decembrie 2012. Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către persoana menţionată”, relevă un comunicat de presă al ANI.

Fostul procuror a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate. Acesta a depus deja un punct de vedere la dosarul de evaluare al ANI.

Reamintim că Iacob Niculăiţă a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova, în luna ianuarie 2014, la trei ani cu executare în urma unei acuzaţii de trafic de influenţă. Decizia executării sentinţei a fost menţinută şi de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în iunie 2014. Procurorul a fost arestat iniţial pentru 29 de zile la jumătatea lunii noiembrie 2013, când a fost “săltat” de colegii săi de la Serviciul Teritorial Craiova al DNA în urma unui flagrant, Iacob Niculăiţă fiind acuzat, o lună mai târziu, de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. El a fost acuzat că a cerut şi primit de la o persoană peste 11.000 de euro, lăsându-o să creadă poate influenţa un alt procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt ce efectua cercetări faţă de denunţător pentru săvârşirea unei infracţiuni grave (tentativă de omor, n.a.), astfel încât acest din urmă magistrat să nu dispună trimiterea în judecată a denunţătorului sau aplicarea unei pedepse cu suspendare faţă de denunţător.

Iacob Niculăiţă a fost suspendat din funcţie, între timp, de CSM.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Procurorul caracalean Iacob Niculăiţă merge la închisoare pentru trafic de influenţă 

Procuror din Caracal, arestat pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Procurorul caracalean Iacob Niculăiţă, arestat pentru 29 de zile

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite