Hoţi de telefoane mobile, prinşi după o lovitură la Corabia. Ce  „experienţă“ au în străinătate

Hoţi de telefoane mobile, prinşi după o lovitură la Corabia. Ce  „experienţă“ au în străinătate

Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere din magazin

Procurorii din Corabia au trimis în faţa judecătorului cu propunerea de arestare preventivă doi tineri care la sfârşitul lunii trecute au dat o spargere într-un magazin din oraş, furând 56 de telefoane mobile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tinerii, de 25, respectiv 27 ani, locuiesc în comuna doljeană Bratovoieşti, iar în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 2019 au dat o spargere într-un magazin de telefonie mobilă din Corabia, de unde dintr-un dulap metalic au furat 56 telefoane mobile. La o săptămână tinerii au fost prinşi de anchetatori, care au avut la dispoziţie şi înregistrările de pe camerele de supraveghere, bărbaţii fiind în arest.

„Cei doi inculpaţi, mascaţi, au forţat uşa de acces a magazinului S.C. E.G.I. S.R.L., din oraşul Corabia, au pătruns în interior şi au sustras dintr-un dulap metalic un număr de 56 telefoane mobile de diferite mărci, în valoare de aproximativ 70. 000 de lei, precum şi suma de 2 185 lei.

La data de 10.02.2019, au fost efectuate percheziţii domiciliare la domiciliile celor doi inculpaţi, fiind identificate 27 dintre telefonele sustrase, precum şi suma de 4. 000 de lei.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către organele de poliţie, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Corabia cu propunerea de arestare prventivă“, spun procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

Închisoare în Marea Britanie şi Olanda

Anchetatorii încearcă acum să afle dacă cei doi tineri au legătură şi cu alte „lovituri“ în astfel de magazine, având în vedere faptul că în toată ţara, inclusiv la Slatina, sunt în cercetare cazuri similare. Cert este că cei doi au caziere bogate. Bărbatul de 27 ani a executat, în perioada 2013-2015, puşcărie în România, iar anterior a ispăşit aproximativ un an de închisoare şi în marea Britanie, unde a fost acuzat de infracţiuni contra patrimoniului, dar nu numai. Şi prieteneul său, de fel din Vaslui, dar care acum locuia în comuna doljeană, are „experienţă“, acesta stând câteva luni într-o închisoare din Olanda, ţară în care a avut de plătit şi o amendă penală.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: