Europarlamentarul Cristian Buşoi îl acuză pe Vâlcov de dezinformare pe tema construcţiei spitalelor regionale: „Corina Creţu are dreptate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicianul PNL Cristian Buşoi, prezent la Slatina în cadrul unei întâlniri regionale pe tema cancerului de sân, l-a acuzat pe consilierul guvernamental Darius Vâlcov că a dezinformat în privinţa construcţiei celor trei spitale regionale cu bani europeni.

Consilierul premierului Viorica Dăncilă, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, posta pe contul său de Facebook,  în 25 noiembrie 2018, informaţia potrivit căreia studiile pentru construirea a trei spitale regionale cu bani europeni, studii elaborate de BEI, ar costa 120 milioane euro, în condiţiile în care Comisia Europeană a alocat României 150 milioane euro pentru studii, construcţie şi dotare, de aici şi decizia Guvernului de a face aceste spitale în parteneriat public-privat. Pe 1 noiembrie, Darius Vâlcov a revenit, tot pe contul său de Facebook, pe temă şi a lansat noi cifre, anunţând că „530 milioane euro este costul total al spitalului din Iasi, conform studiului BEI. 50 milioane euro din aceasta suma sunt puse la dispozitie de catre CE. Restul, de 480 milioane euro sunt costuri care revin statului roman.
Cu aceeasi suma, de 480 milioane euro, Turcia a construit 3 spitale in PPP.
Acum se intelege, cum e cu banii gratis?“
,.

Europarlamentarul Cristian Buşoi l-a acuzat, sâmbătă după-amiaza, la Slatina, unde a fost prezent la o întâlnire regională a comisiilor de sănătate judeţene din PNL pe tema cancerului de sân, pe consilierul premierului Viorica Dăncilă de dezinformare, după ce şi comisarul european pentru  politică regională Corina Creţu a făcut precizări pe această temă, Buşoi subliniind că în controversa Corina Creţu – Darius Vâlcov ar avea dreptate Corina Creţu.

Imagine indisponibilă

„Este dezinteres total, este dezinteres criminal faţă de pacienţii din România  să ai bani la dispoziţie de la Comisia Europeană şi să nu foloseşti aceşti bani pentru a face cele trei spitale regionale. Vreau să vă spun în deplină cunoştinţă de cauză că ceea ce spune Corina Creţu este perfect adevărat şi ceea ce susţine Guvernul României - şi primul-ministru, şi domnul Vâlcov şi alţi oameni din guvern - sunt doar nişte dezinformări care să ascundă fie o incapacitate şi un dezinteres, fie poate un interes pentru alt gen de proiecte şi nu cele făcute pe bani europeni.

   

În mod evident, cred că cetăţenii, cel puţin din euroregiune, care sunt afectaţi direct de neconstruirea acestor spitale regionale, dar şi toate forţele politice de Opoziţie (şi Partidul Naţional Liberal veţi vedea că în perioada imediat următoare va fi ferm pe acest subiect) vom încerca să ţinem o presiune cât mai mare pentru ca aceşti bani europeni, plus alţii care ar putea veni pentru aceste trei spitale în actualul exerciţiu financiar, plus alţii în următorul exerciţiu financiar, să fie folosiţi în interesul cetăţenilor“, a spus europarlamentarul PNL, care a vorbit de asemenea despre necesitatea unui program naţional coerent de radioterapie şi despre achiziţia de aparatură, singurul aparat din regiune, care exista la Craiova, fiind la acest moment inutilizabil, astfel că mii de pacienţi afectaţi de cancer care au nevoie de radioterapie sunt nevoiţi să aştepte cu lunile la alte spitale din ţară, pentru că nici în mediul privat nu există o soluţie pentru această problemă.

„Dacă Guvernul ar cere mai mulţi bani decât cei 150 milioane de euro, ar exista şanse să primească“

Revenind, la finalul conferinţei de presă, susţinută la Slatina, pe tema banilor europeni pentru cele trei spitale regionale, europarlamentarul Cristian Buşoi a şi explicat de ce în disputa Vâlcov – Creţu are dreptate comisarul european Corina Creţu: „În primul rând Corina Creţu are dreptate când spune că riscăm să pierdem aceşti bani europeni, în al doilea rând are dreptate când spune că nu există nicio solicitare scrisă privind accesarea celor 150 milioane de euro, în al treilea rând are dreptate când spune că dacă Guvernul ar cere mai mulţi bani decât cei 150 milioane de euro, ar exista şanse să primească atunci când aproape de sfârşitul exerciţiului financiar s-ar redistribui mai mulţi bani, în al patrulea rând are dreptate când spune că asistenţa tehnică asigurată de către BEI şi de către alte organisme europene este gratuită şi nu costă nimic guvernul român, bugetul naţional, şi sunt alte surse de finanţare care pot să asigure această asistenţă, şi nu în ultimul rând, al cincilea rând, are dreptate când spune că nu există până acum niciun proiect, nicio estimare că ar fi 120 de milioane, cum pretinde Guvernul, partea de pregătire a documentaţiei, de proiectare, incluzând chiar şi studiul de fezabilitate pentru aceste proiecte. Nu s-a făcut o astfel de estimare, nu a ajuns la Comisia Europeană o astfel de estimare, nu înţelege nimeni de unde s-a inventat această cifră“, a precizat Buşoi.

CITIŢI ŞI: Creţu îl contrazice pe Vâlcov: România nu a adus la cunoştinţă CE că şi-ar fi schimbat poziţia cu privire la finanţare. Autorităţile să înainteze o solicitare

Vâlcov: CE alocă României 150 de milioane de euro pentru studiile, construcţia şi dotarea a 3 spitale. Studiile arată că ele costă 1,2 miliarde euro

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite