FOTO Blestem spulberat la Slatina: şase firme vor să pună mâna pe contractul de 34 milioane lei al celui mai modern club nautic din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terenul unde va fi amenajat viitorul club nautic de cinci stele de la Slatina este unul acoperit de deşeuri în prezent... (Foto: Mugurel Manea)
Terenul unde va fi amenajat viitorul club nautic de cinci stele de la Slatina este unul acoperit de deşeuri în prezent... (Foto: Mugurel Manea)

Preconizat a fi un an „cu ghinion”, 2013 se anunţă unul plin de surprize plăcute pentru Primăria Slatina. Municipalitatea locală a reuşit să bifeze o realizare majoră astăzi când, după un an întârziere şi trei licitaţii derulate, a strâns nu mai puţin de şase oferte ale unor firme din ţară interesate de realizarea celui mai modern club nautic din ţară, investiţie evaluată la 34 milioane lei.

A fost nevoie de mai bine de un an şi schimbarea proiectantului pentru ca Primăria Slatina să poată atrage interesul unor firme pentru amenajarea unui Club Nautic de cinci stele la intrarea în municipiu dinspre Craiova, în partea dreaptă a podului peste râul Olt. Până să ajungă aici, autorităţile au mai organizat nu una, nu două licitaţii la care nicio firmă din ţară sau din afară să se arate interesată măcar de lucrare, darămite să mai şi participe. Luni – 4 martie însă, blestemul pare să fi fost rupt: şase firme au depus oferte pentru a se ocupa de investiţia evaluată la 34 milioane lei (340 miliarde lei vechi, n.a.) fonduri europene.

Primăria a amânat cu o săptămână data licitaţiei de teama de a nu se confrunta din nou cu surpriza neplăcută de a nu avea nicio firmă la licitaţie. Lămuririle suplimentare solicitate de unele firme care îşi arătaseră intenţia de a participa iniţial la licitaţia autorităţilor locale şi-a arătat roadele luni – 4 martie, când lucrarea nu a mai fost amânată.

„Trebuie să recunosc că, înainte să aibă loc licitaţia la data stabilită de prima dată am avut ceva emoţii pentru că îmi era teamă să nu ne trezim iarăşi în situaţia de a nu avea nici ofertă. De aceea am şi decis să amânăm cu o săptămână data derulării oficiale a licitaţiei numai să nu mai avem astfel de surprize neplăcute. La o asemenea lucrare majoră ar fi fost şi păcat. Şi iată că ideea amânării s-a dovedit a fi una inspirată deoarece astăzi (luni – 4 martie, n.a.), la ora termenului limită de depunere a ofertelor, am văzut că avem nu mai puţin de şase firme interesate de lucrare. Aşa că – da, acum sunt optimist şi pot spune că nu mai avem temeri că vor rămâne cu investiţia doar la stadiul de proiect”, a declarat edilul Slatinei, Minel Prina (foto).

prina minel

Două firme sunt din Slatina

Câştigătorul licitaţiei va fi anunţat în maximum o lună, după analizarea tuturor ofertelor. Printre cele şase oferte, patru provin din afara judeţului, iar două sunt „autohtone”. Este vorba despre SC Hidroconstrucţia SA Slatina şi SC Cafmin SRL Slatina, firmă ”apropiată” liderilor administraţiei publice locale, ce şi-a adjudecat contracte publice în Slatina pe bandă rulantă în ultimii ani.

Proiectul lucrării prevede amenajarea unor facilităţi rare în ţară: un debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele (cuprinzând nouă culoare de câte 1.000 metri, n.a.); terenuri de sport pentru minigolf, tir cu arcul, beach-volei, tribune; o zonă pentru escaladare/căţărare, spaţii pentru fitness şi SPA, o pistă asfaltată pentru biciclete şi o suprafaţă pentru rolleri.

De asemenea, vechea piscină aparţinând de plaja Oltului va fi înlocuită cu una nouă, prevăzută cu sistem de reciclare şi clorinare a apei. Desigur, nu vor fi uitate duşurile solare, vestiare noi, grupuri sanitare sau locuri de parcare (150 la număr, n.a.). Investiţia se va întinde pe aproape zece hectare de teren aflate acum în paragină. La acestea se adaugă alte 15 hectare luciu de apă. Autorităţile locale au estimat că amenajarea Clubului Nautic va dura 24 de luni şi va duce la crearea a cel puţin 150 de noi slujbe stabile. Clubul nautic ar urma să fie funcţionabil tot anul, nu doar în perioada estivală.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite