Fata de 10 din clasa a V-a şi până într-a XII-a: „Nu îţi ştii potenţialul dacă nu lupţi să te dezvolţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina şi George sunt absolvenţii de 10 la BAC în Olt FOTO: Alina Mitran
Cristina şi George sunt absolvenţii de 10 la BAC în Olt FOTO: Alina Mitran

În judeţul Olt, doar doi absolvenţi, o fată şi un băiat, au reuşit să obţină media 10 la examenul de Bacalaureat, cel puţin înainte de contestaţii. Absolventa a avut media 10, an de an, atât în gimnaziu, cât şi în liceu, inclusiv cele două examene trecându-le cu 10.

Absolvenţii de 10 la BAC, din Olt, au fost colegi de clasă, la prima clasă de Mate-Info a Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina şi sunt pasionaţi de ştiinţele exacte. Ambii vor merge la Politehnică, la Automatică şi Calculatoare.

Cristina este deja admisă, a trecut selecţia în cursul lunii aprilie, însă George va da admitere.
Dincolo de media 10 la Bacalaureat, Cristina a reuşit performanţa de a termina cu 10 şi gimnaziul, şi Evaluarea Naţională, dar şi liceul. Spune că ar fi plăcut să continue această performanţă şi la facultate, dar că nu a făcut din asta un scop în sine.

Stă multă muncă în spatele acestui rezultat, spune tânăra, nu se poate vorbi de reţete-minune. „M-am pregătit destul de mult în cursul tuturor celor patru ani de liceu, nu neapărat acum, în ultimul an, chiar dacă acum am alocat cel mai mult pregătirii materiilor de examen. Cred că trebuie să înveţi constant, nu să ai salturi, pentru că altfel acumulezi goluri şi te simţi depăşit. (...) Eu, în general, îmi fac un plan şi am timp de toate“, spune tânăra.

George, în schimb, recunoaşte că n-a muncit chiar pe brânci. „Eu am învăţat pentru BAC destul de modest, n-am stat chiar toată ziua pe carte, dar am învăţat ce a trebuit, cât a trebuit, am lucrat exact ce mi-au dat domnii profesori, cărora le mulţumesc că m-au îndrumat“, a spus absolventul.

„Nu trebuie să te descurajezi niciodată”

Şi George şi Cristina s-au pregătit şi în particular cu profesorii. Deşi ştiau din sala de examen că lucrările lor se apropie de punctajul maxim, au verificat de câte două ori codul, pentru că nu le venea să creadă.

„Am zis: «Wow, ăsta chiar sunt eu! ». Am verificat de două ori, să fiu sigur că este nota mea. După ce am realizat că este nota mea... Sunt foarte mândru de mine“, a dezvăluit George.

Cristina spune că, dacă ar fi să le dea colegilor mai mici un sfat, acela ar fi să nu se descurajeze, chiar dacă nu au doar rezultate de top. „Nu trebuie să te descurajezi, pentru că niciodată nu ştii care este potenţialul tău de fapt, dacă nu lupţi să te dezvolţi“, a mai spus tânăra.

absolvenţii de 10 din olt - cristina mărgheanu şi george corbeanu

Cei doi colegi au şanse mari să urmeze şi facultatea împreună FOTO: Alina Mitran

Ce a ajutat-o pe ea, de asemenea, a fost că şi-a programat totul astfel încât la sfârşitul zilei, după ce realiza tot ce îşi propunea, îi rămânea totdeauna timp şi pentru recreere, pentru că şi elevii de 10 au prieteni, merg la film, ies în oraş, se bucură de adolescenţă.
Cel mai mare regret din liceu, s-au pus de acord cei doi absolvenţi, este că au avut, din cauza pandemiei, „doi ani de liceu, nu patru“.

Directorul colegiului pe care cei doi performeri tocmai l-au absolvit a vorbit, la rândul său, despre rezultatele excelente obţinute de zeci de absolvenţi la acest examen.

„Am avut promovabilitate 94,4% înainte de contestaţii, probabil că va creşte, va ajunge poate chiar la 96%. Rezultatele sunt foarte bune şi ne mândrim cu faptul că avem doi elevi, singurii din judeţ, cu media 10. Reţeta este muncă, învăţătură, pregătire, elevii au spus întotdeauna că muncesc destul de mult pentru aceste rezultate, şi această muncă este pe parcursul tuturor anilor de liceu. Trebuie să recunosc, totuşi, că am avut un pic inima strânsă, gândindu-mă că este o generaţie care a învăţat doi ani şi jumătate în perioada pandemiei, online, şi prin urmare ne gândeam că poate rezultatele sunt mai slabe un pic. Dar iată că s-a dovedit că elevii se pot mobiliza, profesorii s-au mobilizat şi au reuşit să aducă aceste rezultate care nu fac decât cinste colegiului, municipiului Slatina şi judeţului“, a declarat directorul Christian Ionescu.

La Colegiul Naţional „IOn Minulescu“ elevii au avut cinci note de 10 la Limba Română, 21 note de 10 la a doua probă (Matematică, respectiv Istorie) şi alte 21 note de 10 la proba la alegere a profilului.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Liceul de la ţară aflat pe primul loc în Olt, pentru al doilea an la rând. Rată de promovare de 100% la BAC

Cine sunt elevii de 10 „curat“. „Se poate lua 10 la examen cu ce faci la clasă“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite