VIDEO Cinci ore de luptă cu flăcările la casa părinţilor solistei Emilia Dorobanţu. A rămas în urmă dezastru

VIDEO Cinci ore de luptă cu flăcările la casa părinţilor solistei Emilia Dorobanţu. A rămas în urmă dezastru

Incendiul a izbucnit de la centrala termică

După aproximativ cinci ore de intervenţie pompierii olteni au stins incendiul izbucnit în localitatea Curtişoara, la casa părinţilor solistei Emilia Dorobanţu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timp de cinci ore pompierii s-au luptat să lichideze incendiul izbucnit, se pare, din cauza suprasolicitării centralei termice care funcţiona cu combustibil solid. 

„Echipaje de pompieri de la Detaşamentul Slatina şi Staţia Scorniceşti au intervenit pentru lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la o locuinţă, cu regim de înălţime parter şi etaj, în comuna Curtişoara. 

La locul evenimentului au fost alocate, progresiv, patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, un echipaj SMURD şi trei autospeciale pentru primă intervenţie. 

 

 

În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi degajări mari de fum, la acoperişul casei şi la bunurile aflate în încăperile de la etajul locuinţei.  Pompierii au acţionat pentru izolarea şi lichidarea incendiului, dar şi pentru protejarea vecinătăţilor. Pe timpul intervenţiei au fost evacuate din locuinţă şi cinci butelii de aragaz. Militarii au acţionat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului şi îndepărtarea efectelor negative„, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

În urma incendiului au ars acoperişul locuinţei, pe aproximativ 250 de metri pătraţi, materiale textile, mobilier, obiecte personale, electronice şi electrocasnice. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, stabilită în urma cercetării la faţa locului, a fost supraalimentarea centralei termice, a mai transmis reprezentantul ISU Olt.

Emilia Dorobanţu FOTO: Facebook/Emilia Dorobanţu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările