Eveniment special la Slatina: se lansează DVD-ul ”Cuvântul Regelui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marilena Rotaru va prezenta DVD-ul "Cuvântul Regelui"
Marilena Rotaru va prezenta DVD-ul "Cuvântul Regelui"

Pasionaţii de istorie şi nu numai sunt invitaţi, miercuri – 10 iunie, la Biblioteca Judeţeană ”Ion Minulescu” din Slatina pentru a participa la evenimentul de lansare a DVD-ului “Cuvântul Regelui” realizat de Marilena Rotaru, autor de emisiuni de televiziune. Lansarea va avea loc începând cu ora 17.00.

DVD-ul “Cuvântul Regelui” cuprinde o serie de dialoguri cu Regele Mihai realizate de Marilena Rotaru în perioada 1991–1995, secvenţe din încercările Majestăţii Sale de a reveni în România (1990 şi 1994), vizita de Paşte din 1992 la Putna, Bucureşti şi Curtea de Argeş, precum şi câteva momente din evenimentele şi spectacolele realizate la Ateneul Român.

“Transformarea României din monarhie în republică este ilegală şi ilegitimă din mai multe puncte de vedere. Întâi de toate, felul cum am fost obligat să semnez acel aşa-zis act al abdicării, prin şantaj, ameninţări. În plus, constituţia noastră, care era în vigoare atunci, specifica foarte bine cum se putea schimba această constituţie. Or aceste lucruri nu au fost câtuşi de puţin respectate. S-a votat în parlamentul de atunci instalarea republicii, la repezeală, parlamentul era în vacanţa Crăciunului, au adunat câţiva oameni, nici n-a fost numărul care trebuia să fie şi au falsificat numărul de voturi. Aşa că toată chestiunea asta, până acum, este ilegală şi ilegitimă”, fragment dintr-un interviu cu Regele Mihai I al României, care se regăseşte în conţinutul DVD-ului.

Marilena Rotaru este un jurnalist de televiziune, autor, documentarist, publicist şi romancier român, mai bine cunoscută ca realizatoare de programe culturale la Televiziunea Română şi, în special, a seriei de restituiri dedicate românilor de valoare expatriaţi „Memoria exilului românesc”, în care a intervievat foarte mulţi exilaţi români de valoare ai epocii României comuniste. Ea a realizat numeroase documentare şi interviuri despre Regele Mihai şi ceilalţi membri ai Familiei Regale, parţial difuzate în cadrul emisiunii TVR „Ora Regelui”.

La eveniment va mai participa şi vor susşţine discursuri, în afară de Marilena Rotaru, şi Ioan Paul Popescu – membru în Consiliul de Onoare al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, sau Nicolae Coande – secretar al Teatrului Naţional ”Marin Sorescu” din Craiova.

Intrarea va fi liberă şi include o sesiune de autografe. DVD-ul face parte din colecţia "Cărţi regale" şi este disponibil în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro la preţul de 59 lei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite