VIDEO Fetiţă cu dizabilităţi, agresată de îngrijitoare într-un centru din Balş. Director DGASPC: „Am anunţat poliţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O minoră aflată în îngrijirea DGASPC Olt, într-o căsuţă de tip familial din Balş, a fost agresată de una din îngrijitoare, fiind lovită cu palmele şi pumnii.

La întreaga scenă au fost martori ceilalţi colegi de apartament (în Căsuţa de Tip Familial „Sfânta Maria“ sunt îngrijiţi şase copii şi tineri cu vârste între 9 şi 19 ani), unul dintre aceştia filmând, de fapt, întreaga scenă.

Pe film se vede cum fetiţa este lovită cu palmele şi pumnii de una din îngrijitoare, cealaltă intervenind şi luând-o pe minoră de pe canapea şi transportând-o într-o altă încăpere.

Deşi fata agresată nu poate vorbi, ceilalţi colegi de apartament le-au putut da, ieri, detalii reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Olt, care au demarat o anchetă.

Imagine indisponibilă

„Am aflat şi eu de filmuleţ, evenimentul s-a întâmplat luni, ieri am fost şi eu cu managerul acolo să discut cu copiii, deja am dispus ca de astăzi să nu mai lucreze doamna acolo, să fie suspendată pe perioada cercetării disciplinare, am să trimit adresa cu filmuleţul şi la Poliţie, ieri am discutat şi cu ei, pentru a face şi ei, aşa prevede şi legea, demersuri pentru rele tratamente aplicate minorului, comisia noastră deja are dispoziţie, va începe cercetarea disciplinară. (...) E o fetiţă care are anumite reacţii din cauza bolii, dar care nu scuză sub nicio formă un abuz asupra ei, o corecţie fizică asupra ei pentru reacţiile pe care le are, sub nicio formă. Cu fetiţa nu se poate vorbi, nu vorbeşte, de-asta are şi reacţii, din cauza bolii, dar repet, asta nu scuză. Corecţia fizică e inacceptabilă şi doamna va suporta consecinţele“, a declarat directorul DGASPC, Rădiţa Piroşca.

Totul ar fi pornit de la reacţia copilei, care ar fi scuipat-o pe îngrijitoare, aceasta pierzându-şi cumpătul şi începând să o lovească. Evenimentul vine după un altul, petrecut în urmă cu ani buni într-un centru pentru copii cu dizabilităţi din Caracal, într-un filmuleţ văzându-se cum o fată este ţinută legată, pentru a nu-şi face rău, motivau atunci reprezentanţii DGASPC, acel eveniment fiind, de altfel, catalogat ca un episod în care personalul nu a aplicat corect manevrele de imobilizare în astfel de cazuri, nicidecum ca agresiune.

CITIŢI ŞI:

Tânără legată cu cămaşa de forţă într-un centru de protecţie socială din Caracal. Şefa instituţiei şi-a dat demisia

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite