FOTO  Contractul pentru reabilitarea cetăţii Sucidava se semnează marţi la Craiova

FOTO  Contractul pentru reabilitarea cetăţii
Sucidava se semnează marţi la Craiova

Cetatea Sucidava de la marginea oraşului Corabia va fi redată circuitului turistic (FOTO: Mugurel Manea)

Reabilitarea cetăţii romane Sucidava din apropierea oraşului Corabia, judeţul Olt, intră în linie dreaptă. Primarul localităţii, Iulică Oane, se va afla, marţi – 8 octombrie, la Craiova, pentru a semna contractul de finanţare pentru reabilitarea cetăţii menţionate. Valoarea lucrărilor se ridică la 14,6 milioane lei, acestea trebuind să fie terminate în doi ani de la momentul semnării contractului cu firma ce-şi va adjudeca licitaţia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Semnarea contractului de readucere “la viaţă” a cetăţii Sucidava va avea loc la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia din Craiova. Proiectul a fost depus prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 – “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, având o valoare totală de 14.606.552 lei. Obiectivul general al proiectului constă în creşterea potenţialului turistic al monumentului istoric Sucidava aflat la cinci kilometri de oraşul Corabia, aflat în prezent într-un accentuat proces de degradare, în vederea valorificării durabile şi integrării sale în circuitul turistic naţional.

Cetatea Sucidava este una dintre cele mai mari aşezări romano-bizantine de la nord de Dunăre şi se întinde pe o suprafaţă de circa 22 de hectare. Datorită proiectului menţionat, cetatea va fi transformată într-un obiectiv modern de atracţie turistică. Mai precis, proiectul reamenajării Cetăţii Sucidava prevede reconstruirea zidurilor, refacerea traseelor prin cetate - cu plăcuţe explicative bilingve, construirea unei căi de acces de la cetate spre piciorul podului construit de Constantin cel Mare în anul 328. Totodată, clădirea cu Hypocaust-ul (camera termală, n.a.) va fi acoperită cu pereţi din sticlă pentru a fi putea fi văzută mult mai uşor din exterior. Reabilitarea cetăţii va presupune şi construirea unui muzeu în apropierea acesteia, unde vizitatorii să poată vedea proiecţii cu etapele reconstituirii acesteia, dar şi obiectele de valoare descoperite. Proiectul menţionează şi realizarea unui material multimedia atractiv ce va prezenta felul în care arăta cetatea în antichitate. Prin acelaşi proiect urmează să se refacă şi drumul de acces de la Corabia până la Celei, cartierul oraşului unde se găseşte Complexul Arheologic Sucidava.

Realizarea unui circuit de vizitare în interiorul sitului arheologic, fără a afecta vestigiile arheologice din cadrul cetăţii, reprezintă un alt element inovativ, care va permite şi persoanelor cu dizabilităţi să viziteze locul.

Foto

Sucidava, inclusă pe lista UNESCO

În prezent, şantierul arheologic Sucidava funcţionează ca şi şantier-şcoală pentru studenţii Facultăţii de Litere şi Istorie din cadrul Universităţii din Craiova. De asemenea, cetatea este secţie integrantă a Muzeului Orăşenesc Corabia, având ca principal pol de atracţie “Fântâna Secretă”, considerată unicat prin modul de construcţie şi amenajată în secolul VI. Fântâna cuprinde un tunnel ce coboară în plan înclinat 26 metri, până la o adâncime de 18 metri.

“În oraşul Corabia nu există elemente de atracţie turistică în afară de Cetatea Sucidava, acest lucru conferind o importanţă aparte proiectului în perspectiva creşterii numărului de vizitatori şi a dezvoltării turismului în zonă. Acest obiectiv va fi integrat într-un circuit turistic, conectat la un obiectiv similar din ţara vecina – Bulgaria. Mai exact, turiştii vor avea ocazia de a vizita şi ruinele cetăţii antice Oescus, aşezată la sud de Dunăre, în dreptul cetăţii Sucidava”, a precizat Dan Oltean, purtător de cuvânt al Primăriei oraşului Corabia.

Anul acesta, cetatea Sucidava a fost inclusă în domeniul public al judeţului Olt pentru ca autorităţile să poată avea acces la fondurile europene în scopul reabilitării şi reamenjării acesteia, lucru ce se va realiza în curând datorită contractului ce va fi semnat la Bucureşti, marţi – 8 octombrie, de către primarul localităţii cu A.D.R. S-V Oltenia. Menţionarea Sucidavei în patrimoniul mondial UNESCO va presupune o mai bună promovare a acestui obiectiv şi, automat, atragerea de turişti din lumea întreagă.

Intrarea în cetate numită şi ''Poarta Constantiniană''...

Imagini din aceeasi galerie
  • Intrarea în cetate numită şi ''Poarta Constantiniană''...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava - stâlpii ''Porţii Constantinene'', în preajma căreia încă se mai văd urmele carelor romane...
  • Camera termală sau ''hypocaust''-ul din cadrul cetăţii Sucidava...
  • Din camera termală au mai rămas doar stâlpii, printre care circula aerul cald...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava - câţiva stâlpi încă mai rezistă trecerii timpului...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava - bazilica creştină...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava - bazilica creştină...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava - bazilica creştină, cu al său mormânt decapotabil...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava - bazilica creştină...
  • Placă aflată la intrarea în Fântâna Secretă...
  • Numele arheologilor ce au săpat la readucerea la suprafaţă a Fântânii Secrete...
  • Tunelul Fântânii Secrete are o lungime de 26 de metri...
  • Tunelul Fântânii Secrete are o lungime de 26 de metri...
  • Tunelul Fântânii Secrete are o lungime de 26 de metri...
  • Parcurgând tunelul Fântânii Secrete se mai pot vedea încă petele de la fumul torţelor...
  • Tunelul Fântânii Secrete coboară până la o adâncime de 18 metri...
  • Ultima curbă înainte de izvorul propriu-zis...
  • Apa este încă potabilă şi are o claritate incredibilă (vasul este original, descoperit în incinta cetăţii)...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Imagini din incinta cetăţii Sucidava...
  • Artefacte descoperite în incinta cetăţii Sucidava...
  • Artefacte descoperite în incinta cetăţii Sucidava...
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările