FOTO Visul estonian: grădiniţe de stat cu bazin de înot, saună, salină, sală de sport şi specialişti angajaţi. „Toate erau aşa, nu doar una“

Un schimb de experienţă în cadrul unui program Erasmus + în mai multe state europene le-a arătat mai multor cadre didactice din România cât de departe este sistemul de stat românesc de nevoile copiilor din generaţiile actuale şi i-a pus pe gânduri.

Grădiniţele de stat din România, îndeosebi cele cu program prelungit, cele mai solicitate, înseamnă grupe supraaglomerate, în care după ce copiii mănâncă nu mai ai loc să arunci un ac în sala transformată în dormitor, educatoare copleşite de sarcini, curţi ale grădiniţelor neamenajate pentru nevoile copiilor de a ieşi în aer liber şi, încă în cele mai multe instituţii, aceeaşi metodă de predare, care presupune ca educatorul să stea în faţa celor mici aşezaţi în semicerc şi să le vorbească sau să le arate planşe, explicându-le diverse lucruri. Educatorii se plâng, atunci când li se dă ocazia, de lipsa materialului didactic sau de faptul că acesta nu e adaptat nevoilor şi nu fac decât să spere că într-o zi ar putea lucra într-o grădiniţă cum sunt cele văzute în cadrul schimburilor de experienţă.

Leontina Manea este inspectorul şcolar pentru educaţie timpurie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, dar şi educator cu o experienţă de 41 ani, dintre care 16 în fruntea unei grădiniţe cu program prelungit din Slatina. A văzut cum s-a transformat instituţia grădiniţei de-a lungul zecilor de ani, iar plusurile sunt destul de puţine. Dacă proiectorul cu diapozitive era cu 30 de ani în urmă ultima tehnologie în grădiniţă, iar copiii priveau vrăjiţi, copiii de astăzi, acaparţi de telefoane şi tablete,  nu mai reacţionează la fel la poveşti şi educatorii nu pare să fi găsit calea de a-i scoate din lumea virtuală pe care mulţi puşti o preferă.  Până şi activităţile în aer liber au devenit o raritate.

Copiii din grădiniţele din Estonia ies zilnic în aer liber, indiferent de  vreme FOTO: arhiva personală Leontina Manea 

„Zilnic îi scoteam afară în aer liber, să se joace, organizam cu ei activităţi recreative, sportive. Astăzi nu se mai întâmplă pentru că nu mai vor părinţii să fie scoşi afară copiii. Au fel şi fel de motive: că răcesc, sunt sensibili, că se murdăresc. (...) Totdeauna motivul şi acuza e că la grădiniţă a răcit, că a fost geamul deschis la clasă sau că l-a scos afară“, explică inspectorul Leontina Manea, care a văzut, în schimb, în Estonia, Lituania şi Portugalia, un mod de lucru şi dotări ce cu greu îţi poţi imagina că există într-o grădiniţă de stat.

Saună, salină, bazin de înot, centru de recuperare, sală de muzică

Modelul estonian spune că a impresionat-o de departe. Lucrurile, din ce a aflat, nu au stat dintotdeauna aşa nici acolo, însă în ultimii ani, prin proiecte cu fonduri europene, grădiniţele de stat din Estonia au fost dotate cu tot ce poate avea nevoie un copil pentru a se dezvolta armonios. 

„De ce mi se pare mie foarte eficient acest sistem: integrează învăţământul cu sănătatea copiilor şi cu recuperarea lor. Într-o grădiniţă sunt amenajate sălile de grupă pentru procesul instructiv educativ, dar nu doar atât. În fiecare grădiniţă dintre cele pe care le-am vizitat – am vizitat patru – există bazin de înot la care copiii merg împreună cu antrenorul de înot, care este angajatul grădiniţei. Acest antrenor  lua timp de o săptămână toţi copiii de la grupe, cred că de două ori pe săptămână, la bazinul de înot, de mărimea unei săli de clasă, dar amenajat cu toate condiţiile, începând de la gresie, faianţă, încălzire, uscătoare“, a explicat Manea, continuând să descrie cum sunt dotate grădiniţele în ţara cu nici 2 milioane de locuitori, dar al cărui sistem de învăţământ este plasat pe locul II în Europa, în anumite statistici.

Lângă bazinul de înot erau amenajate o sală de saună şi o sală de salină, cu o capacitate pentru  15 copii. „Pe jos numai sare, pe pereţi, sare, nu ştiu cum le construiseră, aveau multe scăunele de plastic şi jucării, iar 10 minute pe zi, grupa de copii mergea la salină şi se jucau micuţii acolo“, a  explicat Manea. Tot în interiorul grădiniţei, sală de sport, foarte bine dotată şi adaptată vârstei copiilor, cu profesor de sport angajat. Sală de muzică, profesor de muzică, pian, lecţii de instrument pentru cei mici.

„Grădiniţă de stat, da, dar toate grădiniţele erau aşa, nu doar una“, a întărit inspectorul şcolar.Tot în interiorul grădiniţei aveau  cabinet de consiliere psihologică şi consilier psiholog angajat al grădiniţei (în România este normat un post la 800 de copii), dar şi un centru de recuperare fizică pentru copiii cu deficienţe locomotorii. Copiii cu CES (cerinţe educaţionale speciale), a mai observat educatoarea, erau pregătiţi în grupe speciale, nu mai mult de 4-5 într-o grupă şi beneficiind de personal suplimentar, activităţile de înot şi cele sportive având loc în spaţiile comune. Anumite activităţi ale copiilor fără astfel de probleme se desfăşurau în comun cu cele ale copiilor cu CES.

Cum se învaţă în Estonia

Totul este, în sala de grupă, organizat pe centre de interese (bibliotecă, ştiinţe, construcţii etc.),singurul  lucru, de altfel, care ar putea fi implementat fără mari eforturi şi în România şi care se încearcă deja, în cadrul unor proiecte pilot, urmând ca noua curriculă, în dezbatere acum, să fie aprobată în viitorul apropiat. 

Copiii care au pregătit un spectacol ajutaţi de profesoara lor de muzică

„Veneau în grădiniţă de la 7,00, sau 7 şi jumătate, stăteau până seara la 6,00. La ora 8,00 venea educatoarea şi lucra cu grupa de copii până la 10 şi jumătate. Educatoarele stăteau ca şi la noi, în două ture. De la 10 şi jumătate, până la 12,00, mergeau afară. Zilnic-zilnic, că ploua, că ningea, la ora 10,30 îi vedeai îmbrăcaţi, cu pelerine, cu cizmuliţe de cauciuc,  încolonaţi pe grupe, cu educatoarea şi cu îngrijitoarea, afară în curte. Aveau curtea foarte largă, dotată cu foarte multe aparate, cu gropi de nisip, cu multe. O săptămână chiar i-am urmărit, să văd dacă există o zi în care nu fac asta. Nu există! Este un cult la ei de a scoate copilul în aer liber, de a-l căli, de a se juca în aer liber copiii. Părinţii nu acceptă să nu fie scoşi, din contră, sunt obişnuiţi cu un astfel de program, e ceva normal. Bineînţeles că lucrul ăsta l-am văzut şi în Lituania şi în Portugalia, cu scosul copiilor afară, în toate trei ţările, la 10,30 copii erau scoşi în aer liber, până la 12,00“, a relatat Leontina Manea.

Educatoarele lucrează, în majoritatea timpului, cu 10 copii, ceilalţi 10 din grupă mergând în acest timp la bazin, în sala de sport sau în sala de muzică. Cei 10, însă, desfăşoară activităţi pe centre, aceeaşi temă fiind abordată din mai multe unghiuri, ceea ce pe copii îi provoacă. O temă simplă ca „Florile şi culorile“, de exemplu, le dă educatoarelor ocazia să le explice celor mici o mulţime de lucruri, timp în care copiii analizează sub lupă seminţe de flori, le taie, le lipesc, desenează etc.

Deşi grădiniţiele sunt dotate şi cu seturi lego pentru robotică, dar şi cu table interactive, totul este folosit cu măsură, iar copiii fac din plăcere activităţile. 

Dormitoarele sunt încăperi speciale, cu paturi fixe, în anumite grădiniţe chiar suprapuse.  După orele petrecute în sala de sport, în bazinul de înot sau afară, în aer liber, copiii dorm liniştiţi 3-4 ore, activitatea continuând ulterior, până când vin părinţii.

Multe dintre practicile oservate în astfel de schimburi de experienţă ar putea fi preluate şi în grădiniţele din România, a mai spus inspectorul Leontina Manea, o parte chiar s-au transpus, doar că anumite educatoare rămân în continuare reticente.

Inspectorul şcolar Leontina Manea este de părere că multe din metodele educative văzute în grădiniţele din Estonia, Lituania şi Portugalia se pot aplica şi la noi FOTO: Alina Mitran 

„Li se pare greu să supravegheze patru centre de activitate, decât să supravegheze copiii frontal. (...) Spun că nu au ajutor. Într-adevăr, acolo aveau îngrijitoarea, care stătea permanent cu educatoarea în clasă, la noi este o îngrijitoare la câteva grupe. Ce s-ar mai putea face ar fi să scoată copiii afară, nu o oră şi umătate, dar măcar o jumătate de oră, să facă cu ei activităţi în aer liber“, a concluzionat Manea.