Gemenele campioane la tenis de masă, antrenoare cu ambiţii. „Scopul nostru este ca în patru-cinci ani să avem campioni“
0
Andreea şi Mihaela Dospina (26 ani), gemenele care au pierdut şirul medaliilor câştigate la tenis de masă, fac parte, de curând, din garda nouă de antrenori. Campioane la seniori, cu echipa, legitimate şi la cluburi din Serbia şi Franţa, nu dau pe nimic Slatina, unde de nici un an selectează şi pregătesc, speră ele, viitoarea serie de campioni.
Fac tenis de masă de aproape 20 de ani şi în orice discuţie, cât ar fi de scurtă, nu întârzie să apară numele Petre Arnăutu, antrenorul emerit care le-a marcat cariera de jucătoare şi, iată, de acum pe mai departe perspectiva în antrenorat.
Slătinencele joacă tenis de masă de la 7 ani, iar palmaresul fiecăreia este atât de bogat încât au pierdut şirul medaliilor câştigate. O vreme, medaliile şi diplomele, dar şi articolele decupate din ziare, au fost strânse cu sfinţenie de mama campioanelor. Anii au trecut, iar la un click distanţă găseşti sute de rezultate căutând „Andreea Dospina“ sau „Mihaela Dospina“. Nu mai sunt copilele de altădată, un pic sfioase, zglobii, mereu pe fugă spre sala de antrenament. Sunt două femei superbe, blonde, înalte, care-şi privesc elevii deopotrivă cu dragoste şi severitate în sala de antrenament.
„Sunt ani buni de când domnul antrenor ne tot spune: «Mai am doi ani până la pensie, cine duce munca mai departe?» „“
Andreea Dospina, astăzi Zanfir (patru medalii la campionatele europene – aur, argint, bronz, 18 medalii la campionatele balcanice de juniori şi tineret – aur, argint, bronz, două participări, cu locul 7, la campionatele mondiale, numeroase medalii la campionatele naţionale şi competiţii de tot felul), antrenează de aproape un an la Liceul cu Program Sportiv din Slatina. Este campioană, alături de Mihaela şi de o altă slătineancă (intens curtată în această vară de mass-media, campioana europeană Adina Diaconu), la seniori, cu echipa, pentru al treilea an consecutiv. Toate trei sunt legitimate la ACS Dumbrăviţa, clubul care fiinţează în cea mai bogată comună din România. Joacă, de şapte ani, şi pentru echipa Echirolles din Franţa, alături de un alt nume mare al tenisului, tot „produs“ al şcolii de la Slatina, Andreea Ţicu (astăzi Toma), însă lucrurile s-au întregit de-abia toamna trecută, când a primit şi a acceptat provocarea de a antrena la Slatina, oraşul din care n-a plecat pe deplin niciodată.
Campioane pentru ACS Dumbrăviţa - Foto www.primaria-dumbravita.ro
Mihaela Dospina (două locuri I la balcaniada de juniori, locul I la balcaniada de tineret, locul 5 pe echipe la campionatul european, în sferturile de finală la dublu feminin la campionatul european, multiplu medaliată cu aur, argint, bronz în campionatul naţional de juniori, campioană naţională, pentru al treilea an consecutiv, cu echipa, la seniori) joacă pentru ACS Dumbrăviţa, pentru un club din Serbia şi, din martie anul acesta, antrenează la Clubul Sportiv Municipal Slatina. Antrenoratul a venit, de altfel, ca o încununare a celor aproape 20 de ani dedicaţi, până acum, tenisului.
„Domnul antrenor Arnăutu ne tot spune, de ani buni: «Eu mai am doi ani până la pensie, cine rămâne să ducă munca mai departe?». Şi are mai mulţi, şi astăzi, dar ne-a ţinut aproape. De când am terminat liceul suntem în sală, îi ajutăm şi învăţăm, învăţăm, învăţăm. Am avut această şansă extraordinară şi ne-a şi plăcut, pentru că nu toţi foştii jucători aleg să facă asta. Avem colege care altceva au visat, au făcut cursuri de make-up, de kinetoterapie, s-au pregătit în alte domenii... Avem colege de la handbal, campioane, care s-au căsătorit, au copii, viaţa le-a dus pe alt curs“, mărturiseşte Mihaela Dospina, printre picături, urmărindu-şi atentă elevii, lăsaţi în acest timp pe mâna Andreei Zanfir.
„Lucrurile au rămas aceleaşi pe undeva. Nici astăzi n-avem o sală proprie...“
Cele două fete, care seamănă ca două picături de apă, îşi amintesc zâmbind de începuturi. Au intrat în sală la 7 ani, după ce doamna antrenoare Felicia Coneschi a venit la şcoală, la „Eugen Ionescu“, pentru selecţii. Astăzi, nu le vine să creadă fetelor, îi stau alături, cu recunoştinţă, şi celei care le-a pus paleta în mână şi învaţă în continuare, de data aceasta să crească la rândul lor campioni.
Cei mici învaţă alfabetul tenisului de masă alături de Andreea şi Mihaela FOTO: Alina Mitran
„Am început la 7 ani, din clasa I. Eram toată clasa, treizeci şi ceva. Prin clasa a IV-a rămăsesem noi două şi doi băieţi, băieţii au renunţat la generală. N-a fost uşor, din clasa a V-a făceam câte două antrenamente pe zi, 4-5 ore. Au fost profesori care ne-au înţeles efortul, au fost şi alţii care ne-au înţeles mai puţin. Munceam mult în sală, făceam zile întregi pe drum mergând la concursuri, cu maşina, lucrurile nu erau nici pe departe la fel de simple ca astăzi, când ajungi cu avionul peste tot“, îşi aminteşte Andreea.
Altceva poate s-au gândit, în adolescenţă, că ar putea face. „Nu ştim, probabil cât încă mai eram în şcoală să mai fi visat, aşa... Poate când ne era foarte greu... Dar la tenis n-am renunţat niciodată şi drumul ăsta a devenit din ce în ce mai evident, pe timp ce creşteam. Asta ştim să facem cel mai bine, pentru asta ne-am pregătit la facultate, am continuat cu master-ul, din asta ne câştigăm banii. Poate mai jucăm câţiva ani, dar se va sfârşi. Lucrurile se vor aşeza“, spun tinerele antrenoare.
Şedinţele de pregătire fizică nu le plac la fel de mult învăţăceilor FOTO: Alina Mitran
Copiii, cei mai mulţi concentraţi să rezolve tema dată – „revers“, „întors“, „pasat“ - aşteaptă cu nerăbdare următoarea provocare. Totul se desfăşoară de patru ori pe săptămână, în timpul vacanţei, după-amiaza, în aceeaşi sală a Şcolii gimnaziale „Eugen Ionescu“. Antrenoarele, în schimb, ajung în sală dis-de-dimineaţă şi, de cele mai multe ori, rămân cu jucătorii mari şi după ce puştii au încheiat antrenamentul.
„Din anumite puncte de vedere lucrurile au rămas aceleaşi. Nici astăzi n-avem sală proprie, există din nou o promisiune. Până la urmă nici n-ar mai conta unde, important ar fi să ştim că este pentru tenis de masă şi că putem chema copiii în funcţie de programul lor, fără grija că sala e ocupată. Din fericire, la tenis de masă lucrurile merg bine, la Slatina chiar foarte bine, mai ales după rezultatele Adinei Diaconu, însă când vorbim de sport în general, discuţia ajunge la bani, la susţinere“, intrăm într-un subiect mereu actual şi niciodată rezolvat.
„Să vezi Veneţia, Roma, la 12-13 ani nu era puţin lucru“
Tenisul de masă, deşi rezultatele la Slatina sunt cu mult peste alte sporturi, are şi astăzi aceleaşi hibe. „Nu este un sport la fel de scump ca tenisul de câmp, spre exemplu, dar costă şi el. Feţele pentru o paletă costă cam 100 de euro, lemnul, la fel. Le înlocuieşti la 3-4 luni, lemnul îl poţi ţine câţiva ani. La cei mici costurile sunt un pic mai mici, dar nu pot să joace cu ce există prin magazine. Echipamentul costă şi el, noi îl transmitem de la o generaţie la alta. Pentru copiii care vin aici este gratuit, iar de la înfiinţarea CSM-ului, de când au şi tenis de masă, lucrurile s-au mai îmbunătăţit puţin, în sensul că acum putem să păstrăm campionii aici.
Colegele i-au fost alături Andreei într-o zi specială... FOTO: arhiva personală Andreea Dospina-Zanfir
Adina Diaconu, cel mai bun produs al acestei şcoli, face 18 ani anul viitor. Va pleca de la LPS, iar în lipsa CSM-ului ar merge, cum s-a întâmplat şi cu alte colege, la alte cluburi. Chiar acum este colegă cu noi, la senioare, la Dumbrăviţa. E culmea, trei slătinence câştigă acum campionatul pentru o echipă din Timiş. Irina Ciobanu e la Iaşi, Angelica (Ţicu - n.r.) la Cluj... Pentru că nu sunt bani. Oamenii cu bani nu investesc în tenis, deşi avem cele mai bune rezultate, comparativ cu oricare alt sport, cred, care se practică în Slatina“, ajungem cu discuţia în punctul de fiecare dată dureros al confesiunilor.
Familia mare de la Slatina FOTo: arhiva personală Andreea Zanfir
Au fost ani în care diverse firme din Slatina au susţinut acest sport. Era, însă, vorba de competiţii, de deplasări, mai puţin de echipamente sau alte „amănunte“ care, toate, costă şi care la alte cluburi se asigură fără discuţii, sponsorii investind considerabil. „Când sunt mici, pe părinţi îi costă mai mult. Când confirmă, încep, într-adevăr, să vină şi banii. Plus că, la cei mici, competiţiile internaţionale nu sunt susţinute financiar“, aduc fetele amănunte.
Tenisul de masă, din care niciodată nu se câştigă mai mult de 5.000 - 10.000 euro, la cât ajung premiile în cele mai titrate competiţii, le-a adus, însă, cele mai frumoase amintiri. „Erau ore întregi de muncă zilnic, dar erau şi satisfacţii. Să vezi Veneţia sau Roma la 12-13 ani, şi nu erau evenimente izolate, nu era deloc puţin lucru. În schimb, domnul Arnăutu s-a preocupat întotdeauna să semneze parteneriate, aveam colaborări cu alte cluburi, mergeam în cantonament în Italia, să spun, vara, iar fetele veneau iarna la noi. Rezultatele astea n-au venit de nicăieri, iar interesul pentru Slatina este enorm. Avem copii care au venit pentru tenis de la Târgu-Mureş, de la Bucureşti. Nu le e deloc uşor, sunt copii, până la urmă. Şi participarea la un concurs înseamnă să pleci de acasă, la vârste mici, să te adaptezi unor rigori.
Suntem aproape de a se organiza la Slatina viitoare campionate, având în vedere rezultatele Adinei Diaconu, avem o competiţie chiar în septembrie, la băieţi, în Divizia B, Slatina este şi un mic centru de excelenţă, Slatina este un punct forte pe harta tenisului de masă“, explică proaspetele antrenoare.
Din Divizia B, în Superligă la CSM
Obiectivul urmărit ca antrenoare este unul foarte clar: să crească la Slatina campioni. La CSM se porneşte din Divizia B, însă în câţiva ani, cât mai puţini, trebuie să ajungă în Superligă, iar atunci şi veniturile jucătorilor vor creşte. Între timp va trebui să se dezvolte pepiniera de viitori campioni. „Am selectat, spre exemplu, peste 20. la grupă Acum, în vacanţă, au mai rămas cam 10. Astfel vezi şi cât de motivat este copilul să joace tenis, care îi este dorinţa de a se antrena, de a fi mai bun, şi de ce susţinere se bucură din partea părinţilor, pentru că sunt mici, ei, spre exemplu, sunt la vârsta la care îi aduc părinţii de mână. Întrebaţi ce ne motiva în copilărie. Era dorinţa de a câştiga mereu, şi la următoarea competiţie, şi la următoarea, deşi evident că nu se întâmpla tot timpul aşa, dar aşa ne-am fi dorit“, sărim din nou de la una la alta şi aproape de la o masă la cealaltă, pentru că cei mici, cuceriţi de cele două antrenoare, vor să ştie, vor să încerce, vor să arate, elanul fiind de nestăvilit chiar şi când vine vorba de partea mai puţin savurată de cei mici, pregătirea fizică.
Mihaela Dospina şi Andreea Zanfir, bucurându-se împreună de zilele libere FOTO: arhiva personală Andreea Dospina Zanfir
„Nu sunt singurii, din toamnă vom începe din nou selecţiile. Este un sport în care, cel puţin la început, există o fluctuaţie mare. Se cern în timp, iar pentru un campion adevărat e nevoie de patru-cinci ani, pe la 12-13-14 ani îi vezi adevărata valoare, deşi competiţii sunt şi pentru cei mici“, mai spun antrenoarele.
Se încarcă comentariile...
