FOTO Povestea mastodontului industrial Alro Slatina, ajuns la 50 de ani
0Fabrica Alro din Slatina, una dintre cele mai mari companii producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, aniversează, marţi - 30 iunie, o jumătate de secol de la înfiinţare. Fosta Întreprindere de Aluminiu Slatina a fost ideea fostului dictator Nicolae Ceauşescu, care a vrut ca judeţul natal să iasă în evidenţă prin ceva deosebit faţă de toate celelalte oraşe ale ţării.
Nu există locuitor al municipiului Slatina care să nu fie conştient de rolul semnificativ al uzinei de aluminiu de la ieşirea din localitate spre Piteşti. Practic, amenajarea acestei fabrici la Slatina a ridicat, în doar câţiva ani, micul târgşor la un statut nevicat de mare oraş industrial al ţării. Apariţia în acest oraş a ceea ce urma să devină un adevărat colos industrial nu a fost însă defel o întâmplare, ci a fost ideea lui Nicolae Ceauşescu, fostul preşedinte al ţării, Republica Socialistă România. Născut într-un sat de lângă Scorniceşti, acesta a venit cu ideea de a scoate din colb capitala judeţului unde se născuse. Şi a reuşit.
Hotărârea oficială de a se construi o întreprindere de producere a aluminiului primar şi aliajelor din aluminiu primar la Slatina a fost luată la 1 martie 1961. Înainte de luarea deciziei au fost analizaţi însă o serie de factori care au indicat Slatina drept un loc propice planurilor lui Ceauşescu. Printre aceşti factori s-au numărat faptul că prin oraş treceau încă de la acel moment – anii ’60 - reţele importante de transport al energiei electrice şi, în plus, tot atunci începuseră lucrările la Hidrocentrala de la Porţile de Fier. De asemenea, Slatina era deja conectată la infrastructura naţională rutieră şi feroviară de transport graţie Drumului Naţional DN 65 şi căii ferate Bucureşti - Piteşti - Piatra Olt - cu ramificaţii spre Caracal şi Craiova, fapt ce făceau posibile activităţile de aprovizionare cu materii prime, materiale şi piese de schimb şi de desfacere a produselor finite.
Odată luată decizia de a ridica la Slatina cea mai mare fabrică de producer a aluminiului la acel moment în Europa, ”roţile” au început să se pună în mişcare. Întreprinderea de aluminiu Slatina va fi realizată şi prin munca arhitecţilor Rodica Ciobanu şi Marcela Ştefan Puşchilă. Pe 24 aprilie 1963 s-a demarat organizarea de şantier, la est de oraş, lângă şoseaua care lega Slatina de municipiul Piteşti, iar, la data de 9 iulie a aceluiaşi an, au început lucrările la fundaţia primei hale de electroliză. Începerea lucrărilor de construcţie a marii întreprinderi a atras după sine o dezvoltare şi o reconversie rapidă a forţei de muncă locale şi zonale, dar şi un exod spre Slatina de specialişti, meseriaşi sau necalificaţi din centre industriale cu tradiţie precum Hunedoara, Călan, Nădlag, Câmpia Turzii, Reşiţa şi din alte regiuni ale ţării.
”Era nor de fum înainte în secţie, nu altceva. Duceţi-vă acum să vedeţi cum arată”
Foştii muncitori îşi amintesc cu nostalgie, dar şi cu o uşurare în suflet, de modul cum arăta fabrica în urmă cu 40-50 de ani, dar şi oraşul, şi cum arată totul acum. Printre lucrurile care acum stârnesc zâmbetele celor care au trăit vremurile se numără faptul că, de exemplu, în faza de şantier a amenajării fabricii, în parcarea din faţa fabricii existau numai două autoturisme – unul al directorului general şi celălalt al unuia dintre specialiştii francezi pe asistenţă tehnică. De asemenea, în perioada anilor ’65-’70, drumul salariaţilor aluminişti de acasă şi până la uzină (şi înapoi) era pe diferite poteci, printre livezi, vii şi lanuri de porumb.
”Eu m-am angajat prin 1974, fabrica era gata de aproape zece ani, dar tot se mai construia câte ceva aici. Oraşul (Slatina) era încă la început, nu erau multe blocuri ridicate, se construia la foc automat – ba blocuri cu patru etaje, ba turnuri. Nu aveai pe unde să mergi, te strecurai printre şanţuri şi gropi, utilaje grele peste tot, ce mai – oraşul era la începuturile lui modern. Revenind la fabrică, vă spun că era o poluare incredibilă peste tot, inclusiv în oraş. Păi cum este acum nici nu se mai simte mirosul de la fabrică, dar, pe atunci, era greu de tot”, îşi aminteşte Ilie Murgu, pensionar, fost angajat la Alro Slatina.
Dumitru Florea a lucrat în secţia Electroliză şi spune că, atunci când ieşea din tură, era acoperit de praf, aproape de nerecunoscut. ”Au fost vremuri grele la început. De exemplu, în secţia unde am lucrat o bună vreme – Electroliză, vă spun că nu vedeai oamenii din celălalt capăt al secţiei aşa era de multă poluare. Era nor de fum înainte în secţie, nu altceva. Păi duceţi-vă acum să vedeţi cum arată totul: nu doar că vezi în capătul celălalt al secţiei, dar poţi să şi respiri fără mască pe care o poartă doar cei care lucrează doar la cuptoare, pentru că acolo chiar nu ai cum altfel. Dar schimbarea e mare acum faţă de cum era, vă spun eu”, afirmă pensionarul.
Până la apariţia Uzinei de Aluminiu, Slatina era ceva mai mare ca o comună, fiind cunoscută prin”oraşul de jos”, ”strada Gării”, cartierele Cireaşov şi Clocociov. Ocupaţia de bază a ”orăşenilor” slătineni era preponderant agricolă.
Recordurile aduse de amenajarea ”perlei României”
Amenajarea fabricii, numită iniţial “16 Februarie”, a adus cu sine recorduri absolute în ţara noastră. Cifrele vremii arată că, numai în prima etapă, s-au turnat 135.000 mc betoane, au fost montate 7.850 tone de construcţii metalice, au fost excavaţi 550.000 mc de pământ şi instalaţi 400 de kilometri de conductori electrici. Finalul lucrărilor de amenajare a fabricii de aluminiu a adus cu sine recorduri absolute în ţara noastră: s-au săpat şi excavat aproape 1 milion de metri cubi de pământ, s-au turnat 200.000 mc de betoane, s-au montat 8.000 tone de construcţii metalice şi 15.000 tone de utilaje tehnologice, respectiv s-au pozat 400.000 ml. de reţele electrice şi s-au ridicat 31.000 mc de zidărie specială, pe întreg şantierul lucrând cca. 8.000 de oameni pentru ca termenul de inaugurare să fie respectat. Printre pionierii şantierului s-au numărat: Vasile Becu, Gheorghe Chidu sau Nicolae Dobrescu.
La 30 iunie 1965 s-a produs la Slatina prima şarjă de aluminiu românesc, iar la 18 martie 1966 s-a finalizat prima etapă de dezvoltare concretizată în două hale de electroliză cu o capacitate de producţie de 50.000 tone/an. Au urmat apoi mai multe etape succesive de dezvoltare astfel că, în perioada 1982-1989, întreprinderea a lucrat la întreaga capacitate, cu o producţie anuală de cca. 270.000 tone.
Uzina de Aluminiu din Slatina, care ocupă suprafaţa unui mic orăşel – 110 hectare (la care se adaugă 48 ha. ale fabricii Alprom, aflată în cealaltă parte a urbei, dar parte integrantă acum în Alro SA), a intrat în funcţiune cu patru hale de electroliză, ajungând să crească în dimensiune până la un număr de zece asemenea circuite de productie în 1989. În acel an se produceau aproximativ 240.000 de tone de aluminiu pe an, cea mai mare parte vânzându-se mai departe sub formă de lingouri prelucrate.
Tot Ceauşescu a fost cel care a ţinut cu tot dinadinsul ca tehnologia ce urma să fie folosită în fabrică să nu fie rusească, astfel că a fost aleasă cea mai modernă de la acel moment – Pechiney, de origine franceză. Mai exact, tehnologia de fabricaţie adoptată a constat în obţinerea aluminiului electrolitic prin electroliza aluminei în celule echipate cu anozi precopţi, întregul ciclu de producţie derulându-se în trei etape: fabricarea anozilor, electroliza aluminei în amestec cu săruri de fluor şi turnarea aluminiului şi aliajelor sale sub formă de lingouri, bare, plăci şi sârmă.
Înfiinţarea uzinei la Slatina a atras după sine apariţia altor câteva uzine ce au furnizat piese şi alte elemente adiacente prelucrării aluminiului: Fabrica de Produse Carbonoase - Electrocarbon SA, Întreprinderea de Pistoane Auto şi Piese Turnate din Aluminiu - Altur SA. La toate acestea se adaugă amploarea pe care au avut-o construcţiile de locuinţe, edificii publice, şcoli, grădiniţe, unităţi sanitare, reţele stradale, reţele de alimentare cu utilităţi şi amenajările hidrotehnice de pe râul Olt, în amonte şi în aval de oraşul Slatina. Industrializarea intensive a oraşului Slatina a determinat modificări esenţiale economice, demografice, sociale şi culturale, studiile sociologice realizate la acel moment reliefând faptul că procesul de industrializare şi urbanizare era unul dintre cele mai accelerate din ţară.
ALRO, după 50 de ani: modernizată şi cu mai puţini angajaţi
Începând cu anul 1994 s-a demarat implementarea unui amplu proces de modernizare pe toate palierele de activitate, dar în special în domeniile tehnic, tehnologic şi organizaţional. In acelaşi an a a fost repornită hala nr. 9 de electroliză, iar capacitatea de producţie a crescut la 140.000 tone/an. Un an mai târziu, în 1995 s-a repus în funcţiune şi hala nr. 10 de electroliză, care a fost complet modernizată, cu celule capotate, centru de tratare a gazelor de fluoruri şi comanda procesului de producţie cu microcomputere. Prin repornirea acestor capacităţi producţia a crescut la 174.000 tone/an.
Începând cu anul 2000, procesul de privatizare a cunoscut un nou avânt, care s-a încheiat în anul 2002. Un an mai târziu, Alro SA Slatina a achiziţionat compania procesatoare de aluminiu ALPROM Slatina, iar, doi ani mai târziu - în 2005, producătorul de alumină, ALUM Tulcea.
Un moment important în istoria uzinei de aluminiu de la Slatina a fost şi anul 2007, când Grupul Vimetco VIMETCO N.V., din care face parte ALRO, a fost listat la Bursa de Metale Neferoase de la Londra. De asemenea, memorabilă este şi data de 18 noiembrie 2009, ziua în care s-au produs 8 milioane de tone de aluminiu şi aliaje din aluminiu de la data punerii în funcţiune, 30 iunie 1965. În incinta fabricii au lucrat anual, până în anii 2000, aproape 5.000 de muncitori, dintre care în prezent mai muncesc mai puţin de jumătate.
Astăzi, la 50 de ani de la inaugurare, ALRO Slatina s-a modernizat mult şi se bucură de bonitate, prestigiu şi apreciere pe piaţa internaţională a aluminiului. Cu o capacitate producţie de 265.000 de tone de aluminiu, fabrica este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est (exceptând Rusia) şi reprezintă una dintre cele mai mari companii din România, având o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei locale şi naţionale. ALRO Slatina este o subsidiară a Vimetco N.V. Olanda, o societate cu capital privat care îşi desfăşoară activitatea în industria aluminiului, energiei şi mineritului şi care, totodată, desfăşoară operaţiuni în România, China şi Sierra Leone, fiind listată la Bursa de Valori de la Londra.
Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:
„Oraşul aurului alb”, marcă înregistrată a Slatinei
Se încarcă comentariile...
