FOTO Grătarele de la Pădurea Strehareţi din Slatina îşi aşteaptă clienţii de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slătinenii pot sta liniştiţi în minivacanţa de 1 Mai. Autorităţile locale au reamplasat grătarele pentru picnic în cadrul a două perimetre de pe raza comunei Strehareţi, astfel că, şi de această dată, nu va mai fi necesar ca oamenii să vină de acasă cu grătare, ci doar cu “materia primă”. Totuşi, cei care vor merge la pădure trebuie să fie cu băgare de seamă să nu amenajeze grătare în alt loc deoarece riscă amenzi.

Minivacanţa de 1 Mai din acest vine va fi mai lungă decât în anii anteriori deoarece, bugetarii având liber zilele de 1 şi 2 mai care cad joi şi vineri, urmate de perioada week-end-ului, ce poate fi şi ea considerată ca făcând parte din minivacanţa anterior menţionată. În incinta Pădurii Strehareţi de la marginea oraşului Slatina au fost reamplasate de curând 20 de grătare în două puncte strategice, respectiv la intrare (în perimetrul unde se află un zid reprezentând un semicerc din beton şi piatră, n.a.) şi la o distanţă de cca. 400 de metri. Grătarele primăriei au fost grupate câte zece pe fiecare loc menţionat, acestea fiind încastrate în ciment pentru a nu putea fi sustrase.

De asemenea, autorităţile locale au degajat locul de deşeurile menajere existente până mai ieri la faţa locului şi au amplasat coşuri de gunoi şi chiar o toaletă publică mobilă. Slătinenii care vor ieşi la iarbă verde în zilele ce urmează trebuie să fie atente la anumite detalii, printre care să nu lase mizerie la locul de picnic şi să nu amenajeze grătare în alte zone decât cele autorizate, în caz contrar aceştia riscând amenzi usturătoare.

Astfel, Poliţia Locală Slatina va organiza constant patrule pe raza Pădurii Strehareţi pentru a surprinde şi sancţiona persoanele ce nu vor înţelege să respecte mediul înconjurător. La rândul lor, reprezentanţii pompierilor avertizează că persoanele ce nu vor respecta normele de conduită în cazul organizării unui foc pentru grătar pot fi amendate cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. Garda de Mediu Olt îşi va trimite şi ea inspectorii pe teren, reprezentanţii instituţiei avertizând că organizarea activităţilor de picnic în alte zone decât cele special amenajate sau indicate ca atare se sancţionează cu amendă între 1.000-3.000 de lei. Amatorii de picnic ce vor ieşi la iarbă verde în minivacanţa de 1 Mai, dar şi ulterior, trebuie să ţină cont de regulile minime de conduită în zonele indicate pentru picnic: să păstreze curăţenia şi să arunce deşeurile doar în containerele special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate, să supravegheze arderea şi stingerea jarului după încheierea petrecerii, să folosească toaletele ecologice, să parcheze autovehiculele doar în zonele amenajate în acest sens şi, nu în ultimul rând, să păstreze liniştea şi ordinea publică.

Reamintim, totodată, că, în Slatina, sunt valabile norme prin care persoanele ce organizează petreceri la grătar în spaţiile dintre blocuri sunt pasibile a fi amenzi cuprinse între 2.500-5.000 lei.

În afară de cele două puncte special amenajate pentru picnic de la Slatina (Pădurea Strehareţi, n.a.), în judeţ au mai fost anunţate a fi amenajate în acelaşi scop doar alte cinci puncte: două în Drăgăneşti-Olt şi trei la Potcoava.

Mai puteţi citi:

FOTO  Grătarele distracţiei, reamplasate în Pădurea Strehareţi din Slatina

VIDEO  Este oficial: „sezonul grătarelor”, deschis oficial la Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite