FOTO  Jandarmii olteni îşi recrutează viitori colegi de pe băncile şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt a decis să nu mai aştepte la voia sorţii ca elevii aflaţi acum în casele terminale de liceu să se decidă ce vor face cu viitorul lor, astfel că au preluat frâiele acţiunii. Astfel, în perioada 17-21 iunie, efective ale instituţiei menţionate vor merge din liceu în liceu pentru a prezenta absolvenţilor avantajele meseriei de jandarm, dar nu numai.

Acţiunile jandarmilor olteni se desfăşoară în cadrul campaniei “E timpul să te gândeşti la viitorul tău! Şi tu poţi fi colegul meu!”, şi va cuprinde licee din municipiul Slatina, dar şi din localităţile unde Jandarmeria Olt are subunităţi dislocate. Iniţiativa recrutării viitorilor jandarmi a demarat luni – 17 iunie, când “delegaţi” ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Olt s-au întâlnit cu elevi de la Colegiul Naţional “Ion Minulescu” din municipiul Slatina.

“Toate acţiunile cuprinse în cadrul acestui demers au ca scop recrutarea şi selecţia unui număr cât mai mare de elevi din instituţiile de învăţământ preuniversitar, clasele a XI-a şi a XII-a, pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării Naţionale, precum şi creşterea vizibilităţii instituţiei Jandarmeriei în rândul societăţii civile. Practic, Elevilor elevilor li se prezintă oferta educaţională la instituţiile de învăţământ superior şi postliceal pentru locurile aprobate Jandarmeriei Române în vederea scoaterii la concurs, fiind distribuite în acest sens pliante conţinând informaţii despre numărul de locuri alocate Jandarmeriei Române, criteriile de recrutare, perioada de înscriere şi de depunere a dosarelor”, a declarat maior Emanuel Botan, purtător de cuvânt al IJJ Olt.

De la demararea campaniei de recrutare (30 mai, n.a.) şi până în prezent, Jandarmeria Olt a recrutat 61 de candidaţi din judeţul Olt, dintre care 18 candidaţi pentru Academia de Poliţie “A.I. Cuza” Bucureşti, 39 candidaţi pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani şi patru candidaţi  pentru instituţii de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare de la biroul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt apelând numerele de telefon 0249/437.901 sau 0249/437.904, interior 24535 sau 24407, precum şi de pe site-ul oficial al instituţiei autohtone, www.jandarmeriaolt.ro.

Mai puteţi citi şi:

FOTO  Prostituate surprinse “la lucru” în apropiere de Slatina

Jandarmeria Olt a deschis sezonul înscrierilor pentru instituţiile militare de învăţământ

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite